Munții Vlădeasa: în drum spre Piatra Bănișor

Data publicării: 20 apr 2015

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

În continuarea excursiei din Munţii Meseș, în aceeaşi zi, încurajat de vremea extraordinară, îmi spun că vreau să profit. Ajung rar în aceste locuri depărtate de casa mea aşa că ar fi păcat să mă întorc pur şi simplu. Din drumul naţional Oradea - Cluj, cotesc la dreapta din localitatea Bologa şi mă îndrept către Rogojel. Dorinţa mea este să ajung la cei doi arbori de sequoia din zonă.

Mai fusesem aici aproximativ cu un an în urmă, însă atunci am prins un viscol demn de o cauză mai bună şi nu ne-am putut bucura aşa cum trebuie de acest monument al naturii foarte rar întâlnit la noi.


În România se afla doar câteva exemplare de sequoia, mai exact 5 la număr. Cei mai impunători arbori din Munţii Apuseni sunt cei de aici, din Munţii Vlădeasa. Istoria lor este următoarea: Gal Silvestru, un baron ungur pasionat de botanică, a plantat mai multe specii rare de arbori în aaceasta zonă: sequoia, pin negru şi zadă. Cele două exemplare de sequoia de la Rogojel au peste 100 de ani.

De data asta am stat mai mult şi am studiat cei doi arbori gemeni. Sunt impresionanţi. Textura lor, ramurile au un specific aparte, neobişnuit pentru noi.

Revin la drumul principal şi mă întorc în satul Săcuieu. Trec şi cotesc la stânga urmând un indiator rutier către Cabana Vlădeasa. Merg câţiva kilometri şi las maşina lângă nişte cabane. Nu mă interesează că astăzi să urc în zonă înaltă a Vladesei. Atmosfera e mult prea frumoasă ca să mă facă să îmi doresc o reîntoarcere la iarnă şi zăpadă.

Ceea ce mi-am propus pentru aceasta după amiază a fost să ajung la Piatra Bănişor. Dar cum o să fac asta? Nu e nici urmă de marcaj. Şi sunt şi undeva într-o vale, deci nu am o vedere mai largă. Salvarea vine repede. În spatele unei cabane se vede un drumeag abandonat care merge prin pădure. Pare că urcă. Bineînţeles că mă agăţ de el.

Prind repede altitudine şi încerc să îmi fixez bine reperele ca să ştiu unde să cobor. Nu e prea greu, în zona asta se afla o pădure compactă de brad. La a doua serpentină am senzaţia că pe lângă drum trebuie să fie o poiană. Urc vreo patru metri şi da, am avut dreptate.

Încep să merg prin poiana că locul se deschide. E adevărat trebuie să urc mai greu însă peisajul mă răsplăteşte din plin. Ajung lângă o casă abandonată. Lângă ea se afla o fântână tradiţională, cu cumpănă. Studiez puţin locul şi mi-e clar că trebuie să ţin o muchie ce urca tocmai din spatele acestei case.

Găsesc chiar şi o potecă destul de clară ce mă duce la un izvor. De aici trebuie să urc iarăşi pieptiş pentru că drumul pare a coborî uşor terminându-se la nişte case.


Aşadar mă pun pe urcat sănătos, trec de două garduri şi ajung în sfârşit în culme. Aici e trăi pe vătrai: găsesc drum bun de maşină şi chiar şi un marcaj triunghi galben. Locul e foarte deschis şi se pot studia cu uşurinţă împrejurimile. Identific Piatra Bănişor şi chiar şi traseul în circuit.

Ţin această coamă care mă va duce la un pâlc de case. Mai mulţi bărbaţi vorbesc despre nişte lemne şi despre cum să le transporte. Îi salut şi îmi văd de drumul meu. Urc ceva mai consistent mergând pe lângă drumul de maşină care de la casele astea a devenit extrem de noroios.

Sunt ajuns din urmă de un tractor ce remorchează o căruţă. Îi întreb pe oameni cum ajung cel mai repede la Piatra Bănişor şi ei îmi arata o scurtătură. E un fel de culoar care merge prin pădure.

Merg în direcţia indicată de ei. Încep să dau de petece din ce în ce mai mari şi mai consistente de zăpadă. Ce bune ar fi acum nişte parazăpezi. Dar no, aşa se întâmplă când iei decizii spontane. Ajung într-o poiană însă nu văd nici o piatră. Ştiu că direcţia e bună însă mă aşteptam să fie pe undeva pe mai aproape. Urc în culme încercând să evit intrarea în pădure şi petecele de zăpadă. În sfârşit se vede şi Piatra Bănişor.

Locul e foarte interesant. Pe o stâncă mare, înconjurată de brazi şi de bolovani mai mici, oamenii au pus o cruce. Deşi în mod normal n-aş fi avut nici o ezitare să o urc renunţ la această idee. Totuşi, sunt singur pe traseu şi mă aşteaptă o coborâre printr-un loc incert. În plus mai am doar două ore de lumină.

Decizia mea este să ocolesc Piatra Bănişor şi de undeva de mai sus să găsesc traseul de coborâre. Când studiasem problema am văzut că trebuie să ajung într-o poiană iar de acolo să cobor prin pădure până la nişte case lângă care începea un drum. Asta era teoria. Hai să vedem cum stăm cu practica.

Mai sus de piatră Bănişor dau de o zonă stâncoasă şi de un fel de jgheab scurt care coboară într-o poiană largă. O iau pe aici şi merg cu mare grijă fiindcă e plin de zăpadă. În poiana văd o adăpătoare de animale. Asta e o veste bună: înseamnă că oamenii îşi aduc pe aici oile, vacile, caii ori ce mai au iei prin bătătură. Păi dacă le aduc aici înseamnă că trebuie să existe şi un drum sau măcar o potecă.

Partea de jos a poienii este cam mlăştinoasă ceea ce mă obliga să fac un scurt balet până la marginea pădurii. Găsesc rapid o potecă. De fapt nu e chiar potecă ci un loc pe unde s-au tras buşteni.

După alte câteva minute găsesc o potecă adevărată, numai bună pentru coborât. Merg o vreme prin pădure şi ies lângă nişte case. Prin faţa mea, însă destul de departe trece un camion vechi. Lângă case stau de vorbă cu o tanti foarte de treabă care nu ştie cum să facă să îmi explice mai bine pe unde să merg ca să ajung mai repede la maşină. Îi dă o mână de ajutor fiica ei care are mintea mai ordonată.

Plec pe un drum care coboară până într-un loc iar apoi începe să urce către casele unde întâlnisem pe oamenii ce vorbeau despre transportul de lemne. La un moment dat însă găsesc o potecă ce merge spre un izvor. E bine venită mai ales că aveam nevoie de apă.

De la izvor nu mai revin în drum ci urc uşor pe o curbă de nivel şi ocolesc astfel micul pâlc de case. Revin în acea culme cu marcaj. De aici e simplu, ştiu cum să fac.

Revin la casa cu fântână cu cumpănă iar de acolo zăresc un drum ce merge spre vale. Bănuiesc a fi drumul pe care începusem să urc şi pe care l-am părăsit la prima poiană. ŞI bănuiesc bine. Cam în douăzeci de minute sunt lângă maşină şi finalizez cu bine această excursie spontană.

De un timp am încercat ca la finalul jurnalelor să fac o recapitulare a traseului. Acum nu e cazul. Nu ştiu de unde am plecat, ce culmi şi văi am traversat. Tot ce ştiu este că am petrecut câteva ore foarte plăcute în Munţii Vlădeasa.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024