Scoția, partea a treia: la pas prin Edinburgh
Data publicării: 22 mai 2015
Edinburgh
Către seară ajungem la Edinburgh. Găsim uşor locul de cazare şi ne instalăm cu toţi 5 într-o cameră mare şi frumoasă. E vineri seara şi clar avem datoria morală de a face o plimbare prin centru.
De unde suntem noi luăm un taxi. Biletele de autobuz pentru cinci persoane, câţi eram noi, costau mai mult decât taxiul. Şi acum să facem cunoştinţă cu taxiul tradiţional britanic. Acesta are următoarele caracteristici:
- are 6 locuri în spate, călătorii pot sta fata în faţă
- nimeni nu se poate sta lângă şofer
- majoritatea sunt negre
- sunt produse de firma Manganese Bronze Holdings
Drumul cu taxiul durează cam 10 minute şi suntem lăsaţi în buricul târgului, aproape de Castelul din Edinburgh. Mergem pe principala stradă de promenadă din Edinburgh, the Royal Mile. Ne oprim puţin în fața catedralei St. Gilles.
Pe Royal Mile e plin de baruri, pub-uri şi magazine ce vând whisky. Pub-urile sunt pline. Lumea e veselă din calea afară. În fiecare pub cânta live o formaţie, iar muzica este de cea mai bună calitate.
Din câte mi s-a spus pe la ora asta oamenii stau în puburi să se înveselească că mai apoi să meargă în cluburi unde să se îmbete de-a binelea. Din cauza apetitului crescut al britanicilor pentru alcool, duminică magazinele nu comercializează băutura pentru ca petrecăreţii să fie 100% apţi luni la locul de muncă.
Royal Mile coboară apoi din ce în ce mai accentuat până într-o piaţetă mai largă. Pe o parte se afla clădirea Parlamentului Scoţian, o clădire modernă care mi s-a părut de-a dreptul urâtă. Pe partea cealaltă se afla Palatul Hollyroodhouse, reşedinţa oficială a familiei regale britanice.
Ne continuăm circuitul trecând pe la eleganta gară din Edinburgh apoi prin zonă cochetă din vecinătatea străzii Princess.
Ziua 7
Este ultima noastră zi în Scoţia şi o dedicăm în întregime oraşului Edinburgh. Prima parte a zilei o vom petrece în natură. Ne parcăm maşina lângă un lac locuit de rațe şi lebede. De aici vom urca pe Arthur’s Seat cel mai înalt punct din Edinburgh(251m), locul cu o panoramă foarte bună asupra oraşului.
Urcuşul nu e chiar uşor, mai ales dacă alegi să renunţi la marea alee ce permite accesul mai facil. Pe drum mă întâlnesc cu un canadian. Intrăm un pic în vorbă. Tipul îmi spune că e ultima lui zi în Scoţia. Timp de 40 de zile a bătut pe jos regiunea Highland.
Ajungem în final pe vârf, pe Arthur’s Seat. Pot spune cu mâna pe inimă că efortul a meritat. Panorama e superbă şi se poate vedea tot ceea ce are esenţial un oraş ca Edinburgh: castelul, reşedinţa regală, catedralele şi nu în ultimul rând marea.
Coborârea o facem prin altă parte. Este mai abruptă însă ne duce mai repede la baza dealului. Avem în plan să vizităm Palatul Hollyroodhouse dar odată ajunşi la porţile sale constatăm că am ajuns prea devreme, înainte de ora de deschidere. În schimb vedem mai pe lumina hidoasa clădire a Parlamentului Scoţian.
Până una-alta mergem în apropiere să gustăm ceea ce se numeşte un Full Scotish Breakfast. Ce înseamnă asta:
- două ochiuri
- cârnaţi
- fasole
- o roşie coaptă
- şuncă
- pâine prăjită cu unt
- ceai sau cafea
Aşadar este un mic dejun foarte consistent care îţi cam asigură necesarul până spre seară.
Revenim la Holyroodhouse, reşedinţa oficială regală atunci când Masejstatea Sa vine în vizită la Edinburgh. Mănăstirea Holyrood Abbey a fost fondată în acest loc de către regele David I al Scoţiei în anul 1128. După anul 1500 James am IV şi James al V-lea au construit un palat regal în jurul camerelor de oaspeţi ale stareţului. După ce a ars, a fost reconstruit de mai multe ori.
Vizitarea palatului începe chiar după poartă de intrare. Eşti purtat, pe rând pe Scara Mare, prin Sufrageria Regală, prin Apartamentele de Stat.
Nota devine mai sumbră când ajungi în Apartamentele istorice şi urci scara spiralată din apartamentul Lordului Darnley către cel al soţiei sale, Regina Mary a Scoţiei.
Ieşim din palat şi vizităm şi biserica vechii mănăstirii. Acoperişul ei nu mai există însă locul păstrează o aură de mister. Noaptea cred că stafiile vin aici ca la discotecă.
Dăm o raită şi prin marele parc din jurul castelului. Totul arată impecabil, pe mine mă impresionează mult gazonul tuns regulamentar.
La ieşire se mai afla o galerie de artă mai altfel, numită, cum altfel, Queen’s Gallery. Ea ne vorbeşte de fapt despre modă. Conţine o mare colecţie de portrete ale regilor şi nobililor iar turul evidenţiază modul lor specific de a se îmbrăca şi de a poza. Ghidul audio analizează în detaliu fiecare portret.
Parcurgem apoi Royal Mile spre Castelul din Edinburgh. Pe drum întâlnim membri unui clan. Toţi poartă kilt şi costumaţia lor e făcută din aceleaşi materiale. Sunt în grupul lor mai multe generaţii, de la copii, până la bărbaţi trecuţi de prima tinereţe.
Ne oprim la vechea catedrala St. Gilles unde avem norocul să ascultăm un cor de copii. Acustica este una excepţională şi sunetul te învăluie din toate părţile.
Afară în piaţa din afara bisericii întâlnim un personaj inedit, membru pesemne al unul clan. Poartă costumul tradiţional şi însemnele specifice clanului.
Zona se aglomerează din ce în ce mai tare pe măsură ce ne apropiem de castel. De undeva se aude muzica de cimpoi. O fata îmbrăcată în port tradional de highlanderi, cânta dumnezeieşte.
Mai sus iese în evidenţă un taxi vopsit în culorile steagului scoţian.
Să vizitezi Castelul din Edinburgh este ceva ce nu trebuie ratat. Spre deosebire de Holyroohhouse aici nu e vorba doar de o clădire compactă ci de mai multe, fiecare cu specificul său.
De sus ai o panoramă frumoasă mai ales asupra Oraşului Nou. Ce putem vedea aici: celule şi buncăre folosite pentru prizonieri, marele tun Mons Meg, turnat în anul 1457, monumentele şi altarul de la Monumentul Naţional de Război.
Palatul monarhilor Scoţiei găzduieşte portretele acestora, printre ele şi cele înnegurate şi severe ale mambrilor familie Stuart. De asemenea, tot aici pot fi admirate însemnele ceremoniale ale regilor Scoţiei, sabia încrustată cu pietre preţioase , sceptrul şi coroana. Acestea au fost închise timp de peste un secol în Sala Coroanei şi au fost descoperite în anul 1818 în urma cercetărilor lui Sir Walter Scott.
Tot aici se afla şi Piatra Destinului, numită şi Scone Rock, pe care au fost încoronaţi toţi regii Scoţiei începând din secolul VI. Regele Eduard I a dus-o în 1926 la Londra , la Westminster Abbey. În 1996 piatra a fost returnată cu onoruri Scoţiei.
Camera obscură este fără îndoială cel mai interesant loc în care trebuie să fi. Practic pe acoperiş s-a construit un mare aparat de fotografiat iar noi putem intra chiar în interiorul acesteia. Aici este prezentat un spectacol cu imagini luate în timp real de pe esplanada din faţa Castelului Edinburgh.
Restul nivelelor sunt practic nişte locuri de joacă pentru copii mari şi mici. Mie mi-a plăcut foarte mult labirintul cu oglinzi şi roata ce se învârtea în jurul unui pod dându-ţi fără să ştii de ce o stare de ameţeală. Aşadar, dacă sunteţi în gaşca, nu rataţi o vizită aici, o să vă distraţi de minune.
Restul timpului am petrecut-o plimbându-ne prin Oraşul Nou. Acesta a fost proiectat în 1767 pe scheletul a trei străzi mari, paralele, la nord de oraşul medieval. Ideea a fost de a se reduce aglomeraţia şi de a scăpa de condiţiile insalubre din Oraşul Vechi.
Oraşul nou este mult mai spaţios şi cumva distins, elegant. Pilmbarea începe din The Mound, strada ce se învecinează cu Princes Street, artera principală din Edinburgh. În vecinătate se găsesc aşa-numitele grădini( de fapt sunt nişte parcuri ) spre care e necesar să cobori. Galeria Naţională a Scoţiei este cea mai impozantă clădire din zonă şi găzduieşte opere ale unor artişti valoroşi precum Tizian, Rafael, Rubens, Rembrandt, Van Gogh.
Alături se găseşte o clădire cu multe coloane, Academia Regală Scoţiană, clădire ce datează din 1836. Mergând pe Princes Street nu ai cum să nu remarci Monumentul Scott construit între 1840 şi 1844 în memoria sui Sir Walter Scott mare scriitor şi publicist scoţian.
Parcul de lîngă Princess Street
Putin mai incolo se află o clădire masivă, Hotelul Balmoral.
În capătul de sus al străzii o alee cu multe scări ne va duce pe Calton Hill, un deal unde poţi admira câteva monumente neoclasice bizare.
Între acestea coloanele Monumentului Naţional, încă neterminat, cunoscut şi sub numele Ruşinea Edinburgh-ului. Construcţia sa a început în 1822.
Alte monumente aflată pe Calton Hill sunt Observatorul Municipal, Monumentul Dugal Stewart, dedicat unui obscur filozof, Monumentul Nelson, un turn în care se poate urca pentru o panoramă splendidă.
Astfel am avut parte de o zi cu adevărat plină la Edinburgh. Acum trebuie să găsim drumul spre maşină. O scurtătură ne coboară rapid către Holyroodhouse iar de acolo ştim încotro să o apucăm. Ajungem lângă lacul cu lebede şi raţe şi stăm pe mal.
Ne mirăm de cât de prietenoase sunt lebedele, probabil obişnuite să primească de mâncare de la oameni.
Înainte de a părăsi Scoţia trebuie să aveţi grijă la bani. Lirele Sterline care circulă prin Scoţia nu sunt valabile şi în Anglia. Aşadar găsim un supermarket unde facem schimbul.
De pe drum admirăm o stâncă enormă ce iese din mare. Se numeşte Buss Rock şi este o insulă de origine vulcanică.
Să vizitezi Scoţia nu e chiar la îndemână, implica multă organizare şi destui bani. Noi am fost norocoşi să o avem pe Mio care ne-a cărat pe peste tot pe unde am vrut cu maşina ei, să îi avem pe Argentina şi Marcel care ne-au primit în casa lor. Pentru asta trebuie să le mulţumim.
Experienţa din Scoţia a fost cu totul diferită de ceea ce mai văzusem până atunci. O altă lume, cu altfel de cultură şi de obiceiuri. O călătorie de genul ăsta merită făcută totuşi având la dispoziţie mai mult timp şi în mod sigur vei savura astfel adevăratul spirit al Scoţiei.
Celelalte povești din Scoția le găsim aici:
https://bogdanbalaban.ro/461.html
https://bogdanbalaban.ro/462.html
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole