Munții Lăpușului: de la Băiuț la Vîrful Văratec

Data publicării: 22 mar 2022

Printre munții din țară în care nu am ajuns cu adevărat se aflau și munții Lăpușului. Fusesem pe la poalele lor acum vreo 30 de ani, în zona satului Budești, unde acum se află mănăstirea Roșia.

Ocazia s-a ivit cînd am avut niște treabă undeva relativ aproape în zonă așa că m-am pus pe documentat. Relatări prea multe nu sunt și m-am oprit la două dintre ele și anume acestea.

Băiuț - Vîrful Văratec
http://www.jurnaldedrumetii.ro/2021/03/varful-varatec-muntii-lapusului.html

Circuit Manastirea Rosia - Tăul Văratec - Vîrful Văratec
http://www.muntesiflori.ro/lapus-2/

Despre Munții Lăpușului știam că sunt sălbatici, puțin umblați, împăduriți și cu altitudini relativ mici, undeva pe 1300 de metri. În final am ales calea care mi s-a părut cea mai accesibilă.

Din fericire nu am fost singur, cu mine a mai urcat Zoli. Așadar dacă tot mergem în Munții Lăpușului măcar ne batem cu ursul amîndoi.

Baza de plecare a fost localitatea Băiuț, aflată de-o parte și de alta a unei văi. Cînd am intrat în sat era o vreme primăvăratică, cu doar cîteva pete de zăpadă. Apoi, prin centrul localității era strat compact de zăpadă. La ieșire ne așteaptă un drum de beton, deszăpezit, iar pe stînga și pe dreapta e zăpadă mare și înghețată cam de o jumătate de metru. Termometrul mașinii ara -8 grade Celsius.

Parcăm lîngă o clădire părăsită și aflată în paragină. Ea a aparținut unei exploatări miniere. Parcăm cu greu în singurul loc disponibil. De aici încolo pe drum e gheață pe toată suprafața drumului, ce mai, ca la patinoar.

 

Nu departe sunt două guri de mină din care vin niște ape roșiatice. Trecem de tot felul de clădiri și structuri abandonate. Deși e gheață, ne deplasăm cu ușurință. Nu există marcaj turistic pentru drumeție, doar unul pentru ciclism. Regula de bază este aceea ca la intersecții să urmăm stîlpii de curent.

La prima răscruce de drumuri stîlpii merg spre dreapta, marcajul cicloturistic în stînga. Ne aflăm pe o vale și urcăm cu spor tot pe gheață. Versanții sunt foarte apropiați, soarele nu pătrunde aproape deloc. De pe deal se aude un foșnet și zărim o căprioară care fuge în sus. Apoi se oprește preț de cîteva secunde și se uită la noi. APoi își vede de drum.

Drumul merge tot pe vale, pînă la un punct de unde începem să urcăm niște serpentine scurte. La un moment dat simt un miros ciudat. Îi spun lui Zoly:

- Simt miros de animal sălbatic!
Mă gîndeam că e vreo felină, rîs ori pisică sălbatică. La următoarea curbă ne lămurim ce era: urs.

Veste proastă: urmele sunt foarte proaspete.
Și iar veste proastă: urmele țin drumul, așa că suntem în alertă.
După cîteva minute vine și vestea bună: urmele părăsesc drumul și o iau prin pădure.

Răsuflăm ușurați și ne continuăm urcarea. La finalul serpentinelor apar iarăși clădiri și structuri abandonate. Aici a fost o exploatare minieră cumva ce purta numele de Mina Văratec. Drumul deszăpezit merge printre clădiri și pe lîngă galeria minei. Mergem și noi ca să constatăm că drumul se oprește aici. Observăm un funicular.

Căutăm și vedem că nu avem pe unde continua într-un mod decent. Așa că revenim la intrarea în fosta exploatare și reluăm bunul obicei de a urma stîlpii de curent. De aici mergem pe un drum dotat cu urme de atv, credeam noi. Deși e zăpadă mai mare ne bucurăm că am scăpat de gheață.


După cîteva minute dăm de o intersecție, facem iar stînga și urcăm pe lîngă stîlpii de curent. Începe să se audă un zgomot ciudat. Nu e vreun animal, ci un zgomot de motor. Ne lămurim că e de la funicular și că este funcțional.

Urcarea nu pune mai probleme, mergem mai mult drept. Peisajul se deschide și avem primele priveliști către Munții Gutîi. Priviți de aici este evidentă originea lor vulcanică. Apoi mai avem vreo două serpentine. Iarăși auzim sunet de motor. Peste cîteva minute ne întilnim cu un atv ce are în loc de roți, șenile.

Puțin mai sus avem primul indicator. Pe un copac este o săgeată și mai este scris numele Vîrfului Văratec, ținta noastră de astăzi. Practic trebuie mers pe lîngă stîlpii de curent. Doar că zăpada e mare, panta este de asemenea abruptă, zăpadă mare și potecă deloc. Așadar decidem să pășim pe urmele șenilatei. Vedem iarăși urme de urs, dar acestea par mai vechi. Ursuleții s-au trezit și nu mai stau în bîrlog.

De aici începem o urcare solicitantă care ne scoate în final tot la stîlpii de curent și la marginea unei poieni mari, impresionante. Copacii dispar, apoi peisajul se deschide și e magnific: se văd creasta Munților Rodnei, cele trei vîrfuri înalte ale Țibleșului, Munții Maramureșului, Munții Suhardului și munții din Ucraina, țară aflată acum într-un război cumplit.



Între timp apare iar șenilata. Vîrful Văratec are 1357m și este aproape. Pe el este un turn de televiziune, iar în apropiere niște stîlpi cu antene de telefonie mobilă. Suntem lătrați de trei cîini. Doi sunt legați unul este liber. Dar nu sunt agresivi ci mai degrabă bucuroși să ne vadă.

Ajungem lîngă turnul de televiziune cam după 3 ore. Funicularul aduce provizii și prindem exact momentul sosirii lor. Intrăm în vorbă cu unul dintre oamenii care lucrează aici. Aflăm că fac ture de cîte o săptămînă, primim pe loc o lecție de geografie. Apoi ne invită înăuntru și ne servește cu un ceai.

Stăm de povești. Aflăm cu surprindere că în minele din zonă se exploata în principal aur. Că prin zona vîrfului își duc viața 17 urși, că din cînd în cînd este deszăpezit drumul de la Băiuț la mina Văratec. De asemenea, la plecare ne sunt indicate și cele mai bune locuri pentru poze.





Mulțumim și ne despărțim de gazda noastră. Coborîm un pic în căutarea unui loc de poze. Afară e soare orbitor, zăpada se înmoaie așa că avem oaresce probleme la înaintare uneori.




Locul e minunat de surprinzător, mult peste ceea ce citisem și mult peste așteptările mele. Nu mă așteptam la asemenea panorame largi și la atît de multă deschidere. Venim înapoi pentru a urca pe un vîrf dotat cu un stîlp de culoare verde. De aici am privit cu nesaț spre Munții Rodnei și spre Țibleș. Ne uităm la ceas și hotărîm că e timpul să o luăm la vale. Vom folosi exact același drum pe care am urcat.

Soarele generos a înmuiat zăpada așa că uneori ne mai afundăm, suntem într-o continuă căutare de zone cu zăpadă mai bătătorită. Ajungem la mina Văratec și intrăm într-un din clădirile părăsite. Arată ca multe clădiri bombardate din Ucraina. Iar asta spune foarte multe despre noi.

Zoly își pune colțarii. Eu am la mine doar niște gheare. Și cînd vreau să le pun constat că le-am luat pe ale Ramonei și că îmi încap pe bocanci. Așadar o să fie mai greu de coborît pe pantă și gheață.

Cu toate astea, cu atenție și îngrijorare ( vorba președintelui Iohannis ) reușesc să ajung la mașină fără să trag vreo căzătură. Zoly se declară surprins că într-o zi atît de frumoasă nu a mai urcat nimeni pe munte.

Ajungem cu bine la mașină pe care o găsim în bună stare. Am avut o zi reușită, munții Lăpușului ne-au oferit surprize plăcute. Probabil că dacă aș fi locuit mai aproape de ei aș fi urcat de multe ori încercînd să ajung și pe celelalte vîrfuri mai înalte, la Tăul Văratec și la Mănăstirea Roșia.

Traseu: Băiuț - Mina Varatec - Vf. Varatec și retur
Marcaj: drum forestier nemarcat
Durată: 6 ore
Participanți: Bogdan, Zoly
Track GPS: https://www.strava.com/activities/6848043685

La plecare am intrat în Tîrgu Lăpuș, un orășel cu o zonă centrală plăcută și la Mănăstirea Rohia. În zonă ar mai fi cîteva obiective interesante:
Muzeul Florian unde sunt expuse în aer liber sculpturi

Poiana Botizii

Cheile Lăpușului

Cheile Babei

Lacul Lighet

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2022