Serbia: orașul Niș

Data publicării: 02 sep 2014

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Niş este al treilea mare oraş al Serbiei, cu o populaţie de aproximativ 300 000 de locuitori. Ca să ajungi la el, cel mai simplu e să mergi pe autostradă, de la Belgrad la Niş sunt cam 250km.

Noi am ajuns într-o seară de octombrie. Cu greu am găsit pensiunea în care urma să dormim. Am pierdut o grămadă de timp învârtindu-ne şi negăsind pe nicăieri un loc de parcare. Destinaţia noastră era fix în centru, pe principalul bulevard de promenadă şi bineînţeles că în jurul lui totul era plin. Până la urmă am lăsat maşina undeva mai departe şi am pornit pe jos în căutarea pensiunii.

Cert este că toată această agitaţie ne-a cam scos din atmosferă şi ne-a obosit teribil.

Am discutat cu gazda noastră, o fată drăguţă ce vorbea bine englezeşte. Spunea că în Serbia criza economică e severă şi că salariile se plătesc cu o întârziere de 3-4 luni.

Seara am petrecut-o plimbându-ne prin centru, mai ales pe frumoasa stradă Obrenoviceva. Clădirile aflate de o parte şi de alta a pietonalului sunt care mai de care mai frumoase. E plin de cafenele, magazine şi...tineret zgomotos.

Facem o vizită la Tourist Info unde ne interesăm despre cum am putea să ajungem în Djavolja Varos - Oraşul Diavolului. Acolo dăm de un nene foarte de treabă cu care purtăm o lungă şi plăcută conversaţie legată de Serbia şi România. Cele două ţări se aseamănă mult. În Niş poţi vedea ca şi pe la noi căruţe trase de cai care se opresc la semafor lângă cel mai luxos Mercedes.

Informaţiile nu sunt foarte încurajatoare: până la Djavolja Varos sunt 100 de km care pe drumurile cam proaste din Serbia se parcurg cam în două ore şi jumătate.


Şi acum câte ceva despre Niş:

Oraşul s-a mai numit Naissos, ceea ce s-ar traduce prin Oraşul Nimfelor. Se afla la intersecţia arterelor principale de circulaţie dintre Europa Centrală, Turcia şi Grecia.

Niş, este unul dintre cele mai vechi oraşe din Balcani şi din cele mai vechi timpuri a fost considerat o poartă între Orient şi Occident. Este casa uneia dintre cele mai vechi biserici creştine din Serbia datând din secolul al patrulea care se afla într-o suburbie, Mediana.

Niş, este, de asemenea, locul de naştere al lui Constantin cel Mare, primul împărat roman creştin şi fondator al Constantinopolului, precum şi al altor doi împăraţi romani, Constantius al III-lea şi Iustin I.

Niş, este un centru universitar. Există aproximativ 30.000 de studenţi la Universitatea din Niş, care cuprinde 13 facultăţi.

Niş este străbătut de un râu măricel, Nisava care se uneşte în apropiere cu râul Morava.

Ce e de văzut la Niş? Nu prea multe: cetatea, Piaţa Kralja Milana, Turnul cu Cranii. Toate astea le-am lăsat pentru a doua zi. Noaptea a fost grea n-am prea putut dormi din cauza unor tipi care au urlat toată noaptea la geamul nostru.

Trg Kralja Milana

Dimineaţa, surpriză: ceaţă deasă peste tot. Am fost mai întâi în Piaţa Centrală, Trg Kralja Milana. Locul e drăguţ, modern cumva. E dominat de o clădire înaltă, un mare hotel.

Râul Nisava

De acolo până la râul Nisava sunt doi paşi. Un pod vechi traversează apa şi te lasă la poarta cetăţii. Intru pe poartă şi mare lucru nu descopăr. Înăuntru e doar un imens parc şi câteva clădiri în stare proastă. Până la urmă găsesc un loc mai înalt de unde să pot vedea râul de sus.

Poarta de intrare în cetate

Am revenit la pensiune de unde ne-am luat maşina. Dar înainte de asta am asistat la o scenă rară: în curtea unde parcasem, sub un copac se găsea o veche maşină Zastava cu parprizul plin de caca de păsări. Se vedea că nu a mai fost mişcat de acolo de luni de zile. La un moment dat apare un tip, se urcă în maşină şi se chinuie să o pornescă. Tipul e perseverent şi la a 15-a tentativa reuşeşte. Mă gândeam că vrea doar să îi dea drumul la motor. Nu vă spun ce fum scotea. Dar tipul era hotărât să treacă la nivelul următor: pleacă cu maşina fără să îi cureţe parbrizul şi iese pe cea mai aglomerată stradă din Niş. Nici acum nu îmi dau seama cum vedea să conducă.

Ne luăm şi noi tălpăşiţa din zona centrală şi ne îndreptăm către Turnul cu Cranii ( Cele Kula ) aflat undeva la periferia oraşului. Din păcate nu l-am putut vizita, era închis.

Capela Turnului cu Cranii

Acest turn a fost construit de turci din craniile revoluţionarilor sârbi care au preferat să se sinucidă decât să cadă în mâinile inamicilor. La început turnul avea aproape 1000 de cranii; în prezent acesta mai are doar 54 cu tot cu cel care se presupune a fi al conducătorului, expus separat într-un cub de sticlă. Majoritatea celorlalte au fost luate de către rude pentru a putea fi înmormântate creştineşte. Ulterior în jurul acestui turn s-a construit o capelă cu scopul de a-l proteja.

Acesta a fost ultimul obiectiv din Niş pe care l-am văzut. Nu ne-au prea ieşit lucrurile pe aici. Plecăm cu direcţia precisă Djavolja Varos. Dar despre asta într-un alt episod. 

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024