A venit, a venit toamna. După o lungă pauză revin şi eu pe munte pentru o tură adevărată. Şi cum una din destinaţiile obişnuite toamna dar şi primăvara este zona Ciucaș - Grohotiș- Zăganu. Astăzi revenim pentru un traseu în premieră: Cheia - Poiana Stînei - Cheile Stînei - La Răscruce. De acolo, în funcţie de timp vedem pe unde închidem circuitul: putem face culmea Gropșoare - Zăganu sau putem coborî pe la Muntele Roşu.

Lăsăm maşinile lângă Mănăstirea Cheia şi o luăm la deal câteva sute de metri pe DN1A. Intrăm într-un traseu marcat la început cu cruce roşire( spre cabana Ciucas 5h ) şi banda albastră( tot spre cabana Ciucaș prin Poiana Stînii şi Cheile Stînii - 7 ore ). Mercem prin pădure cam o oră urmînd aceste două marcaje şi ajungem la locul unde ele se despart. Continuăm pe banda albastră spre Poiana Stânii unde ajungem după încă o oră. Pe această porţiune de traseu există două locuri unde se poate greşi uşor traseul:

- prima este cam la 15-20 minute de coborâre lângă un pârâu cu care are ceva debit şi după care există un vechi drum forestier. Traseul pare a continua pe acest drum forestier însă e de urcat o coamă prin pădure.
- a doua zonă este aproape de Poiană Stînei. Drumul iese la un moment dat prin pădure şi merge pe marginea unei poieni unde este iarăşi se urmează un drum forestier. Acesta va trebui părăsit la un moment dat însă în zonă sunt marcaje destul de rare.


Odată ajunşi în Poiana Stînei facem o pauză de masă. Suntem înconjuraţi de păduri şi avem perspective frumoase asupra Munţilor Tătaru şi o imagine inedită( pentru noi ) cu Zăganul văzut din partea opusă staţiunii Cheia. Până termină toată lumea de mâncat fac o excursie până la un stâlp indicator, şi uite ce aflu:
- pe triunghiul albastru se ajunge pe culmea Zăganu - Gropșoare şi apoi în punctul La Rascuce în 3 ore.
- până la Cheia, pe culmea Buzăianu, pe traseul pe care am venit noi se fac 2 ore şi jumătate pe banda albastră - iar până la Cheile Văii Stînei e cale de o oră şi jumătate.

Părăsim agale poiana luându-ne rămas bun de la câţiva căluţi, o broscuţă şi o ciupercuţă roşie cu pete albe( de aceea pe care le găsim în manualele de botanică la capitolul ciuperci otrăvitoare ). Dăm de un alt indicator care ne trimite în Pasul Boncuța pe bandă roşie( 1h ). Banda albastră, pe care mergem noi, duce la Cabana Ciucaș în 5 ore de aici. Puţin mai încolo mai dăm de un marcaj care ne trimite spre Tabla Buții( Monumentul Eroilor 1h ).


Urmăm drumul forestier până la intrarea în Chei. Adrian îşi face o provizie de ciuperci consistentă până acolo. Treptat râul e din ce în ce mai departe de noi, în unele locuri nici nu îl vedem dar se aud căderi de apă. Şi ajungem în sfârşit la intrarea în chei. Ne vor aştepta două ore de mers printr-un canion în care peisajul se schimbă permanent: la început este cu apă, apoi este sec şi se merge pe fundul  nisipos şi plin de pietre al canionului.


Trecem de nenumărate ori râul, care aici e în stare de pârâiaş limpede facînd-ne şi noi loc printre stâncile care se apropie din ce în ce mai tare. E umezeală şi mare dar asta nu ne deranjează. Din loc în loc găsim şi un marcaj bandă roşie care apare şi pe harta noastră( făcută de Dănuț Călin ) ca pornind de undeva de după Cheia şi care duce( pe harta tot la Cabana Ciucaș ). Aşadar pe harta asta e o confuzie de culori: în locul bandei albastre este trecută banda roşie.


La un moment dat avem de urcat pe lângă o mică şi frumoasă cădere de apă. Nu departe de acest loc pîrîul dispare. Vedem locul din care izvorăşte. Continuăm printr-o zonă cu nisip uscat şi piatră de râu. Pereţii se apropie mult în câteva locuri încât nu încape decât un om. Ne căţărăm pe stânci şi încercăm nişte poze artistice în care Ciprian simulează un atac de sus asupra mea. Adi e şi el la datorie iar Ramona încearcă să se caţere şi mai sus. Ileana şi Claudia mă însoţesc la partea de making of a pozelor iar Oana filmează. Toată lumea are ocupaţie şi canionul se umple de voie bună.


După ce durerile de burtă( apărute din cauza râsului ) dispar, continuăm printr-o zonă cu câţiva copaci doborâţi. Iarăşi dăm de o zonă strâmtă şi prilej pentru Ramona de a urca de a fi se găsi în ipostaza de a avea un picior pe un perete şi un picior pe celalat perete. Cu descățărarea însă a fost mai greu. Dar totul s-a terminat bine şi cu voie bună. Canionul se deschide apoi destul de mult. Ne aşteptăm să se termine însă ne mai aşteaptă o repriză bună de mers printre pereţi. La un moment dat umezeala se accentuează şi întâlnim iarăşi un pîrîiaș care vine de pe versantul drept.


După aceea canionul este iarăşi sec dar şi umplut cu ceva bolovani mai mari. Ceea ce ne mai scoate din amorţeală că trebuie să ne căţărăm un pic în unele locuri. La un moment dat marcajul părăseşte canionul şi ne duce într-o poiană largă, superbă, cu brăduţi aşezaţi din loc în loc. Din Poiană Stînei şi până aici am făcut cam 2 ore şi jumătate. Aici facem o pauză consistentă, ne hodinim şi mâncăm să mai prindem puteri.


După ce ne ridicăm de pe iarbă facem ce facem şi pierdem marcajul. Dar suntem într-un loc deschis de unde vedem creasta. Evaluăm situaţia, vedem şi pe unde merge şi marcajul. Însă ne decidem să urcăm o muchie nemarcată care duce direct la locul numit La Răscruce. Marcajul bandă albastră ocoleşte oarecum pierzându-se undeva după Muchia Albele şi cred că nu ne-ar putea scoate atât de repede în creastă. Ne aflăm în zona Curmăturei Stânei şi avem de urcat un picior destul de lung până la un vârf. Estimez că avem de urcat cam o oră. E şi un pic de potecă dar nu ai unde să te rătăceşti. În prima parte se urcă prin afiniş, iar pe ultima parte printre câţiva jnepeni( cred ) pitici.


Odată ce urcăm ni se deschid privelişti largi spre Carpaţii de Curbură. Dacă pe creasta Zăganu – Gropșoare îşi fac de cap nişte nori negri, spre est e soare şi ne putem delecta cu privelişti asupra multor grupe de munţi. Ajunşi în vârf distingem( vizibilitatea nu e aşa de bună în partea cealaltă ) Bucegii, Piatra Craiului şi Piatra Mare. Mult mai clar se văd Munţii Baiului, Grohotişul şi bineînţeles Ciucașul.


În zona fostei Cabane Ciucas a început şantierul. Vechea cabană a fost dărâmată iar o clădire nouă, de mici dimensiuni, i-a luat locul. În jur sunt o grămadă de materiale de construcţie. Din câte am auzit, pe acel loc se intenţionează construirea unui hotel. A fost făcut şi drum aşa că nu ne mirăm să observăm şi câteva maşini. Mare păcat! Zona va avea mult de suferit în aceste condiţii.

Ajunşi la Răscruce stăm să judecăm pe unde ar fi bine să coborâm. E trecut deja de ora 17( suntem pe drum cam de la 10 ) şi hotărâm să alegem varianta de coborâre mai sigură, şi anume pe la Muntele Roşu. Într-o oră suntem la Cabana Silva unde îl salutăm pe Dl. Bucurescu şi bem câte un suc.

Închei prin a prezenta trupa de 7, de la stânga la dreapta: Bogdan, Claudia, Adrian, Ileana, Ramona, Oana şi Ciprian.


Concluzie: a fost o ieşire frumoasă care ne-a ajutat să descoperim locuri noi şi de asemenea ne-a dat idei pentru incursiuni în zonă şi pe alte trasee, poate pe Cheile Pârâului Alb, poate pe Pasul Boncuța, poate prin Tabla Buții.