Bulgaria: Frumuseți din Balcani, episodul 2
Data publicării: 04 nov 2019
După vizita în Kalofer și împrejurimile sale am plecat spre intrarea în traseul montan. Am parcurs cu mașina cam 8km pîna la Panitsite. Găsim chiar și indicatoare spre Cabana Rai. Lăsăm mașina într-o parcare lîngă Kalofer Bungalows, ne echipăm și pornim la drum.
Parcul National Balcanii Centrali
Cîteva minute mergem pe malul unui rîu pe lîngă cîteva case abandonate. Niște cîini ne latră de la distanță. Găsim un nou indicator: Cabana Rai, 4 ore, bandă albastră. Din acest punct începem și urcăm tare pe o potecă destul de alunecoasă. Din fericire tot acest efort durează cam 30 de minute. Dăm într-un drum forestier unde este amenajat un loc de popas și un panou informativ.
De aici încolo mergem tot pe drum însă pe masurî ce avansîm acesta devine tot mai abrupt. Într-un final ieșim din pădure și mergem pe muchia unui plai frumos. Efectele ploii de ieri încă se văd. Crestele munților sunt încă învăluite în ceață.
Identificam și locul în care fusesem ieri, Byala Reka. Ne oprim la o răscruce de drumuri. Unul coboară din creastă din Rezervatia Dzhendema( se citește Gendema ) altul urcă de la Manastirea Kalofer.
Noi ținem tot banda albastră și o bună perioadă mergem drept, fără urcări sau coborîri semnificative. Și o ținem așa pîna la capătul drumului forestier, unde se găsește un mic și cochet loc de popas. Atmosfera s-a mai limpezit și admirăm cu nesaț pereții și cascadele din Rezervația Dzhendema.
Aceasta este cea mai mare rezervatie din Balcanii Centrali și este vestită pentru sectoarele de chei, pereții abrupți și cascadele sale. Aici sunt ocrotite cîteva specii de plante și animale. Dzhendema se traduce prin Iad însă locul aduce mai degrabă cu Paradisul. În aria acestei rezervații se găsește cea mai înaltă cascadă din Bulgaria, cascada Rai, 124m.
Poteca noastră începe sî coboare abrupt și intrăm iarăși în pădure. Dăm de un izvor cu debit bun și frumos amenajat. Mai jos găsim iarăși o cutie farmaceutică asemănătoare cu cea de ieri de la Byala Reka.
Coborîm destul de mult pînă ajungem în vale pe malul unui pîrîu. Nu îl traversăm imediat ci mergem o bună bucată în urcare pe lîngă el. La capătul văii este un podeț și două băncuțe. Acolo ne oprim pregătindu-ne pentru asaltul final spre Cabana Rai. Între timp apare un tip insotit de vreo 5 cai. Este cel care se ocupă de aprovizionarea cabanei.
Pe una dintre stîncile de aici este o placă comemorativă. Un tînăr de 24 de ani, pasionat de munte, și-a găsit sfîrșitul prin aceste locuri.
Plecăm mai departe. Ne așteaptă o urcare mai dură. Plecăm cu elan și din fericire prind un ritm bun care mă urcă pînă pe coama muntelui. Ies din padure și mă odihnesc cîteva minute. De aici se merge pe o curbă de nivel pînă la Cabana Rai. Spre surpriza mea, am parcurs distanta foarte repede. Dupa vreo 10 minute eram într-adevăr într-un peisaj demn de numele său.
Așadar, ce avem noi aici: cabană frumoasă și mare, un cal liber, pereți abrupți, o mică bisericuță și cea mai înaltî cascadî a Bulgariei.
Intru în cabanî și totul pare închis. Vorbesc cu un băiat care stătea pe afară și el mă duce la cabanier. Cabanierul are o mutră cam dubioasă, nu vorbește nici o limbă straină iar dialogul cu el pare rupt din filmele cu Tarzan:
- Eu, Nikolai Mihailov? Tu?
- Eu, Bogdan Balaban.
Si ma trece intr-un registru
- Eu, Bulgaria. Tu?
- Eu, Romania.
Si iara scrie in registru.
- Eu, Kalofer. Tu?
- Brasov.
- Skolko person?
- Cetiri(4).
Mă măsoara din priviri, ia calculatorul și calculează.
- 72 leva. Davai, davai!
Îi dăm cele 72 de leva cu sentimentul că am plătit locurile la suprapreț.
Cabanierul ne conduce la paturile noastre și ne dă fiecăruia lenjeria de pat. Urcăm două etaje și intrăm într-o cameră mare unde încap peste 20 de persoane. Nu e voie sa intri încălțat în cameră, bocancii ramîn pe hol. Ne sunt repartizate două paturi etajate care par ca au facut războiul. Amîndouă!
Pe o plasă de sîrmă obosită sunt puse niște saltele la fel obosite. Practic atunci cînd te urci în pat sau faci o mișcare se aude un zgomot metalic ascuțit. Si mai descoperim ceva. Deși nu este semnal la telefon, cabana are wifi.
Dan si Zoli ramîn să se odihnească, eu și Neluțu urcăm pînă la baza Cascadei Rai. Poteca începe fain, pe curba de nivel și ne duce în prima fază pe la bisericuța din piatră. E simplă, cu dotari minime. Nouă ne atrage atentia un bidon de 10 litri plin pe jumatate cu monede folosit pe post de cutie a milei. Și care este destul de greu, dupa spusele lui Neluțu.
După bisericuță începe un urcuș abrupt care timp de vreo 15 minute scoate untul din noi. Ajunge la baza cascadei. Debitul ei nu este impresionant, practic un jet de apa se prăvălește de undeva de sus. Împreuna cu Neluțu încercăm să apreciem înățimea. După estimările noastre căderea de apă nu depașește 100 de metri față de 124 de metri cît este oficial. Însă nu putem vedea ce este mai sus, dacă mai există vreo treaptă.
Stăm la baza cascadei cam 30 de minute după care facem cale întoarsă la cabană. Între timp s-a deschis sala de mese și putem comanda cîte o bere Pirinsko pe care o savurăm la o masă din fața cabanei.
Apare un grup vesel format din oameni trecuți de prima tinerețe. Între ei se remarca unul care are în spate o chitara împachetată atent. Sunt prietenoși și ne adresează cîteva cuvinte în bulgărește. Evident nu pricepem nimic. Unul din ei știe ceva engleză si ne întreabă de unde suntem. Din Romania. Și cum aud asta, două bulgăroaice încep să cînte într-o română perfectă o melodie populară romanească. Ceva cu “fetele dansează hora”, un cîntec pe care eu nu l-am mai auzit. Stăm cu gura căscată.
După ce ne revenim întrebîm dacî vorbesc românește. Ne spun că nu, dar că știu doar cîteva cîntece.
Tipul care mai rupe engleza ne spune ca el este originar din Ruse și că toți cei familia sa, mai putin el, vorbesc românește. Ne invită ca mai tîrziu să stăm împreună fiindcă vor face niște cîntări.
Se lasă seara și vrem să mîncăm și noi oareșce. Avem de toate la noi dar am vrea sa încercîm și mîncarea de la cabana. Aici avem iarasi parte de o barieră lingvistică. Meniul este scris de mînă cu caractere chirilice. Pînă la urma eu deslușesc ceva mîncare cu ciuperci și decid să o iau. Cîțiva bulgari amabili ne traduc și ne ajută să facem cele mai bune alegeri.
Vine și trupa veselă și se instalează într-o încăpere mai mică aflata lîngă sala de mese. Încep să cînte și pare-se că oamenii ăștia nu sunt la prima ispravă de genul ăsta. Unele melodii le cîntă pe voci. Mergem și noi lîngă ei și suntem primiți cu entuziasm. Si din cîte înteleg primim și niște dedicații muzicale. Tipul din Ruse ne mai traduce uneori despre ce este vorba în cîntece. Ca și la noi se vorbeste în general despre natură și prietenie.
Își mai face apariția un grup de cîntători. Și ei au un chitarist bun cu voce pițigăiată și cu un repertoriu care îi face pe vorbitorii de limbă bulgară să rîdă cu poftă. Se cîntă alternativ, cînd un grup cînd celălalt.
Petrecerea se termină brusc undeva pe la ora 23. Cineva vine și cumva îi roagă pe cîntăreți să înceteze pentru a nu îi deranja pe cei ce vor sa doarmă. Nimeni nu are nimic de obiectat și ne retragem cu toții în camere.
Ca să fac un rezumat al zilei avem așa:
Trasee:
Panitsite - Cabana Rai - 4 ore banda albastra.
Cabana Rai - Cascada Rai - o ora dus si intors. Nemarcat.
Dimineata facem ochi destul de repede. Colegii de dormitor bulgari sunt foarte harnici. Se echipează rapid și dispar în sala de mese. Luăm și noi un mic dejun bulgăresc care însă pe mine nu m-a dat pe spate. După aceea mergem sus, ne echipăm, ne facem bagajele. Ieșim în fața cabanei și constatăm că suntem cam singuri, aproape toate celelalte grupuri au plecat pe traseu.
Ne luam ramas bun de la Cabana Rai si pornim pe poteca. Tinta noastra de astazi este Vf. Hristo Botev, 2376m, cel mai înalt din Munții Balcani.
Traseul începe destul de blînd cu urcări ușoare pînă pe culmea de după cascadă. Acolo traseele se despart. Banda albastră duce la Cabana Vasil Levski ( 4 ore ) iar banda verde, pe care vom merge noi, ne duce la Vf. Botev.
Din acest loc urcarea se asprește iar poteca ne duce la baza unui perete stîncos, aproape vertical. De acolo mergem o vreme pe curba de nivel pînă la un izvor. Refacem stocul de apă și pornim mai departe.
Curînd va începe partea cea mai frumoasă a traseului de astazi. Este vorba de o porțiune cu urcări mai accentuate unde suntem însoțiți de cabluri. Cîștigăm altitudine repede însă ne tot oprim pentru poze. Într-un final ajungem în partea de sus a stîncăriilor. Vedem în sfîrșit Vf. Botev care încă este departe. Pe vîrf există mai multe construcții. Cea mai impunătoare este un releu foarte asemănător cu cel de pe Coștila. După o lungă pauză în care ne tragem sufletul, declanșăm asaltul final. Care durează cam o ora. Sunt două variante de traseu: una de vara, pe curba de nivel, și una de iarnă marcata cu stîlpi și care ține linia piciorului.
Nu știu cum facem că la un moment dat mă trezesc singur pe traseul de vară, tovarășii mei preferînd varianta de iarnă ce avea să se dovedească în final cam cu 20 de minute mai lungă. Urcarea mea este mai grea doar la final, în ultimele 10 minute am transpirat serios. Și iată-mă și pe platoul cu Vf. Botev. Locul este fain, cu vederi largi. Se spune că de aici se poate vedea o mare parte din Bulgaria. Asta cand e senin.
Vremea însă pare că vrea sa se strice. Uneori nu se vede nici măcar vîrful releului.
În zona vîrfului sunt mai multe constructii. Prima care imi iese în cale este Cabana Dormitor. Practic într-un container a fost amenajată o cabană mică unde se poate dormi și unde se poate mînca cîte ceva. Apoi sunt două monumente din marmură neagră. Nu am reușit să deslușesc semnificația lor.
Chiar pe vîrf este o stație meteo, iar lingă este clădirea masivă a releului. Tot relativ aproape de vîrf mai este o cabana, pe numele ei Zaslon Botev.
Între timp apar și restul băieților. Facem poza de vîrf și apoi mergem la Cabana Dormitor unde mîncam. Între timp afară vremea se strica de tot și începe o lapoviță. Ne adăpostim acolo pînă se liniștește urgia. Cu totul cred că am stat vreo oră. Toată creasta Balcanilor a fost cuprinsă de ceață.
Urcam iarăși pe vîrf și mergem pe un gang aflat sub clădirea releului. Ținem de data asta un marcaj bandă roșie. Suntem tot timpul atenți fiindcă ceața este deasă. Din cînd în cînd ne intersectăm cu drumul de mașină. Începe iarăsi să plouă și se face frig. Cam în 30 de minute ajungem la un refugiu numit Marinka. Seamănă cu o stînă. Intrăm și ne odihnim așteptînd să treacă ploaia.
Cînd iesim afară trebuie să schimbăm iarăși marcajul. Avem de data asta o bandă galbenă. Mergem o vreme pe o potecă clară însă cînd ceața se mai risipeste constatăm că nu mai găsim marcaj. Consultam GPS-ul și vedem ca suntem bine însă cumva între cele două poteci oficiale. Cea de iarna ține evident culmea, cea de vară este undeva mai mai jos de noi. Vedem ce a mai ramas dintr-un fost funicular. Adica din loc in loc se mai văd patru picioare din beton.
Apare soarele, ceața se mai risipește și uneori mai vedem și releul de pe Vf. Botev. Facem o pauză cu intenția să ne schimbăm si curînd suntem bine-mersi îmbrăcați în haine uscate. Toate bune și frumoase pîna se pornește din senin o noua ploaie, de data asta cu soare. Semn ca dracul bulgar își bate nevasta. Chestia asta ne cam scade moralul dar nu avem încotro și trebuie să continuăm. Într-un final coborîm pe poteca de vară. Întilnim un grup mare de vaci și viței ce pasc nesupravegheați. Și care sunt cam sperioși și o iau la fugă atunci cînd ne văd.
De la un moment dat poteca se lațeste. Mergem cam pe curbă de nivel și dăm de o turmă mare de oi. Cîinii ne întimpină agresiv însă ciobanul îi potoleste rapid. Puțin mai sus pare sa fie un alt refugiu.
Poteca noastra coboară ușor prinzînd de data asta un drum de culme. Mergem relaxat căci ploaia ne-a lăsat în pace pînă la refugiul KOP Bunkera. Ăsta arată surprinzător: ușă metalică, termopane, gresie. Însă camera este complet goala.
Plecăm mai departe până ce creasta se termină dramatic. De aici ne aşteaptă o coborâre foarte abruptă pe o potecă destul de alunecoasă şi plină de pietricele mici. La început mergem prin pădure. Când ieşim avem în stânga o mare rigolă pe care se scurge apa şi pare-se că e prăpăd la ploi abundente. De aceea bulgarii au luat măsuri amenajând nişte gărduleţe de lemn, iar mai jos nişte ziduri de piatră.
După ce genunchii noştri au fost supuşi la grele cazne închidem circuitul şi revenim la banda albastră pe care urcasem. Evaluam situaţia: încă mai sunt multe ore de lumină, de aici în maxim o oră şi jumătate suntem la maşină. Aşadar hotărâm să ne căutăm o cazare cam la o oră de mers cu maşina. Şi găsim chiar în Shipka şi ne rezervăm camera direct de pe munte.
Ziua de astăzi a fost lungă. Traseul nostru a durat 9 ore şi jumătate.
Plecăm spre Panitsite şi de aici încolo mai întâlnim câteva grupuri. Urmează coborârea abruptă de final şi gata, suntem la maşină. Ne deplasăm rapid la Kalofer unde ne oprim la restaurantul din centru, Mehana fiind numele lui.
Este lume multă, dar ne găsim şi noi o masă. Întrebăm de ceva mâncăruri tradiţionale. Prima opţiune comunicată de chelneriţă a fost “pork kavarma”. Cum eram destul de înfometaţi ni s-a părut că a durat o eternitate până a venit mâncarea.
Cevapcii, adică micii bulgăreşti, sunt destul de diferiţi de ai noştri. În schimb chestia numită “pork kavarma” a fost delicioasă. Este un fel de tocăniţă cu carne de porc şi legume. Eu cred că este gătită la cuptor.
Luăm maşina, mergem cam o oră şi găsim destul de uşor locul de cazare, hotelul Opalchenets din Shipka. Hotelul pare a fi închis dar avem o sonerie. Evident sun. Nu răspunde nimeni.
După câteva minute vine un bulgar mare în fugă. E transpirat tot. Ne spune că în Shipka se serbează zilele comunei şi că este implicat în organizarea acestui eveniment. La care ne şi invita de altfel.
Ne luăm în primire camera care arată foarte bine şi are tot ce îi trebuie. Facem câte un duş. Dan şi Zoli decid să rămână la odihnă, eu şi Neluțu suntem curioşi cum arată o petrecere bulgărească.
Mergem pe jos cam 10 minute până în centrul comunei. Acolo este o piaţă mare unde se desfăşoară un concert de muzică populară. Artiştii cântă pe o scenă dar nu există reflectoare aşa că sunt cumva în penumbra şi nu se văd bine. În centrul pieţei este în plină desfăşurare un fel de sîrbă. Bulgarii dansează cu foc şi cu aceeaşi pasiune ca şi românii. Într-un colţ al pieţei exista un punct de alimentare pentru copii: îngheţată, popcorn, suc, bomboane. În colţul opus este un singur cort de unde se pot luat băuturi alcoolice şi mâncare. Bulgarii preparau la greu cevapcii şi skara de m-am speriat. Tot în colţul ăla erau şi mesele.
Am băut vreo două beri, am admirat mişcările dansatorilor iar apoi ne-am retras la odihnă.
De data asta am avut somn de voie. Dimineaţă ne-am trezit, am făcut bagajul şi ne-am dus dus la restaurantul hotelului. Am primit un mic dejun fain cu ceva legume şi o excelentă omleta cu caşcaval, din ce am văzut un fel de mâncare destul de popular în Bulgaria.
Plecăm, hai să zicem, spre casă. Dar ca de obicei, ne oprim să mai vedem câte ceva.
Buzludzha
Urcam la monumentul Buzludzha( se citește Buzlugea ) direct din Shipka pe un drum mult mai bun. De data asta am urcat pînă aproape de vîrf. Am prins vreme senină și am privit în voie în toate părțile.
Buzludzha este un vârf al Munților Balcani, Bulgaria având 1441 metri înălțime. Pentru a comemora înființarea în 1891 a Partidului Social-Democrat din Bulgaria, precursorul Partidului Comunist Bulgar, regimul comunist a ridicat aici un monument ciudat care a fost inaugurat în 1981. Acum este abandonat.
Pe la monumentul comunist au început să se mai miște lucrurile: a fost pusă pază militară permanentă, au fost astupate canalele prin care se putea intra clandestin, iar înăuntru am vazut un utilaj care probabil este folosit pentru a curăța locul.
La plecare ne-am întîlnit cu un turist japonez, singura persoană aflată la ora aia în jurul monumentului.
Despre Buzludzha am scris mai multe aici:
http://bogdanbalaban.ro/574.html
Pasul Shipka
Apoi am ținut drumul de creastă cu mașina pîna în Pasul Shipka. Acest pas a fost în trecut un teatru de război important în istoria pentru obținerea independentei Bulgariei. În 1877-1878 aici s-au dat lupte grele între bulgarii sprijiniti de ruși și trupele otomane.
De aceea bulgarii au tinut să marcheze acest moment ridicind aproape de pas, pe Vf. Stolevo, un turn. La acesta se poate urca pe jos direct din Pasul Shipka, urmînd o gramada de scări de piatră, nu multe, doar 890. De asemenea există și accces auto, o șosea cam de 1km lungime te duce pînă la baza urcării finale.
De data asta am urcat și în turn. Un leu uriaş din bronz, lung de opt metri şi înalt de patru, veghează deasupra intrării. La subsol a fost amplasat un sarcofag din marmură, în care odihnesc rămăşiţele pământeşti ale soldaţilor ruşi şi haiducilor bulgari căzuţi eroic în lupte. La celelalte 5 nivele ale clădirii, sunt expuse steaguri şi arme din acea periodă.
Sus exista o terasă de unde avem o panoramă superbă asupra Munților Balcani.
Mai multe despre Pasul Shipka si monumentele din apropierea sa gasiti aici:
http://bogdanbalaban.ro/576.html
Am pornit spre Veliko Tarnovo. Aici am facut o mică pauză destinata aprovizionării cu produse Rose of Bulgaria. Neluțu are noroc și cîștigă o bere cu ajutorul unui capac.
Asta a fost aventura bulgărească din vara lui 2019. Am avut trei zile superbe care ne-au depășit cu mult asteptările.
- Distribuie pe retelele sociale