Aştept cu nerăbdare sfârşitul toamnei. Voi merge în Olanda. Voi ajunge acolo cu ajutorul companiei aeriene olandeze KLM - The Flying Dutchman. Voi merge prima dată cu avionul! Am ceva emoţii şi pe bună dreptate. Vremea la decolare e una câinească, plouă mărunt. Avoinul îşi ia elan şi decolează în forţă. Mestec gumă şi evit astfel înfundatul urechilor( recomand treaba asta celor care merg cu avionul, la mine a funcţionat ).

Botezul aerului avea să fie unul consistent. Zone întregi cu turbulenţe, avionul pârâie, mă uit pe geam şi văd aripa bălăngănindu-se. Zburăm numai prin nori. În fine, servim micul dejun( stewardesele ne-au tratat cu iaurt, suc de fructe, caşcaval Gouda şi ciocolată ). Ajung la Amsterdam pe la ora locală 8. Aterizarea se petrece în bune condiţii( altfel nu ştiu dacă mai apucam să scriu despre asta). Aeroportul este gigantic, merg minute bune până la controlul paşapoartelor şi alte minute bune până la banda de recuperare a bagajelor.

Tato şi Adriana mă aşteaptă. În 5 minute suntem în Honda şi mergem spre Delft, acasă la Adriana. Vizităm scurt şi Universitatea Tehnică, locul în care Tato a petrecut ani mulţi. Clădirea Universităţii e înaltă, are 21 etaje şi oferă o panoramă splendidă asupra micului şi cochetului orăşel.

 

 

Tato mă ia de bun şi e pus pe plimbare. Vom vizita un orăşel tare drăguţ, Nijmegen. Gaşca se completează cu Linda şi Pepo. În ziua aia în oraş venea Moş Nicolae. În Olanda, Moş Nicolae nu e invizibil aşa cum e la noi. Aici îşi face apariţia pe ritmuri de muzică techno şi e însoţit de o grămadă de negrii( swarte piet le zice pe aici) care împart tuturor bomboane şi turtă dulce. Finalul a fost apoteotic: au făcut un mixaj de muzică techno şi cântece de copii iar toţi negrii au început să sară şi să danseze. Super fain! Tot oraşul era în sărbătoare: parade, fanfare, lume multă  şi miros de pește prăjit.Yammy!


Noaptea o petrecem la Tilburg, aici stau Tato şi Dobrel. Ziua următoare vom face o incursiune în Belgia, dar despre asta vom vorbi cu altă ocazie.

 

În ziua ce a urmat aveam să ajung, împreună cu Dobrel, la Rotterdam, al doilea mare oraş al ţării. Ziua e iarăşi închisă şi bate vântul. Rotterdamul are o arhitectură foarte modernă, numărul mare de zgârie-nori au avut darul de a mă obosi într-un final. Rotterdamul a avut enorm de suferit în urma bombardamentelor din cel de-al doilea război mondial, oraşul fiind distrus în mare măsură. A fost refăcut şi modernizat, astăzi cuprinzând 23 de cartiere. Acum am înţeles care e treaba cu toţi zgârie-norii ăştia.

Am intrat în oraş pe lângă celebrul stadion Feyenoord din Rotterdam şi am ajuns în zona centrală trecând pe celebrul Pod Erasmus. Nici nu ne dădurăm bine jos din maşină că ne întâmpină o surpriză plăcută. Pe alee vedem scris, alături de palmele ei, numele marii gimnaste Aurelia Dobre, campioană mondială în 1987.

Ne plimbăm pe cheu pe lângă Muzeul Marin. Locul ăsta e parcă mai adăpostit, frigul nu mai e aşa de pătrunzător.


Salutăm din mers vechea primărie, scăpată ca prin minune de la distrugere, şi admirăm cea mai înaltă clădire din Olanda, Turnul Nederlanden. Trecem pe lângă gara centrală în drum spre Cubic Houses. Ce sunt acelea Cubic Houses? Case de locuit în principiu, case cu tot ce trbuie să aibă o casă dar care la exterior arata aşa:


Ne întoarcem spre Podul Erasmus pe malul apei. E rece tare. Pe bulevard sunt o grămadă de drapele şi sunt bucuros când îl văd pe cel al României alături de cel olandez. Luăm podul la picior. Priveliştea e grozavă. Aflu că în Rotterdam se află cel mai jos punct din Olanda, aflat la -8m.

 

Ne deplasăm către Delft( groapă în limba olandeză ), aici urmează să vedem oraşul iar pe seară ne vedem cu Tato la un fotbal. Mâncăm studenţeşte şi merem pe jos spre centru. Oraşul e decorat pentru sărbătorile de iarnă, pe aici e vremea lui Moş Nicolae. Una dintre biserici, aflate chiar lângă un canal da senzaţia că are turnul înclinat mai ceva ca la Pisa, în Italia. Aşa pare de la distanţă. Odată ce ne apropiem vedem că e cât se poate de drept.



Piaţa Centrală din Delft e destul de animată. Clădirea Primăriei( Stadhuis ) şi catedrala oraşului stau faţă în faţă. Delft este vestit pentru porţelanurile şi faianţele albastre, aici aflându-se un  centru cu o tradiţie de câteva sute de ani.


Ne intilnim cu Adriana și Tato la terenul de sport. Ne relaxăm cu două meciuri de fotbal.

 

Şi vine vremea să mă descurc şi singur. Voi merge la Amsterdam. Până acolo sunt de schimbat două trenuri dar nu-i bai că în Olanda trenurile circulă repede şi cu precizie, legăturile fiind foarte bune. Cine nu mă crede să dea o raită pe http://ns.nl. O mare parte din populaţie se deplasează la servici cu trenul. Ajung într-o dimineaţă cam mohorâtă. Gara din Amsterdam, construită în 1885, este o minune a tehnicii pentru că e aşezată pe o insulă artificială consolidată cu 30 000 de piloni.

Mă învârt repede şi găsesc centrul de informare turistică de unde cumpăr un Amterdam Card. Cu el ai intrare liberă în anumite obiective, în altele ţi se oferă reducere, ai parte de reduceri chiar şi la puburi şi restaurante. Primeşti hartă şi o cărticică în care ţi se explica unde se află respectivul obiectiv şi cum ajungi la el.

Prima oprire a fost în DAM( dig în limba olandeză ), marea şi celebra piaţă din Amsterdam dominată de somptuasa şi sobră clădire a vechii primării, astăzi transformată în Palat Regal. Alături de ea este Nieuwe Kerk( Biserica Nouă ).


În partea opusă se afla National Monument. Tot în DAM se află şi muzeul figurilor de ceară Madame Tussaud. Bineînţeles că nu l-am ratat. După o incursiune în lumea tenebrelor( Dungeons, le spun ei ) şi a vieţii din vechiul port, am pătruns într-o lume ceva mai luminoasă unde am întâlnit celebrităţi locale sau mondiale: Regina Beatrix a Olandei, liderii comunişti ruşi, preşedinţii americani, Dalai Lama, Maica Tereza, prinţesa Diana, Albert Einstein, Luciano Pavarotti, papa Ioan Paul al II-lea, fotbalişti, cântăreţi.

Am pornit cu tramvaiul spre imensul platou din fața Rijksmuseum. Fac o scurtă escală în zona Brouwerij Heineken, muzeul de istorie al fabricării berii. Cobor apoi în faţa sălii de concerte Concertgebouw. Imensul spaţiu verde( deşi e sfârşit de noiembrie ) dintre sala de concerte şi Rijskmuseum te înghite pur şi simplu.


Caut să ies repede din el şi mă adăpostesc în Muzeul Vincent Van Gogh, un spaţiu de expoziţie original şi foarte modern. Aici se află cel mai mare tezaur de opere semnate de artist: peste 200 de picturi, peste 600 de scrisori şi 500 desene. Există şi o bogată colecţie de stampe japoneze adunate chiar de către Van Gogh.

Ajung şi în faţă la Rijksmuseum şi îmi trag puţin sufletul. Clădirea seamănă izbitor cu Gara Centrală, aflu din micul meu ghid că ambele clădiri au fost proiectate de arhitectul P.J.H. Cuypers în 1885. Apoi, cu ceva peripeţii găsesc intrarea.


Spaţiul de expunere de aici este unul clasic, ceva mai rigid însă mult mai interesant şi divers privind din punctul de vedere al exponatelor: lucrări celebre de pictură( vedeta incontestabilă de aici este Rembrandt ) şi sculptură. După ieşirea din muzeu păţesc o pană de bocanc: mi se rupe un şiret. Fir-ar să fie! Unde naiba aş putea găsi unul nou? Trebuie să improvizez şi în câteva minute problema e rezolvată.

Iau tramvaiul că vreau să merg la Zoo. Plimbarea de-a lungul canalelor e agreabilă şi e un bun prilej de a vedea oraşul mai îndeaproape. Ajung şi la Grădina Zoologică, Artis - ăsta e numele ei. Parcul imens găzduieşte o serie de specii. Îi vizitez cam în fugă pe localnici dar zăbovesc ceva mai mult pe lângă pinguini, care sunt foarte prietenoşi, pe la girafe, acestea aflându-se în plin antrenament pentru Olimpiada de la Beijing( aşa mare poftă de alergat aveau) şi la acvariu. Voiam să văd şi Grădina Botanică, însă asta a rămas pentru altă dată.



Mă întorc la gară pentru că nu vreau să ratez o plimbare cu vaporaşul. O plimbare ce s-a întâmplat pe înserate şi în care vaporaşul ne-a dus un pic şi pe mare( ocolind gara ), prin port, pe sub multe-multe poduri şi pe lângă locuinţele plutitoare. Căpitanul era un mare artist în ale navigării, am admirat dexteritatea cu care aducea vaporaşul pe canalele strâmte.


Se întunecă şi apar şi primii stropi de ploaie. Vântul e destul de puternic dar sunt bine îmbrăcat. Mă reîntorc în DAM şi intru într-un soi de bar-cofetărie unde degust delicatese locale.

Orice vizitator al Amsterdamului vrea să vadă Cartierul Roşu sau Waletjes. Locul e apropiat de DAM şi este împânzit de Sex-shopuri, Cofee-Shopuri, Muzee ale Sexului şi vitrine în care doamne şi domnişoare oferă amatorilor servicii sexuale preplătite. Fetele sunt de toate felurile şi rasele, unele grase( peste 100 kg în viu ), altele slabe top-model, tinere sau mai trecute. Unele sunt sobre, serioase, altele nepăsătore, altele obraznice. Cartierul e tolerat pentru că aduce venituri substanţiale. De altfel în Amsterdam se găsesc mai multe astfel de cartiere însă nici unul nu are faima lui Waletjes.

Pe străzi umbla tot felul de indivizi, asta nemaipunând în calcul turiştii. Unii sunt drogaţi, însă au mai degrabă comportamentul unor beţivi. Unii cerşesc, alţii împart pliante însă se vede lesne că mintea lor e plecată pe cine ştie unde.

Mă întorc în Tilburg destul de târziu. Tato şi Dobrel erau puţin îngrijoraţi, că nu ştiau ce e cu mine, era prima zi în care plecam telea-lelea de unul singur. Seara se încheie, că mai toate serile petrecute în Olanda, în stil, savurăm că gentlemanii câteva pahare de whisky.

 

Veni şi vremea să intru în celebra şi cocheta capitală a Olandei. Sunt iarăşi singur şi mă deplasez cu trenul. Ajung în gară şi încerc să mă dezmeticesc. Cumpăr o excelentă hartă care mă scoate din bucluc. Azi vreau să merg la Madurodam, Schreveningen ca apoi să mă pierd puţin prin centru.

Ce e Madurodam?
Madurodam este o lume în care fiecare se poate simţi un Gulliver.
Madurodam este Olanda în miniatură, la scară.
Madurodam e paradisul copiilor, dar şi locul în care cei mari se pot distra pe cinste.


Orăşelul în miniatură a fost înfiinţat în 1952 de către M. Maduro, în memoria fiului său decedat în cel de-al doilea război mondial. Magnificul ansamblu liliputan este de fapt o sinteză a vieţii şi edificiilor din Olanda.


Se poate face aici o instructivă călătorie în cele mai representative localităţi. Pentru mine a fost minunat să mă plimb pe aici şi să recunosc replicile în miniatură a locurilor pe care le-am vizitat.


Iau tramvaiul mai departe spre Schreveningen, un fost sat pescăresc de la Marea Nordului. Zona e frumoasă există un fel de falezaă suspendată la 5-6 metri deasupra mării.


Pe plajă lucrările sunt în toi. Tot felul de utilaje se ocupă de nisip: unele îl nivelează, altele fac compactare, altele ară. Pe aproape e clădirea cazinoului şi a circului. Intru într-un mall şi mă ocup de suvenire pentru cei de acasă. Apoi merg spre centru. Însă mă răzgândesc subit. Cobor din tramvai aiurea şi hoinăresc pe străzi câteva ore.


Ajung la steaguri, pe lângă cetate. Intru în curtea interioară unde se afla sediul guvernului şi al parlamentului. În zona gării sunt câteva clădiri înalte, una aparţine băncii ABN, iar lângă ea se află două căsuţe tradiţionale olandeze însă la dimensiuni de zgârie-nor.


Urmează o nouă hoinăreala în zona catedralei. Merg pe străzi fără a avea o ţintă anume, căutând să mă bucur de atmosfera liniştită pe care am întâlnit-o pretutindeni în Olanda. Şi aşa, la final vreau să încerc tramvaiul-metrou până la gară. Seara se încheie din nou în jurul paharelor de whisky.

 

Alt oraş măricel al Olandei. La gară am parte de primul şoc: mă dau jos din tren şi mă trezesc în mall aglomerat. Uff! Trebuie să scap repede de aici. Ajung la ieşire şi mă pierd repede pe străduţele înguste. Ajung la canalul cel mare al oraşului. Acesta e ceva mai deosebit căci de la luciul apei şi până la stradă e o distanţă( pe verticală ) de 4-5 metri.

Ajung şi admir, din păcate doar din exterior, impozanta catedrală a oraşului.


Dar ce e de văzut în Utrecht în afara zonei centrale?
Museum Van Speelklok
Muzeul Feroviar
Aboriginal Art Museum - aici găsiţi obiecte ce ţin de cultura aborigenilor din Australia
Centraal Museum - artă, design şi muzeu de istorie
Museum Catharijneconvent - muzeul bisericii catolice
University museum - muzeul universităţii din Utrecht şi o veche grădină botanică
Muzeul Banilor

Eu le-am ales pe primele două după o discuţie interesantă purtată cu fata de la Tourist Info. N-aş putea putea spune cu exactitate ce conţine Museum Van Speelklok. Se poate spune că e un fel de muzeu al maşinăriilor de cântat, unde prin maşinării de cântat se înţeleg simple ceasuri, piane ce pot reda singure partituri înregistrate, flaşnete, cutii muzicale, orgi, intrumente gigantice folosite la bâlci sau la circ. Cireaşa de pe tort este însă o mini orchestră automată formată din patru viori, pian, orgă, instrumente de percuţie, acţionate mecanic, ce a fost prezentată, acum aproape un secol la expoziţia mondială de la Bruxelles.

Toate cele enumerate sunt în perfectă stare de funcţionare. Pătrundem în tainele lor cu ajutorul unui ghid tânăr, foarte simpatic, volubil şi pasionat până în vârful urechilor de fiecare obiect al muzeului. El ştie povestea fiecărui instrument, fiecărei înregistrări şi avea ca la un moment dat el însuşi să ne cânte acompaniat de una din maşinării. Aaa, era să uit: muzeul este amenajat într-o fostă biserică, de unde şi acustica excepţională.

Ies încântat după ce cumpăr o muzicuţă. Muzeul Feroviar e relativ îndepărtat de centru însă pornesc voiniceşte pe jos. Ajung la o gară, funcţională şi astăzi, dar care şi-a donat majoritatea liniilor muzeului.

Aici găsim cam tot ce ţine de istoria feroviară: bineînţeles, locomotive ( de la cele cu abur, la cele diesel şi cele electrice ) şi vagoane ( de călători , de poştă , de marfă, de carburanţi ), automotoare, lămpaşe, cântare de mesagerie, plăcuțe cu destinaţiile trenurilor, plăcuţe de identificare ale locomotivelor şi vagoanelor, osii, saboţi şi câte şi mai câte. Au chiar şi o rampă pentru rotirea locomotivelor.


Am găsit inclusiv un vagon vechi ( de pe timpul primului război mondial ) din România. Spaţiul expoziţional este excepţional organizat, în sensul că poţi vedea locomotivele din unghiuri diferite. Unele locomotive sunt suspendate şi le poţi privi de dedesubt, există însă şi un soi de pasarelă de unde poţi privi locomotiva cu abur de sus. Foarte interesant e şi habitaclul unei astfel de maşinării.


Copiii nu sunt uitaţi. Se pot plimba cu un trenuleţ electric sau pot privi micile trenuleţe mecanice făcute la scară, adevărate bijuterii ale tehnicii. În concluzie aici e un muzeu pentru oameni mici şi oameni mari.

 

Pe drumul de întoarcere, profitând de faptul că e lumină şi că tot trebuie să schimb trenul mă opresc preţ de vreo oră şi jumătate în s-Hertogenbosch, orăşel olandez clasic, plin de liniştea pe care o dau canalele. Am colindat de-a lungul unui canal, ocazie cu care am admirat un superb apus de soare.


Apoi am dat o raită prin piaţa centrală, plină de lume căci în Olanda în zilele de joi magazinele au program prelungit( până la 20:30, de regulă sunt deschise până la 18:30 ). 

 

Vinerea e zi de stat în Tilburg, de relaxare. Dobrel îmi prezintă Universitatea din Tilburg, o clădire înaltă, frumoasă mai ales pe interior. Biblioteca ocupă o mare suprafaţă şi este la rândul ei dotată cu tot ce trebuie. În campus există şi un spaţiu de rugăciune unde cei ce vor să se roage sunt aşteptaţi. Încăperea e relativ redusă ca spaţiu, este construită sub pământ şi nu are nici un fel de simbol religios în ea. Cei de doresc să îşi aducă o cruce, ocarte sau o icoană sunt liberi să o facă.


Mergem la o partidă de tenis de câmp. Nu mai jucasem tenis de vreo 10 ani însă pare-se că nici tenisul nu se uită. Terenul e foarte bun, din material sintetic care însă imită bine zgura.

După-amiaza văd ce e de vizitat prin Tilburg. Mi-a plăcut catedrala lor ( singura pe care am găsit-o deschisă în tot periplul meu olandez ), piaţa centrală dominată de statuia lui Willem I Taciturnul, întemeietorul Olandei, terasele şi magazinul ambulant de flori.


Fac ultimele cumpărături pentru cei de acasă. Seară vin Tato şi Adriana şi iară stăm cu paharele de beutură până târziu. Chiar dacă mâine plecăm la Koln.

 

Vine şi ultima zi. Am avion la ora 13. Şi ca amintirea Olandei să fie mai puternică, Tato şi Adriana mă duc, în drum spre aeroport, la Kinderdijk( Digul Copiilor ), un parc dedicat..morilor de vânt. Canale şi alee printre canale şi mori de vânt multe-multe. Păcat că e rece dar..nu mai contează.

 

Ajung şi la aeroport. Cozi mari, îmi ia cam o oră jumate până ajung la avion( m-au descălţat de două ori, bine că nu aveam droguri sau bombe la mine ). De data asta zborul a fost o adevărată plăcere. După ce am ajuns deasupra plafonului de nori am fost întâmpinaţi de un soare orbitor şi un cer de un albastru nemaivăzut. În drum spre casă am zburat pe deasupra Germaniei, Poloniei, Slovaciei şi Ungariei.

Ajungem şi în spaţiul aerian românesc, avionul coboară şi văd că ninsese. Văd munţi, recunosc oraşul Sf. Gheorghe şi ..văd Bucegii de sus. Se vede releul de pe Costila dar şi Crucea de pe Caraiman, ultima mea bucurie înainte de aterizare.

Mulţumiri sincere pentru cei ce au făcut atât de plăcută şederea în Olanda: Adriana, Tato şi Dobrel.

 

Dobrel