Munții Făgăraş: prin văi şi culmi sudice către Vârful Moldoveanu

Data publicării: 19 aug 2016

Una din dorinţele mai vechi legate de Munţii Făgăraş, era să abordez masivul şi dinspre sud. Cu toate că treaba asta însemna drumuri lungi cu maşina şi alte bătăi de cap. Ocazia a venit la începutul lunii august din 2016.

Ne-am adunat doar trei: Dan, Leo şi eu. Din fericire am beneficiat de Dusterul lui Dan, factor extrem de important, veţi vedea de ce.

Plecăm de vineri seara, după Câmpulung Muscel ne prinde noaptea şi undeva ratăm intrarea către Nucșoara. Ne dezmeticim undeva după Bradatu, pe drumul forestier. Oprim o maşină care ne lămureşte că suntem pe Valea Vîlsanului.

La indicaţia unor localnici venim înapoi până la Cosaci şi în drept cu primăria prindem un drum către Corbi. Drumul trece un deal şi este în cea mai mare parte asfaltat. Ne scoate în satul Corbi cam în drept cu celebra Mănăstire Corbii de Piatră. De aici mergem numai înainte până la Slatina. Trecem de o barieră păzită şi intrăm pe un lung drum forestier care aveam să aflăm ca ține 40 de km până la Stâna lui Brunei.

E întuneric şi unele intersecţii ne cam încurcă. La prima intersecţie mai importantă găsim din fericire un indicator destul de deteriorat. Însă reuşim să citim faptul că drumul ăsta merge spre Masivul Iezer-Papusa.

Mergem mai departe prin întuneric şi la următoarea intersecţie mare, după un pod facem la dreapta şi intrăm pe Valea Rea. Urmăm un marcaj punct albastru care duce la Curmătura Zârnei. Înainte este Valea Cernatului, marcat cu triunghi albastru.

Odată intraţi în Valea Rea ne minunăm de mulţimea de oameni veniţi să stea cu cortul. Sunt multe locuri de tabără, multe dotate cu generator şi curent electric. Există o grămadă de locuri bune de cort şi în final ne găsim şi noi o poiană pe plac unde campăm după ora 0:00.

Dimineaţa ne mişcăm destul de bine, strângem totul şi plecăm în continuare cu maşina. Drumul e lung şi greu şi durează cam o oră şi jumătate. Trecem de un lac de acumulare. În amonte de el mai există doar câteva locuri bune de cort, în rest mai nimic. Mai aproape de capătul drumului găsim un indicator triunghi roşu ce duce spre Curmătura Malița.

La finalul drumului forestier suntem surprinşi de numărul mare de maşini parcate şi de un mic blocaj în trafic. Parcam însă în bune condiţii şi plecăm la deal. Peste câteva zeci de metri vedem din dreaptă un marcaj cruce albastră care vine de la Lacul Galbena. Asta e o veste bună fiindcă urmează să coborâm pe aici iar pe harta acest marcaj nu apare.

Facem apoi cunoştinţă cu Stâna lui Brunei, locul în care începe ascensiunea spre Iezerul Triunghiular şi mai apoi spre culmea Vistea-Moldoveanu.

Valea asta m-a lăsat cu gura căscată pentru că e pur şi simplu magnifică. Se văd bine vreo 4 cascade, toate alimentate abundent cu apă curată şi zgomotoasă de munte. Sunt extraordinar de încântat.

Începem urcarea. În faţă sunt multe grupuri. Zona a devenit din păcate foarte cunoscută şi în consecinţă foarte aglomerată. Avem de urcat consistent, pe sub versantul din dreapta, dar cu vedere aproape permanent spre ape şi cascade. Urcarea e splendidă şi permanent găseşti ceva care să te emoţioneze oriunde te-ai uita.

Ajungem şi în partea superioară a căldării. Începe să se vadă Vf. Moldoveanu care este plin de lume. Mai avem de traversat încă o căldare până în Portiţa Viștei. O vreme poteca merge pe fundul văii, destul de drept.

Prima porţiune de urcare se găseşte destul de aproape de creasta principală, aproape de Iezerul Triunghiular. Acolo facem o pauză consistentă.

Ne amuzăm copios cu nişte magarusi-cerșetori.

Pe malul lacului sunt nişte băieţi care stau cu cortul şi care suflă de zor într-o vuvuzelă. După o lungă odihnă şi o pauză de masă începem să urcăm spre Portiţa Vistei. Din păcate vremea nu mai ţine cu noi, ceţuri încep să învăluie creasta şi nu ne lasă să vedem mare lucru. După Portiţa Vistei începe urcarea spre Vf. Viştea. Mi-o aminteam abruptă şi grea. Acum nu mi s-a mai părut aşa, ba mai mult am ajuns relativ repede pe Vf. Viştea(2527m), unde era ceva lume.

Acest vârf, deşi este al treilea ca înălţime din România ca înălţime este puţin promovat. Nu țin minte să fi învăţat la şcoală despre el. Când vremea e bună oferă privelişte foarte frumoasă cu creasta Făgăraşului şi hăurile nordice de lângă ea.

Nu stăm mult, ne îndreptăm spre Moldoveanu. În zona cu celebrul V dintre cele două vârfuri au fost montate lanţuri. E o multume de lume iar fluxul de turişti este blocat. De aceea coborâm pe lângă poteca marcată şi cumva ocolim zona congestionată. Mai avem de făcut doar partea finală până pe Vf. Moldoveanu.

Urmează un adevărat şoc: pe vârf cred sunt cel puţin 100 de oameni!!! Uau! E gălăgie multă. Din păcate majoritatea celor urcaţi aici nu par a fi oameni de munte dacă e să judecăm după atitudinea şi echipamentul lor. Principala preocupare este aceea de a face o poză cu tăbliţa pe care scrie numele vârfului şi altitudinea. Mai apoi se caută imediat conexiune de date spre a pune poza pe direct pe facebook. Trist.

Cineva filmează cu o dronă. Facem şi noi tradiţionala poză. Vârful Moldoveanu a fost murdărit de tot felul de obiecte lăsate de turişti ca amintire. Un lucru bun este un caiet de impresii. Nu am apucat să scriem în el că nu am dorit să stăm la coadă.

Personal îmi place ideea cu acest caiet de vârf. Însă şi mai mult mi-a plăcut ideea Paşaportului de Dolomiţi, cel cu stampile.

Plecăm spre sud cât putem de repede în speranţa că undeva mai jos să găsim liniştea şi atmosfera specială pe care le dau ascensiunile la altitudine. Ne oprim abia undeva sub Vf. Roşu( 2419m) unde stăm şi ne odihnim în voie. Dan şi Leo chiar trag un pui de somn. Eu merg până pe vârf să studiez în continuare traseul.

După o vreme vin şi colegii mei. Începem o coborâre accentuată până în Curmătura Moldoveanu. Am uitat să vă spun că există o grămadă de marcaje pe porţiunea asta:

Cruce roşie, care merge spre sud pe Picuiata
Triunghi albastru care străbate muntele Scărişoara
Punct roşu care merge pe Valea Vîlsanului
Cruce galbenă ce merge pe Valea Buda.

În Curmătura Moldoveanu, crucea galbenă părăseşte creasta. Pe noi ne aşteaptă o urcare mai abruptă spre Vf. Galbena. Din acest vârf se desprinde marcajul cruce albastră care duce într-o căldare cu multe lacuri, cel mai mare şi mai frumos fiind Lacul Galbena. Marcajul ăsta este greu de prins pe ceata fiindcă intersecţia nu e marcată în nici un fel pe creastă.



 

Noi coborâm pe o curbă domoală care ne ţine sus o vreme şi ne oferă privelişti către est, spre zona vârfurilor Urlea, Dara şi Hîrtopu. În vale se vede un lac mărişor, tare frumos. Ajungem lângă el, consultam GPS-ul şi verdictul vine rapid. Ăsta nu e lacul Galbena. Mergem mai jos, vedem un alt lac, ceva mai mare, frumos foc şi ăsta.

Ajungem lângă el, consultam iar GPS-ul: nici ăsta nu e. E nevoie însă de un urcuş uşor şi abia acum nimerim lângă adevăratul lac Galbena( mă simt de parcă ar fi trebuit să spun despre adevărata Mamă Omida ). Care-i frumos de îţi taie respiraţia. Locurile de cort din jurul său sunt foarte bune şi multe.

Facem o binemeritată pauză şi schimbăm câteva vorbe cu nişte tineri veniţi în grup mare din Bucureşti.

Pe noi ne aşteaptă o porţiune de coborâre. Regăsim poteca marcată. Trebuie să spun că marcajul e destul de rar şi pe unele porţiuni lipseşte, mai ales în partea superioară. Ne întâlnim cu un tânăr care este venit singur şi este uşor dezorientat. Băiatul e din Piteşti şi a avut o tentativă de coborâre printr-un alt loc urmând un grup cu mai puţină experienţă. Ne întreabă dacă poate veni cu noi. Bineînţeles.

Începem să coborâm uşor, mai dăm de încă vreo două lacuri mai mici. Ajungem în zona de jnepeni unde găsim şi indicator. Şi abia acum vedem ce ne aşteaptă: o coborâre apruptă, relativ scurtă însă cu mare diferenţă de nivel până într-o poiană. În partea de sus a poienii se găseşte o cascadă lungă de zeci de metri cu un farmec aparte. Sunt din nou plin de emoţie de la atâta frumuseţe.

Bucata asta de coborâre ne pune la încercare genunchii şi încheieturile, mai ales că oboseala începuse să se simtă. În poiana se merge relativ drept după care se intra în pădure unde urmează o nouă bucată de coborâre extrem de abruptă. Pe ultima parte găsim o turistă accidentată care este ajutată de fiica ei. Doamna respectivă pare a fi suferit o afecţiune la menisc ori la ligamentele încrucişate, după câte ne povestește.

Poteca ne duce extrem de repede la Stâna lui Brunei. De acolo ne luăm maşina rapid şi mergem la vale. Campăm aproximativ în acelaşi loc ca şi noaptea trecută. Consemnăm o premieră pentru anul acesta: e prima dată când punem cortul pe lumină!

Facem planul pentru a doua zi. Profităm de faptul că Dan e cu Dusterul şi cunoaşte zona cel mai bine. Stabilim că în ziua următoare să urcăm pe Valea Cernatului în Curmătura Malița.

Zis şi făcut. Drumul pe Valea Cernatului estre unul greu chiar şi pentru o maşină cu garda înaltă şi 4x4. Un marcaj triunghi albastru ne însoţeşte permanent. Se merge mult pe vale şi abia către final se urca un drum rău şi pe alocuri presărat cu şanţuri până în Curmătura Malița. Acolo regăsim marcajul triunghi roşu care vine din Valea Rea.

Urcăm mai departe, tot cu maşina. Drumul devine şi mai rău. Ne oprim în zona unei clădiri părăsite. Aici a fost odată o tabără de pionieri. Aceştia erau acum 40 de ani aduşi aici cu autocarul! Vă daţi seama că atunci infrastructura era întreţinută corespunzător. Se poate pune şi cortul există şi izvor în apropiere.

Îmi pare rău să văd clădirea păriginită. Mă gândesc la faptul că aici unii copii au luat poate prima oară contact cu muntele, au învăţat primele lecţii ale acestuia şi au învăţat să se gospodăreasca singuri într-un loc pustiu. Din păcate abandonarea acestei clădiri a avut şi alte efecte: drumul de pe Valea Cernatului nu a mai fost întreţinut şi astfel a ajuns vulnerabil.

Mai urcăm încă puţin cu maşina şi ne oprim într-o să lângă o clădire de beton pe care se găsesc câteva indicaţii spre Curmătura Mlița sau Vf. Moldoveanu. Dan decide să nu mai vină pe traseu, preferând odihnă şi somnul aşa că pe sus plecăm doar eu şi Leo. Spre surprinderea mea drumul de maşină încă mai urcă pe serpentine largi. De sus se vede coborând o Dacie papuc, interesându-se de o altă variantă de coborâre. Vorbim cu oamenii şi ne spun că dacă vom continua pe culme, cam într-o oră şi jumătate vom coborî în valea Vîlsanului.

Începem să urcăm dar nu ţinem drumul şerpuitor şi marcajul, ci o luăm pe o scurtătură. Trecem prin apropierea unei turme de oi. Suntem abordaţi de cioban care ne întreabă dacă i-am văzut nişte măgari. Nu i-am văzut. Ajungem din nou la drum şi la marcaj.

Dar nu stăm mult pe el ci o luăm iarăşi pe o scurtătură ajutându-ne de faptul că din loc în loc se mai găseşte câte un stâlp de marcaj. Pe această scurtătură găsim două cruci. Ambele sunt construite în memoria unui om ucis de trăznet în zonă. Muntele Scărişoara, cel pe care urcăm, se prezintă deocamdată domol. Trecem de un vârf plat numit Valea Lungă( 2254m ) şi vedem că ne aşteaptă o coborâre mai accentuată spre Curmătura Fufuescu. În plus de fiecare parte a crestei se găseşte câte o turmă de oi cu câinii aferenţi.

Cu toate aceastea coborâm curajos şi scăpăm ieftin, doar unul dintre câini ne latra de la distanţă. Ne aşteaptă o scurtă porţiune de urcare la capătul căreia, aproape de finalul drumului se mai găseşte un Duster.

Poteca nu urcă vârful din faţă şi nu ţine creasta matematică. Face un ocol către stânga şi merge pe o minunăţie de curbă de nivel până într-o şa. Peisajul se schimbă în faţa noastră se ridică vârfurile stâncoase ale Scărişoarei.

La baza lor se găseşte un lac despre care am aflat ulterior, de o placă de marmură aflată pe malul sau că se numeşte Iezerul lui Mitică.

Până la lac este nevoie de coborâre. Vremea începe să se strice, se înorează. În partea dreaptă, culmea sudică se prezintă foarte accidentată, pe alocuri căpătând aspect de custură.

Ajungem lângă lac şi rămânem uimiţi de număr mare de vizuini construite de marmote. De aici în sus începe singura porţiune abruptă. Urcăm cu răbdare şi cam în 15 minute o terminăm şi dăm într-un platou mare.

Părăsim traseul marcat şi mergem pe lângă hău până pe vârful Scărişoara Mică( 2478m ). În dreapta noastră există mai multe căldări glaciare, toate frumoase şi abrupte. Aşteptam să văd şi lacuri însă nu a fost aşa.

În faţă, cam la 40 de minute de mers se găseşte Vf. Scărişoara Mare(2495m) un vârf de care am fost foarte aproape cu o zi în urmă. Poposim pe vârf şi mâncăm câte ceva. Se vede, atunci când ne permite ceaţa, şi Vf. Moldoveanu. De la distanţă, pare la fel de aglomerat ca şi ieri.

Norii negri încep să se adune pe creasta principală, însă nu îi luăm foarte în serios. Ei fac parte din peisajul obişnuit al Munţilor Făgăraş.

Începem coborârea, aproximativ pe acelaşi traseu ca şi la urcare. Mergem întins şi ne mişcăm bine. În Şaua Fufuescu apare însă prima repriză serioasă de ploaie. Ne îmbrăcăm rapid şi începem să urcăm. Din fericire de pe Vârful Valea Lungă intuim clar o scurtătură. Se vede şi Dusterul unde probabil Dan ne aşteaptă nerăbdător.

Ajungem cu bine la maşină exact înainte de pornirea potopului. Ieşirea din munte a fost şi ea o aventură în sine. Ştiam că există posibilitatea de a ieşi în valea Vîlsanului, mai ales cu o maşină 4x4. Ce a urmat a fost epic: o bună bucată de drum s-a mers tot pe culme la altitudini destul de ridicate, aproape 20de km. Ne întrebam dacă nu am greşit cumva, că nu se vedea nici o posibilitate de coborâre.

Uneori am mai încurcat drumurile, pe la unele intersecţii. GPS-ul a fost din nou salvator. Pâraiele s-au umflat şi au format canale adânci în unele locuri. Maşina a fost pusă la grele încercări, nu mai vorbesc de şofer. Am stat cu toţii foarte concentraţi, uneori se simţea tensiunea plutind în aer.

În fine, am reuşit să ne concentrăm şi am trecut şi de ultima încercare: o intersecţie cu un drum care nu ştiai dacă o să urce sau o să coboare. Am ales varianta prin dreapta şi aceasta ne-a coborât în sfârşit în Valea Vilsanului. Râul era murdar şi nervos. Până la Brădet au fost, culmea, şi câteva porţiuni cu asfalt.

A fost o incursiune reuşită pe partea de sud a Făgărașilor. Am rămas cu nişte amintiri straşnice şi, cel mai important, am venit acasă cu idei noi pentru drumeţiile viitoare.

Trasee:

Ziua1:
Stâna lui Brunei - Iezerul Triunghiular - Portiţa Viștei( triunghi roşu ) - Vf. Viştea(banada roşie) - Vf. Moldoveanu( punct roşu ) - Vf. Galbena( triunghi albastru ) - Lacul Galbena - Stâna lui Brunei( cruce albastră )
Durata: 9 ore

Ziua 2:
Curmătura Malița - Vf. Valea Lungă - Curmătura Fufuescu - Iezerul lui Mitică - Vf. Scărişoara Mică şi retur
Marcaj: triunghi albastru
Durata: 4 ore

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Eduard Munteanu

    22 aug 2016 02:02:47

    Felicitări Bogdan,două trasee excelente, mi-a plăcut îndeosebi zona lacului Galbena. De ținut minte și revenit!

  • Oboroceanu Cristi

    17 iul 2017 10:22:03

    Servus Bogdan! Frumoasa si aventuroasa tura! Mi-ai deschis pofta de un Moldoveanu zilele acestea. Ma gandesc la o tura de o zi pe acelasi traseu ca al vostru. Mai mult, nu am fost la Stana lui Burnei si nici la Lacul Galbena. Merci!

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024