Tinjeam de multa-multa vreme la o iesire in Cheile Virghisului despre care citisem citeva jurnale. Prilejuri nu s-au prea ivit asa ca excursia asta s-a tot aminat. Profitind de vremea ciudata din ultimul timp in care, cel putin in Brasov ploua de doua-trei ori pe zi am planuit o iesire usoara. Am facut planul, am dat sfoara in tara si ne-am strins 7 oameni.
Participanti: Claudia, Laura, Roxana, Gabriela, Adrian, Calin si Bogdan

Pornim pe ruta Brasov - Sinpetru - Bod - Araci - Baraolt - Virghis. Drumul este in stare buna in judetele Brasov si Harghita si decenta( peticit, dar fara gropi ) in judetul Covasna. Din satul Virghis insa ne asteapta un drum forestier in stare proasta din care parcurgem 12km pina in aval de chei. Un panou ne explica regulile de vizitare si ne arata ca trebuie sa mergem pe linga o bariera.

Ajungem intr-o poiana unde exista cabana si amenajata o mica parcare pentru masini. In ciuda accesului dificil constatam ca sunt destui oameni veniti aici cu cortul. Zona e declarata rezervatie naturala si aceasta poiana este singurul perimetru in care e permisa camparea.

Parasim zumzetul poienii si intram in padure pe o poteca larga. Ajungem la primul pod ( de lemn  ) ce traverseaza riul Virghis, ale carui ape sunt astazi maronii din pricina ploilor. Continuam pe malul drept al apei, pe marcaj cruce albastra pina la o zona cu stinci unde apele cotesc si unde ne asteapta  noua traversare. De data asta pe o punte care se leagana usor sub pasii nostri.


Vremea e destul de inchisa insa placuta. Intr-o mica poienita miroase a iarba si a flori de cimp iar fiecare pas al nostru are menirea de a speria insectele care sar in toate partile. Patrundem din nou in padure si mergem pe pietrele de pe malul frumosului si nervosului riu. Ne intilnim cu rangerii care ne taie bilete( 2 lei adulti / 1leu elevi, studenti, pensionari ) si ne dau cite un pliant in care sunt explicatii referitoare la rezervatie. Cine lasa masina in parcarea amenajata plateste 5 lei / masina. Se poate cumpara si harta.


Ne continuam drumul pe malul apei. Apa isi croieste drumul constiincios printre stinci inalte. Culmile acestora cred ca sunt cam la 200m fata de albia riului. Ajungem la gura unei pesteri, care se numeste, conform hartii de pe pliant, Pestera Cailor. In apropiere un grup de cataratori e in plina actiune.


Gura pesterii e mare si e chiar linga poteca. Intram bucurindu-ne dupa citiva zeci de pasi de racoare. Se merge in general pe culoare de forma triunghiulara. In pestera exista citeva locuri in care trece in pasul piticului.


Din pacate faptul ca accesul este facil a dus la distrugerea multor formatiuni. Urme de stalactite si stalagmite exista insa se vede ca acestea au fost rupte. Explic veveritelor care e diferenta intre stalactite si stalagmite in varianta empirica, povestita de mult la emisiunea Oxigen( va mai amintiti? ): StalacTitele( cu T de la tata ) sunt cele de sus si stagMitele(cu M de la mama ) sunt cele crescute de jos, ca Tata peste Mama( Laura are ceva obiectii, zice ca se poate sa fie si altfel, o fi stiind ea ceva) . De atunci, eu unul nu le mai confund.


Pentru a ajunge la cea mai interesanta sala e nevoie sa ne strecuram printr-un culoar strimt, noroos si alunecos si alunecos. Pe ultima parte trebie sa ne aplecam cit putem. Pestera se deschide larg si ne permite sa admiram citeva frumuseti: o asa-numita orga si o cascada de calcar. Stalactitele din tavan au fost din pacate rupte, cine stie cind, de oameni iresponsabili.


Ne indreptam, atenti, spre iesire. Pe ultimii metri ne intimpina un aer cald, inabusitor. Traversam riul inca o data pe un pod de lemn urmind sa ajungem in Pestera Mare de la Meresti. Pestera se afla cam la 20m  inaltime fata de riu iar accesul este usurat de trei scari metalice lungi.


Portalul de intrare este foarte larg si in general galeriile si salile se intind pe o suprafata mare. Incepem si le exploram cu rabdare, pe rind. Urcam pe un culoar inalt si alunecos. Peretii sunt acoperitii de o substanta pastoasa care sclipeste in lumina frontalelor. De fapt in mai toata pestera domina aceasta culoare alaturi de rosiatic. La intoarcere Laura trage o cazatura asa ca aspectul ei seamana din ce in ce mai bine cu cel al speologilor profesionisti.

Urmeaza alte sali si alte culoare. Salile sunt despartite prin pereti foarte josi. Urcam din nou, de data asta pe un culoar ingust, si jos destul de greu accesbil si nimerim intr-o sala inalta mai putin vizitata.


E timpul sa vedem ce inseamna expresia bezna ca in pestera. Pentru citva timp stingem frontalele si lasam ca linistea pesterii sa fie tulburata doar de picaturile de apa ce cad de pe tavan. Urmeaza apoi o sedinta foto la care participam cu totii si  in care ne lasam fetele luminate de lanterne. Rezultatul e cit se poate de interesant.

Ne intoarcem in galeria principala. Un culoar ne duce catre o alta iesire din pestera. Din pacate peisajul este ascuns de vegetatie. Revenim in sala principala si mai exploram citeva coloare. Iesim din pestera si constatam ca soarele a aparut, in sfirsit, pe cer. Coborim scarile metalice si mergem pe o poteca larga de-a lungul riului. Crucea albastra continua pe celalalt mal insa nu exista alta cale de traversare decit prin apa.

Asa ca schimbam marcajul si mergem pe banda galbena. Urcam stincarii cistigind repede inaltime. Avem parte de citeva puncte de belvedere de unde urmarim riul serpuind printre versanti. Poteca ne aduce intr-o poiana mare, inierbata plina de flori si gize. La umbra unui copac si linga o fintinita luam masa.


Schimbam iarasi marcajul. De data asta mergem pe punctul rosu care, conform hartii trebuie sa inchida circuitul inceput la primul pod. Poposim pe un loc inalt deschis de unde putrem admira peisajul de jur-imprejur. Punctul rosu e aplicat rar. Poteca este inselatoare, dupa 5 minute de la intrarea in padure constatam ca se infunda.


Coborim pe un culoar inierbat si lipsit de pomi si gasim si poteca cea buna cu marcaj cu tot. La capatul a 45 de minute suntem din nou in poiana plina cu corturi. Acestea par a se fi inmultit fata de dimineata. Si totusi, contrar asteptarilor in chei a fost destul de putina lume.


In final citeva informatii culese de pe pliant:
In cheile Virghisului, lungi de 4km au luat nastere patru sisteme de pesteri incepind cu pleistocenul mediu in urma activitatii erozive a apelor piriului. Din aceste sisteme de pesteri, pe ambii versanti ai cheilor s-au pastrat pina in zilele noastre resturi de galerii mai scurte( 5- 10 m ) sau mai lungi 10 - 1500m. Cele mai multe pesteri sunt situate pe 4 nivele fosile, la 5, 20, 40, 120m deasupra talvegului actual. Al cincilea nivel, constituit din galerii active, in curs de formare, prin care curge o parte a apelor Virghisului este accesibil doar partial.

Cercetarea speologica a zonei a inceput de aproape 200 de ani si are in evidenta 125 de pesteri insumind 7400m de galerii si sali. Acestea adapostesc importante depozite de sedimente de fauna fosila si material arheologic. Tot aici traieste una dintre cele mai mari colonii de lilieci din Carpatii Orientali precum si o bogata fauna de nevertebrate cavernicole.


Pestera Mare de la Meresti, situata in Piatra Minunilor este cea mai cunoscuta din Chei. Incepind din 1931 pestera poarta si numele lui Balazs Orban, autor al monografiei in 6 volume Descrierea Tarii Secuilor, in care un intreg capitol este consacrat primei descrieri detaliate a cheilor si a pesterilor.

Pestera Mare de la Meresti a fost prima pestera din Transilvania explorata si cartata stiintific in vremuri in care speologia era abia la inceput in Europa de Est. In 1835 inginerul Istvan Fekete ajutat de un localnic din Virghis care i-a fost ghid, Peter Szots, si-au instalat tabara in Pestera mare de la Meresti  explorind si cartind toate galerile si salile dupa care au elaborat planul pesterii. Rezultatele acestor cercetari au fost publicate la Cluj un an mai tirziu. Mai multe semne, numerotari si insemnari  facute cu vopsea neagra  de catre Fekete pot fi identificate si astazi pe peretii galeriilor.

Dezvoltate pe o denivelare de aproape 50m( -35,+15 ), galeriile si salile Pesterii Mari insumeaza1527m lungime. Pestera are 4 intrari situate la 20m fata de nivelul apei.  Pe versantii stincosi ai cheilor s-a dezvoltat o flora tipica zonelor carstice de altitudine medie ale Europei Centreale si de Est. In padurile mixte, in care apare si molidul, intilnim poieni cu flora variata incluzind citeva specii ocrotite: bulbuciul de munte, crinul de padure, tulichina, stinjenelul, sabiuta, garofita, brusturul caprei si tisa.


Sincaria salbatica si padurile seculare constituie biotopul unei faune extrem de bogate, reprezentate prin ursul brun, cerbul carpatin, caprioara,mistretul, vulpea, bursucul, jderul, navastuica, veverita, vidra, liliacul, bufnita, vipera, salamandra,pestei , raci, scoici, rozatoare, pasari insecte.

Pesterile desemnate pentru vizitare sunt:
Pestera Mare de la Meresti
Pestera Calului
Pestera Tatarilor
Sura de Piatra

Restul pesterilor pot fi vizitate doar cu aprobabrea si prezenta custodelui. Mai multe informatii pe site-ul rezervatiei. http://www.vargyasszoros.org. Site-ul are deocamdata informatii doar in limba maghiara, insa Google Translate isi face treaba destul de bine.

Poate ca e util sa mentionez si drumul parcurs la intoarcere: Virghis - Ocland - Sinpaul - Rupea Gara - Brasov. Intre Virghis si Ocland drumul e asfaltat partial. De la Ocland si pina la intrarea in judetul Brasov( la Ionesti ) drumul e in stare decenta, peticit insa fara gropi. Pe restul distantei drumul a fost recent refacut si deci e in stare buna.

Rezervatia din Cheile Virghisului este tare frumoasa si merita vazuta si explorata. Personal imi propun pentru data viitoare parcurgerea traseului pe firul apei si vizitarea altor citeva pesteri.