Vizibil din multe puncte ceva mai înalte ale Dobrogei, Muntele Consul îţi dă de departe senzaţia unei piramide şi este cumva izolat de celelalte dealuri din jur. Se află situat în apropiere de satul Izvoarele din judeţul Tulcea. Pentru a urca este nevoie să ieşim din Izvoarele către satul Iulia iar de acolo să trecem pârâul Taița pe un pod din metal.


Mai de aproape Muntele Consul aduce cu vârful Toaca din Ceahlău. Partea înaltă e plină de stâncării şi după cum se pare va fi nevoie să ne şi căţărăm pe mici porţiuni.

 

Urcarea se poate aborda în diverse feluri, se pot alege variante mai line dar sau mai abrupte. Noi am preferat o urcare în forţă, cam în linie dreaptă până spre zona cu stânci. Pentru asta am ocolit o turmă de capre care îşi vedea de păscut supravegheată atent de ciobani.



Urcăm pe o iarbă de acum mare şi facem dese popasuri menite să ne regleze pulsul. Din când în când dăm şi de stânci. Câştigăm foarte repede altitudine şi peisajul se deschide. La poale avem trei sate, Izvoarele, mai mare şi vecinii săi Alba şi Iulia.


Mai sus avem de trecut printr-o pădurice până a ajunge sub stânci. Găsim în drumul nostru o broască ţestoasă care se deplasa lent cine ştie unde.


Mai urcăm puţin prin pădurice şi ajungem la stânci. Aici fiecare îşi găseşte drumul în sus. Unii se caţără, alţii găsesc culoare unde trecerea este mai facilă. Granitul e foarte stabil şi aderent.


După ce trecem de această primă etapă de stânci vedem în sfârşit şi vârful Consul. Până la el mai avem însă de urcat o porţiune stâncoasă care s-a dovedit a fi mai uşoară. Punctul de maxim al acestui munte atinge 333m, o înălţime mare după standardele regiunii. De pe vârf observăm recenta noastră cunoştinţă, Deniztepe iar mai departe lacul Razelm. Ceva mai aproape după satul Iulia se găsesc câteva dealuri care au o denumire cam hilară, Dealurile Carpaţi!


Bineînţeles ca bucuria de a ajunge pe acest vârf trebuie sărbătorită cu o poză frumoasă. Lucrul acesta s-a dovedit a fi parcă mai dificil decât de obicei fiindcă a fost nevoie să tragem mai multe duble. Dar rezultatul a fost a fost mulţumitor iar subiecţii sigur îşi vor aminti cu mare plăcere de acest moment.

În partea vestică a muntelui, în coasta unei mici ridicături a terenului, a fost dechisă cu ani în urmă o gură de exploatare a minereurilor de uraniu. Dacă s-a găsit ceva nu e încă foarte clar, cert este că în momentul de faţă exploatarea a fost abandonată lăsând în urmă câteva halde de steril.


Începe să picure, dar din fericire avertizarea de ploi abundente nu avea să se adeverească. Puţin mai departe se vede şi un al doilea vârf bine individualizat dar care este mai scund. Se numeşte Consul II şi are 270m altitudine.


Mergem spre acest vârf coborând praguri succesive de munte. Pe alocuri peisajul este foarte aerian de ai zice că te afli undeva sus la peste 2000 de metri altitudine.

Hotărâm să nu mai urcăm şi pe acest vârf Consul II, fiindcă vremea dădea semne de înrăutăţire. Am coborât pe un picuior abrupt şi frumos de munte care avea să ne scoată relativ repede pe malul pârâului Taița. Deşi modest ca şi debit şi dimensiuni pârâul pare dificil de trecut din cauza mîlului.


Suntem răsfiraţi pe tot acest picior şi de peste tot se aud vocile noastre. Nu durează mult şi ne regrupăm la maşini. Urmează să mergem înspre Greci. Pe drum găsim un câmp de maci şi nu ne putem abţine să nu oprim şi să facem fotografii. Pentru mine cel puţin, un astfel de peisaj este foarte rar.

La intersecţia cu drumul care duce spre satul Greci se afla un han-restaurant. Aici aveam să sărbătorim la un pahar de bere şi de vorbă două zile de drumeţii dobrogene reuşite. Aici aveam să ne despărţim de prietenii din Galaţi. Noi mai avem la dispoziţie încă o zi în care dorim să urcăm pe punctul cel mai înalt al Dobrogei, vârful Țuțuiatu. Dar despre asta în ultimul episod dedicat excursiei noastre din Dobrogea.