În vizită la florile de colț
Data publicării: 30 iul 2009
Povestea întâlnirii dintre noi a început acum câţiva ani într-o zi de toamnă. Împreună cu Ciprian, plictisiţi tare de marcaje şi având la dispoziţie o zi în care nu ne propusesem nimic special, ci doar o ieşire pe undeva pe sus am pornit la vale pe o muchie. Domoală la început, muchia a devenit accidentată. Am ocolit o zonă periculoasă şi am dat de ele: un mănunchi de flori de colţ ce îşi trăiau, triste, ultimele zile din acel an.
Şi cum ni se făcuse dor de ele am fost într-o nouă vizită. De data asta am fost şi noi mai mulţi, dar şi florile ne-au întâmpinat în număr mare.
Un fragment dintr-un cântec al formaţiei Celelalte Cuvinte spunea aşa:
Locu-i ascus
Greu de pătruns
Locu-i ferit
Greu de găsit.
Nu am să dezvălui locul şi sper să nu vă supăraţi pentru asta. Dar aş vrea ca şi în anii următori florile de colţ să fie tot acolo.
Prima floare întâlnită a fost una micuţă, solitară, firavă.
Cea de a doua era mai viguroasă, mai veselă şi înfrunta cu multă detaşare vântul.
Ceva mai la distanţă două flori de colţ şuşoteau aruncând din când în când, pieziş, câte o privire unei surate aflate la câţiva metri mai încolo.
Puţin mai jos, este o şedinţă restrânsă de sindicat: cinci flori de colţ dezbat probleme importante ale speciei: noi le-am surprins vorbind înfrigurate despre cum spaţiul le fusese invadat de indivizi veniţi călări pe zgomotoase gipuri, ATV-uri şi motociclete enduro care le-au forţat să se retragă aici, pe muchia asta, unde vin doar ciobanii şi oile.
Urmează apoi alte şi alte flori solitare. Constatăm că nu suntem singurii vizitatori: pe flori se plimbă nestingherite nişte insecte minuscule de culoare roşie, mai dau târcoale niscaiva albine şi viespi. Nu departe pasc în linişte câteva oi. Toretic nici vorbă de duşmani naturali.
Iar finalul este unul de poveste: un buchet de 13 flori de colţ sunt aliniate ca de paradă. Stau pitite la umbră într-un loc stâncos, extrem de accidentat. Par firave, obosite, poate pentru că sunt lipsite de soare, şi deci de căldură, în cele mai multe ore ale zilei. Dar asta nu le face mai puţin frumoase.
Părăsim muchia şi florile multe şi minunate. Şi plecăm cu speranţa de a le regăsi, peste ani şi ani în aceleaşi locuri.
Şi în final câteva cuvinte despre flaorea de colţ( am consultat site-ul www.gradina-online.ro)
Floarea de colţ - Leontopodium alpinum este o plantă rară, perena ce înfloreşte în lunile iunie-august. Are o tulpină dreaptă, ce poate ajunge până la 50 - 80 cm, fără ramificaţii.
Floarea de colţ creşte pe stânci calcaroase de regulă în regiunile alpine. Mai este cunoscută şi sub numele de floarea reginei, albumeala, albumiţa, flocoşica. Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici şi care iau forma unei steluţe.
A fost declarată monument al naturii şi se află sub ocrotirea legii încă din 1933.
PS: Pe parcursul şedinţei foto nici o floare de colţ nu a avut de suferit nici un fel de daună.
Şi cum ni se făcuse dor de ele am fost într-o nouă vizită. De data asta am fost şi noi mai mulţi, dar şi florile ne-au întâmpinat în număr mare.
Un fragment dintr-un cântec al formaţiei Celelalte Cuvinte spunea aşa:
Locu-i ascus
Greu de pătruns
Locu-i ferit
Greu de găsit.
Nu am să dezvălui locul şi sper să nu vă supăraţi pentru asta. Dar aş vrea ca şi în anii următori florile de colţ să fie tot acolo.
Prima floare întâlnită a fost una micuţă, solitară, firavă.
Cea de a doua era mai viguroasă, mai veselă şi înfrunta cu multă detaşare vântul.
Ceva mai la distanţă două flori de colţ şuşoteau aruncând din când în când, pieziş, câte o privire unei surate aflate la câţiva metri mai încolo.
Puţin mai jos, este o şedinţă restrânsă de sindicat: cinci flori de colţ dezbat probleme importante ale speciei: noi le-am surprins vorbind înfrigurate despre cum spaţiul le fusese invadat de indivizi veniţi călări pe zgomotoase gipuri, ATV-uri şi motociclete enduro care le-au forţat să se retragă aici, pe muchia asta, unde vin doar ciobanii şi oile.
Urmează apoi alte şi alte flori solitare. Constatăm că nu suntem singurii vizitatori: pe flori se plimbă nestingherite nişte insecte minuscule de culoare roşie, mai dau târcoale niscaiva albine şi viespi. Nu departe pasc în linişte câteva oi. Toretic nici vorbă de duşmani naturali.
Iar finalul este unul de poveste: un buchet de 13 flori de colţ sunt aliniate ca de paradă. Stau pitite la umbră într-un loc stâncos, extrem de accidentat. Par firave, obosite, poate pentru că sunt lipsite de soare, şi deci de căldură, în cele mai multe ore ale zilei. Dar asta nu le face mai puţin frumoase.
Părăsim muchia şi florile multe şi minunate. Şi plecăm cu speranţa de a le regăsi, peste ani şi ani în aceleaşi locuri.
Şi în final câteva cuvinte despre flaorea de colţ( am consultat site-ul www.gradina-online.ro)
Floarea de colţ - Leontopodium alpinum este o plantă rară, perena ce înfloreşte în lunile iunie-august. Are o tulpină dreaptă, ce poate ajunge până la 50 - 80 cm, fără ramificaţii.
Floarea de colţ creşte pe stânci calcaroase de regulă în regiunile alpine. Mai este cunoscută şi sub numele de floarea reginei, albumeala, albumiţa, flocoşica. Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici şi care iau forma unei steluţe.
A fost declarată monument al naturii şi se află sub ocrotirea legii încă din 1933.
PS: Pe parcursul şedinţei foto nici o floare de colţ nu a avut de suferit nici un fel de daună.
- Distribuie pe retelele sociale