Albania, episodul 3: Himare, Gjipe, Pasul Logara, Porto Palermo
Data publicării: 30 sep 2025
Ajungem seara la Himare și ne cazăm într-o vilă aflată undeva pe deal, la marginea stațiunii. Gazdele noastre sunt un cuplu de greci, chestia asta ne surprinde puțin. Este în continuare extrem de cald.
În ziua următoare ne trezim cu chef de plajă și de apă. Oriunde altundeva e aiurea. Priveliștea de pe balcon este copleșitoare: într-o parte marea, cu golful unde e situat orașul Himarë, pe cealaltă parte e un munte înalt numit Bagonica.
Am ochit, de mulți ani două plaje sălbatice aflate undeva între localitățile Himarë și Jalë. Pentru aceasta este nevoie să mergem cu mașina pînă în mica stațiune Livadhi.
Aquarium și Guma Beach
De acolo pleacă un drum de pămînt și bolovani. Acesta e în stare decentă pînă cînd începe să urce un deal. Lăsăm mașina la prima curbă, că ne este efectiv milă să o băgăm pe drumul ăsta. Și continuăm pe jos.
Din fericire fiind aproape de mare mai prindem briza, iar drumul are cîteva puncte de belvedere foarte frumoase. La început e de urcat. Ajungem sus, cumva în paralel cu lunga plajă Livadhi. De sus pare frumoasă, cu ape colorate parcă de un artist.
Suntem depășiți de cîteva mașini. Localnicii nu merg pe aici decît cu 4x4 iar turiștii..cu mașini închiriate.
Ajungem și în vîrful dealului. Aici este amenajat un mic bar cu umbră și băuturi reci, numai bine cît să îți tragi sufletul. Tot ce am urcat pînă aici va trebui să coborîm. Se văd și cele două plaje la care vrem să mergem: Plaja Acvariu și Plaja Guma. Sunt practic una lîngă cealaltă, despărțite de o bucată de stîncă mai înaltă.
Avem de coborît pe drumul prăfuit care din nefericire se îndepărtează de mare. Și uite așa ne luăm rămas bun de la orice fel de urmă de vînt. Din fericire ne mișcăm repede și ajungem la o parcare. Aici avem indicatoare spre cele două plaje dar și spre un camping.
Mai întîi mergem la Plaja Acvariu. Traversăm parcarea, care arată jalnic: un loc împrejmuit plin de praf, gropi și bolovani. Apoi dăm de un chioșc unde se vînd răcoritoare și sandwich-uri. Ca să ajungem pe plajă e nevoie să coborîm niște scări. Plaja în sine este mică, străjuită de două stînci. Din fericire prindem loc la umbră. Locul în sine este superb și a meritat din plin cele 30-40 de minute făcute pe jos. Să înceapă bălăceala!
La un moment dat mă duc să văd cum e treaba cu campingul. S-a dovedit a fi ceva extrem de simplu: în pădure, la umbră, sunt montate vreo 10 corturi. Plătești și poți sta acolo. Undeva la margine există toalete și duș, ambele cît se poate de simple. Construit din OSB și adus apă acolo.
Cu ocazia asta mă duc și la plaja Guma, aflată la 2 minute de mers pe jos. Și aici e apă din aia faină însă plaja e mai pietroasă și mai liberă. Există și aici un mic bar. Pe drumul de lîngă plajă în schimb e foarte multă mizerie. Testez un pic apa, e la fel de frumos și aici.
Odată cu trecerea orelor Plaja Acvariu devine aglomerată. Dar și gălăgioasă. Majoritatea celor de aici sunt albanezi. Îmi atrage atenția un cuplu de musulmani. El și copiii sunt la tricou, bermude. Ea în schimb poartă haine negre de sus pînă jos.Ținută așa numită burkini. Femeia aia poartă o suferință ce i se vede atît pe față cît și în limbajul corpului. E singura echipată așa iar mimica ei spune ceva de genul: mor de cald, vreau și eu să mă distrez ca toți ceilalți.
Plaja și micul canal unde oamenii fac baie și sar de pe stînci devine suprapopulat. Decidem să ne mutăm la Guma Beach. Și odată ajunși vedem că trebuie să împărțim plaja doar cu încă un cuplu. Eu și Ramona citim, copiii se bălăcesc în apă pînă cînd obosesc.
Și vine și vremea să plecăm, ne e cam groază de drum dar nu avem ce face. Faptul că trebuie să scăpăm cît mai repede de drumul ăla nenorocit și de toată căldura ne motivează și ne deplasăm cît putem de repede. Avem și cîteva locuri umbrite în care să ne odihnim. Ajungem cu bine la mașină.
Tragem o fugă și în mica stațiune Livadhi. Plaja, apa sunt faine. Totuși locul este înțesat de șezlonuguri. Ce contează că 90% dintre ele sunt goale, dar, hei, am umplut plaja cu bălării! Din păcate situația asta am găsit-o în marea majoritate a stațiunilor din Albania. Nouă ne place să stăm pe cearșaf, prosop, să fim cît mai aproape de natură.
Inițial plăniuam să mîncăm aici dar eram prea toropiți. Așa că ne hotărîm să mergem la locul de cazare să lenevim la umbră și la aer condiționat. La revenirea în Himarë nu mai ținem ocolitoarea mergem direct prin oraș. E cam aglomerat, cu mașini și oameni care merg pe unde au chef și cum au chef. Așadar suntem prudenți. Ne oprim undeva de cumpărăm fructe, apoi stăm la umbră cîteva ore.
Porto Palermo
Spre seară mergem iarăși la baie. De data asta în sens opus, spre Porto Palermo. Locul ăsta este deosebit prin două chestii: aici se află un bunker pentru submarine. Și tot aici, dar în partea opusă se găsește, pe un istm, Castelul Porto Palermo. Să vă mai spun că albanezii sunt pasionați de bunkere?
În fine, ajungem în zona cu castelul. Din păcate îl găsim închis. Poate fi vizitat dar..nu e mare lucru de văzut acolo. La intrarea în istm se găsesc, de o parte și de alta, două plaje. Una cu nisip și ape faine. Cealaltă cu stînci ce formează mici bazine. Și cu apă la fel de faină. Evident le-am încercat pe amîndouă.
Zona este drăguță liniștită, fără amenajări. Am fost și la castel, am dat o tură în jurul lui. Un panou informativ aduce cîteva informații interesante. Castelul a fost construit la începutul secolului 19 pe o insulă de către Ali Pasha Tepelena. Insula a fost apoi unită cu țărmul deversîndu-se în mare cantități apreciabile de bolovani.
Pe poarta castelului exista o placă sculptată în grecește pe care se spunea, printre altele: Ali Pasha Tepelena a construit castelul în 1804 cu ajutorul inginerilor militari francezi. Legenda spune că Ali Pasha i-ar fi omorît după terminarea lucrărilor.
Castelul Porto Palermo are o formă triunghiulară. În fiecare colț e cîte un turn solid pentagonal. Este construit din piatră iar zidurile sale au peste 3 metri grosime. A fost mult timp o garnizoană militară și avea în interiorul ei și un spațiu folosit ca pușcărie.
Seara o petrecem în Himarë. Aici sunt două plaje, una mare și una mică. Totuși promenada se găsește lîngă Plaja Prinos, cea dinspre sud. Aici este locul animat. Găsim un restaurant, Prinos, din multele, unde luăm cina. Preparatele au fost gustoase, prețul și serviciile sunt corecte.
Ziua următoare prevedea un program încărcat. Planul era ca de dimineață să mergem la Plaja Gjipë, una dintre cele mai șmechere plaje din Albania. La prînz, cînd e mai cald, să urcăm în pasul Llogara, iar seara să o petrecem pe plaja Dhermi.
Plaja și Canionul Ghipe
Plecăm cît putem de devreme spre plaja Gjipë. Asta e o plajă cum rar poți să vezi fiindcă se află la capătul de jos al unui canion măreț. Mergem cu mașina pe un drum muntos și, urmînd indicatoarele, coborîm ușor pe unul din versanții adînci ai cheilor. Drumul este îngust, greu încap două mașini. Dar există și refugii care să permită asta. Șoseaua se termină într-o parcare cu plată( 3 euro / zi ). De aici trebuie să coborîm cam 40-45 de minute pînă pe plajă.
Mergem tot pe un drum, plin de gropi și de praf. Partea bună este că drumul ăsta coboară, în cea mai mare parte, paralel cu marea. Așa că dacă tot ai căldură, măcar să ai și peisaj. Coborîrea asta trece repede. Și în curînd vedem și plaja de sus. Și asta e super-amenajată deși teoretic se află într-un loc tare sălbatic.
Peste scurt timp ne întîlnim cu un vehicul 4x4 foarte competent care urca. Ulterior am aflat că poți folosi o astfel de mașină pe post de taxi între parcare și plajă. Undeva găsim niște indicatoare cu poteci turistice. Se pare că există poteci ce leagă mai multe plaje din zonă.
Ajungem și noi la nisip. Plaja este aproape goală, la șezlonguri mai nimeni. Mai există câțiva rătăciți cu rulote și mașini 4x4 cu cort montat deasupra lor. Sunt și vreo două restaurante și beach bar. În zona din spatele plajei e cam mizerie…
În fine, ne găsim și noi un loc pe plajă lîngă o platformă din bidoane. Copiii sunt fericiți că pot sări în apă nestingheriți. După o primă baie, merg cu gîndul să văd intrarea în canion. Există o potecă nemarcată și din cîte am înțeles există și locuri de cățărat.
Deocamdată merg singur. Pereții sunt înalți, cam la 100 de metri față de fundul văii. Și trepta, se apropie unul de celălalt. În canion, e umbră, e răcoare de binelea. Iar liniștea este întreruptă uneori doar de țipătul păsărilor de pradă. Poteca e plăcută, plină de bolovani de toate formele și dimensiunile. Cînd plouă e clar că pe aici curge un pîrîu care ajunge în mare. Merg în canion pînă undeva unde nu se mai poate înainta. Este o săritoare prevăzută cu o frînghie. Piatra e foarte netedă și alunecoasă. Cert e că nici eu nu am fost prea insistent.
Cînd revin, observ un indicator către Plaja Jalë aflată cam la două ore și jumătate de mers pe jos de la Gjipë.
Urmează o nouă sesiune de baie și distracție cu copiii. Pe măsură ce trece timpul de țărm se apropie diverse bărci. Unele îi lasă pe turiști pe plajă și apoi pleacă. Și astfel locul se mai animează puțin.
Studiez un pic harta din telefon, mă echipez și plec într-o mini-expediție pe unul din versanții canionului Gjipë. Există poteci, există indicatoare, există cîteva locuri de belvedere amenajate.
Această excursie a făcut toți banii, o spun cu mîna pe inimă. Da, a fost greu de urcat, a fost al naibii de cald, au fost de trecut locuri cu vegetație înțepătoare. Dar a fost superb. Poteca pe care am plecat ducea la șoseaua principală. Ea urcă de-a lungul canionului și, pe măsură ce cîștigi altitudine, ajungi să vezi de ce este acest loc atît de special. Imaginile, pozele pot spune mai mult decît pot eu în cuvinte.
Se vede plaja dar și cel de-al doilea punct de belvedere. Eu nu mai țin poteca oficială, ci găsesc o modalitate de a ajunge acolo mai în linie dreaptă. Fain tare și aici, că e mai sus și mai abrupt. Tot pe o potecă dubioasă revin și la cea oficială. Întîlnesc un cuplu care coboară. Intru în vorbă cu ei, încerc să le spun că punctele de belvedere nu sunt chiar pe traseul marcat.
Tipul îmi răspunde superior știe și el foarte bine că are totul în telefon. Mă uit după ei și văd cum ratează ambele locuri de belvedere..
In fine, îmi văd de drum. Urmează o parte mai puțin spectaculoasă. Mă depărtez de pereții canionului, merg printre arbuști. Undeva există un indicator pe care scrie Panoramic. În câteva minute sunt la marginea unei stânci. De aici se coboară pînă la un fel de balcon aflat deasupra hăului și făcut din fier. Ei bine aici e copleșitor. Vezi și plaja și canionul și muntele înalt din spate.
Nu merg mai departe, aleg să revin pe plajă undeva mai jos găsesc un alt indicator pe care scrie Panoramic. Merg pe poteca indicată cam 10 minute și ajung la un alt punct de belvedere aflat sus, în dreapta plajei. Și de aici tot ce se vede este foarte frumos.
Pe drumul de coborîre aproape de final dau de niște bunkere. Aș vrea să intru într-unul. Din păcate sunt mizerabile. Mai găsesc apoi altele și sunt la fel. Și uite așa m-am lecuit de tot de cazematele ăstora.
Și urmează baia finală că deja soarele arde prea tare. Urmează drumul prin soarele nemilos către parcare. Urcăm, la fiecare umbră ne oprim și bem apă. În 45 de minute am băut toți patru 2 litri de apă. Mașina a stat la umbră așa că în interior e acceptabil.
În zonă este și mănăstirea Sfîntul Teodor dar pe căldura asta nu mai are nimeni chef de ea.
Pasul Llogara
Planul este să mergem pe un drum de altitudine pînă în planul Llogara. Dar pînă acolo mai este. Ajungem în stațiunea Dhermi și ținem drumul pe partea de sus. Ochim direct din drum o patiserie-cofetărie numită Barba-Niko. Oprim și bine facem. Încercăm preparate tradiționale: burek cu brînză, cu carne, cu mere și tot felul de alte chestii ispititoare.
După ce mîncăm ne punem în mașină cu gîndul de a urca pe un drum de munte pînă în Pasul Llogara. Șoseaua e impecabilă și iese rapid din stațiune. Se vede malul mării. Acolo jos e plin de șantiere se construiesc locuri de cazare de-a valma. Sunt curios ce-o să iasă aici în cîțiva ani.
Dar hai să ne vedem de drumul nostru. Acesta urcă serios pe serpentine largi. Munții de aici sunt stîncoși și prăpăstioși. Muntele se numește Cika și are o altitudine maximă de 2045 de metri pe vîrful Maja Cikes.
Pe drum trecem de un bunker aflat într-o stare deplorabilă. Nu oprim acum, ci undeva mai sus unde este amenajat un loc de belvedere mare. Panorama e splendidă cu ape, culori și munții din Insula Corfu undeva departe.
Drumul intră apoi în pădure și își continuă urcarea pînă în pas, la altitudinea de 1043m. Acolo sunt două restaurante, cazemate, bineînțeles, și poteci care pleacă înspre munte. Toată această suprafață este inclusă în Parcul Național Llogara. Mai jos, pe partea cealaltă se află Centrul de Vizitare al Parcului Na Ional. Din ce am citit este interesant, doar că este închis. O luăm înapoi spre pas. Oprim lînga cabana Semi, unde găsim un izvor cu apă rece și bună. Refacem stocurile de apă.
Continuăm și ne oprim în pas lîngă una dintre cabane. Aici este un loc de belvedere spectaculos dar și prăpăstios. Mai întîlnim aici o familie de români, prima din Albania.
Studiem un pic traseele. Cel mai facil este cel care urcă pe un drum pînă într-o zonă înaltă unde sunt antene. Un altul te urcă în 3-4 ore pe vîrful Maia e Cikes. Chiar și la 1000 de metri e foarte cald. Sincer mi-ar fi plăcut să urc și pe munte dar nu în condițiile acestea.
Coborîm spre Dhermi. Oprim la intersecția cu un drum de piatră. Mergem pe el o bucată că pare și este spectaculos. Drumul traversează pe sus o vale și merge de-a coasta pe versantul opus. E aerian, e fain..dar căldura ne doboară și revenim la mașină.
Dhermi
Mai facem o pauză la bunkerul de care vorbeam mai sus. Aici e multă mizerie, doar panorama compensează asta. Și începem coborîrea cu gîndul de a face baie pe plaja Dhermi.
Străzile sunt aglomerate, plaja nu. Și asta e plină în proporție de 90% cu șezlonguri și umbrele care stau degeaba din cauză de prețuri mari care alungă clienții. De aceea doar plaja publică are mai mulți ocupanți, adică maxim 20. Nu ne-a plăcut aici, apa se adâncește brusc, e muzică tare din toate părțile.
Așa că am plecat repede. Am ales micul sat Jalë.
Jale
Unde se ajunge pe un drum extrem de pitoresc ce coboară muntele în serpentine largi cu o mulțime de belvederi. La Jalë încă nu e jale, dar va fi în următorii ani. Satul este mic, pitoresc. Doar că în jurul lui au apărut mai multe șantiere. Fiecare pare că s-a apucat de construit în stilul claie peste grămadă.
Plaja din Jalë e mai pe gustul nostru. Mică, liniștită, cu apă numai bună ca temperatură. Am stat aici pînă la apusul soarelui.
Seara am petrecut-o ca de obicei în Himarë, constatînd că nu am încercat plaja de aici. Și nici nu aveam să o facem. Meniurile restaurantelor sunt chiar interesante.
În ziua următoare urma să ne mutăm pentru alte trei zile la Ksamil, stațiune mult lăudată cu peisaje superbe.
Așadar facem de dimineață bagajele și ne gîndim să facem o baie pe drum și abia apoi să ne îndreptăm spre locul de cazare. Pornim pe superba rivieră albaneză cu drumurile sale cu urcări și coborîșuri.
Mai încolo de Porto Palermo găsim o plajă ce la prima vedere părea ideală. Copaci, umbră, apă lompede, parcare. După ce am ajuns acolo am plecat imediat fiindcă locul era mult prea mizerabil atît pe mal cît și în apă. Plaja se numește Panorama și este de evitat.
Ne regrupăm rapid și hotărîm să mergem la Borsch, o stațiune cu o plajă lungă. Borsch este și o poartă de intrare spre munții din jur care sunt foarte maiestuoși. Plaja din Borsch este faină dar tot așa, plină de hectare de șezlonguri și umbrele care nu sunt utilizate. Facem o baie scurtă și pornim mai departe.
Plaja Lukoves
Ne-ar fi plăcut să vedem două plaje minunate, Kerentza și Kakomes. Acestea însă sunt accesibile doar dinspre mare, din ce am citit spațiul este îngrădit dinspre mal. Pînă una-alta căutăm un loc de mîncat pe malul mării. Ne oprim tot după un drum pitoresc pe plaja Lukoves. Am ales restaurantul La Onda. Mîncarea a fost cam așa-și-așa. Nu grozavă dar nici teribilă.
În schimb ne-a plăcut foarte mult acest loc și am decis să mai rămînem aici pentru baie și plajă. Și nu a fost deloc o alegere rea. De pe plaja Lukoves se organizează în fiecare dimineață excursii cu caiacul pînă la Plajele Kerentza și Kakomes.
Spre după-amiază plecăm spre Ksamil pe același drum spectaculos și bine întreținut. Ajungem la Saranda, cotim la dreapta și ținem în direcția Ksamil. Șoseaua este în reparații, se dorește lărgirea ei. Găsim ușor locul de cazare aflat în zona cu case a stațiunii.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole