Germania: podul Bastei

Data publicării: 26 iun 2024

După ziua superbă petrecută la Wroclaw ne îndreptăm spre Germania. Care este relativ aproape, doar o oră de mers cu mașina pînă la graniță. Ajungem pe noapte și cazăm în sătucul Bautzen. Acesta se află în fosta Germanie de Est relativ aproape de orașul Dresda.

De cum am intrat am auzit muzică.

Gazda noastră ne-a informat că în sat există un festival de alungat vrăjitoare. Ceea ce s-a lăsat cu foc de tabără, bere, mîncare și muzică tehno într-o hală dezafectată.

Am fost și noi la festival și ne-a surprins plăcut organizarea. Dacă îți luai o bere de exemplu, o primeai într-un pahar de plastic pe care plăteai un euro. În schimb primeai un jeton alb. Dacă vroiai să pleci dădeai jetonul înapoi și primeai acel euro. În felul ăsta organizatorii se asigurau că oamenii nu aruncă paharele aiurea. Și într-adevăr, tot locul de desfășurare era foarte curat.

Focul de tabără este și el la un alt nivel. Nu este înalt însă arde pe o suprafață mare. Stăm cam la 50 de metri de el și dogorește îngrozitor.

Dimineața am plecat spre principala atracție pentru care am venit: Podul Bastei. Avem de mers cam 40 de minute cu mașina. Ajungem în apropiere și suntem direcționați într-o parcare cu plată. Parcarea este de tip park-and-ride, costă 6 euro pe zi și se află cam la 2km de intrarea în aria protejată. În cei 6 euro intră și transportul dus-întors cu autobuzul pîna la Podul Bastei.

Alte informații găsiți aici:
https://www.saechsische-schweiz.de/en/explore/famous-bastei-bridge


Totul a decurs bine însă nu am luat un calcul un singur lucru: ziua aleasă era 1 Mai, zi liberă în Germania. Și asta evident a adus un puhoi de lume.

Dar hai să vedem de ce am venit aici. Și mai ales cum am aflat de acest loc. Am văzut o poză cu Podul Bastei pe ecranul de conectare al Windows 10. Mi-a plăcut atît de mult încît am făcut cercetări să aflu ce este și unde este situat. Apoi l-am pus pe o listă a locurilor pe care mi le-aș fi dorit să le văd. Iar asta s-a întîmplat mult mai curînd de cît mi-aș fi imaginat.

Stîncile de la Bastei sunt situate în apropierea rîului Elba într-o zonă numită Saxonia Elvețiană ( Saechsische-Schweiz ). Un pod lung de 76,5 m se întinde între formațiunile stâncoase. De asemenea, vă puteți bucura de o priveliște fantastică de pe podul Bastei din Munții de Gresie Elba. Peste pod ajungeți la vestigiile bine-cunoscute ale Cetății stâncoase Felsenburg Neurathen. Este cel mai mare fort medieval din zonă. Alte puncte de observație impresionante, cum ar fi Ferdinandstein sau Kanapee Cliff, oferă vederi largi spectaculoase asupra Văii Elbei și a munților din jur.



Trecem de o zonă cu hotel, restaurant și ajungem la un punct de belvedere. Ne așteptam ca undeva să plătim o taxă de vizitare. Dar nu a fost cazul. Suntem la înălțime, aproape la 200 de metri față de rîul Elba și calea ferată. În zonă sunt mai multe poteci iar noi ne propunem să facem un soi de circuit. Peisajul este uluitor. Suntem pe niște stînci abrupte unde a fost amenajat un balcon de sticlă.

Coborîm niște trepte de piatră. Zona este impînzită de stînci solitare ce se inalță către cer. Multe dintre ele au amenajate trasee de cățărare și sunt asaltate de către alpiniști. Seamănă cu Rezervația Cesky Raj, din Cehia.

Ajungem în zona celebrului pod. E puhoi de lume, în mod cert nu ne putem bucura cum trebuie de moment. Dar sperăm ca spre seară să fie lume mai puțină iar locul să îl găsim mai aerisit.

Trecem podul cu viteza melcului. Din cînd în cînd zărim Elba printre stînci de la o înălțime amețitoare. Podul are cîteva locuri de refugiu unde ne mai oprim să se fluidizeze traficul.







După ce trecem podul începem să coborîm scări. Ajungem în vecinătatea castelului Neurathen. Din fericire oamenii se răresc.

Și acolo sunt poduri și scări doar că vizitarea este deocamdată oprită. Trecem printre stînci inalte și ajungem la un alt punct de belvedere numit Kanapee, aflat pe o stîncă.

Urcăm cîteva trepte și ne bucurăm de o nouă imagine frumoasă. Observăm pe malul opus al Elbei un orășel, Kurort Rathen, și o mare parcare. Un vaporaș transportă turiștii ce doresc să exploreze zona podului Bastei.

Revenim la poteca principală și continuăm coborârea. Un indicator ne îndrumă spre un alt punct de belvedere, Sitzgelegenheiten, Oberrathenblick. Ajungem la el pe o potecă strîmtă ce se strecoară meșteșugit printre stînci.Și aici priveleștea este copleșitoare.

Continuăm coborîrea. Ajungem la o răscruce unde un domn cîntă la chitară. STudiem un pic harta și alegem o coborîre mai abruptă dar pe un drum dotat cu trepte și balustrade în dorința de a face un circuit. Ajungem în vale la un loc umbros unde facem pauza de masă.



Apoi urcăm spre Felsenbühne Rathen, un teatru în aer liber aflat în mijlocul pădurii. Înainte de teatru cotim la dreapta luîndu-ne după un indicator. Începem să urcăm pe la baza unor stînci abrupte. Întîlnim cățărători. Admirăm, alte și alte stînci semețe. Locul ăsta îmi amintește de Meteorele grecești.

Totuși undeva greșim traseul, acesta devine abrupt și pe alocuri dificil. Merg în explorare. E clar apoi că voi ajunge pe vîrful unei stînci solitare și nu la Bastei unde ne doream. Facem o scurtă sedință tehnică. Decidem să coborîm în vale și ajungem undeva mai sus de teatru din pădure.



De aici coborîm pînă în satul Rathen și poposim pe malul Elbei, aproape de zona unde acostează vaporașul. Care astăzi are o sumedenie de clienți.

Undeva facem o pauză de înghețată. Care este foarte bună și, în mod absolut surprinzător, semnificativ mai ieftină decît în centrul Brașovului. Răcoriți și energizați începem urcarea spre Podul Bastei din Rathen pe un alt drum.





Acesta este mai fain amenajat și oferă la rîndul lui panorame frumoase. Ne aduce la intersecția unde întîlnisem pe domnul ce cînta la chitară. De aici drumul ne este cunoscut și îl facem în ritm susținut.

Profităm de faptul că lumea s-a mai împuținat și ne mai oprim încă odată la punctele de belvedere de pe traseu. Copiii sunt destul de obosiți și se bucură de pauze.

Ajungem la Podul Bastei pe care îl găsim mai puțin solicitat decît dimineață. Avem așadar timp să ne bucurăm de moment, să facem poze în voie, să admirăm Elba dar și pădurea de stînci solitare din apropiere.











Tot ce ne mai doream să vedem era încă un punct de belvedere care de dimineață era blocat. Acesta se numește Ferdinandstein și oferă o priveliște iconică spre Podul Bastei și stîncile pe care le leagă.

Accesul aici se face pe scări săpate în stîncă. Chiar și acum este multă lume și suntem nevoiți să stăm la coadă vreo 15 minute. Dar a meritat pentru că locul este aerian și oferă priveliști de jur îmorejur. Nu ne-am plictisit. Mai mult, am plecat cu niște amintiri grozave.

Revenim la balconul de sticlă. Aici nu mai e lume mai deloc așa că stăm ceva vreme să admirăm peisajulm Elbam dealurile din jur. Cu greu ne-am despris de aici. În drum spre stația de autobuz observăm incă un podm numit Podul Mic de la Bastei. Acesta este mult mai simplu și nu oferă cine știe ce senzații sau peisaje pentru că este înconjurat de pădure.

Revenim în stația de autobuz. Toată plimbarea noastră a durat 6 ore.Track GPS aici:

https://www.strava.com/activities/11310578920



În parcarea unde ne lăsasem mașina găsim o serie de autovehicule Trabant, unul dintre simbolurile din Fosta Germanie de Est.

 

Puțină istorie:
Bastei a fost o atracție turistică timp de peste 200 de ani. În 1824, a fost construit un pod de lemn pentru a lega mai multe stânci. Acest pod a fost înlocuit în 1851 de actualul pod Bastei, realizat din gresie. Formațiunile stâncoase și priveliștile au inspirat numeroși artiști.

Numele Bastei (bastion) se referă la includerea unor stânci abrupte și înalte în vechiul inel defensiv din jurul castelului Neurathen. Stâncile au fost menționate pentru prima dată sub numele Pastey în 1592 de către Matthias Oeder în timpul primului studiu de stat realizat de Electoratul Saxoniei.





Pe măsură ce regiunea Saxonia Elvețiană a fost explorată și dezvoltată pentru turism, Bastei a devenit una dintre primele sale atracții turistice. Punctul de observație a fost menționat pentru prima dată în literatura de călătorie în 1798, într-o publicație a lui Christian August Gottlob Eberhard. Unul dintre primii ghizi care i-au dus pe vizitatori la Bastei a fost Carl Heinrich Nicolai, care a scris în 1801: "Ce profunzime de sentimente revarsă în suflet! Poți sta aici mult timp fără să termini cu el, este atât de greu să te smulgi din acest loc".

Bastei era ușor accesibil doar din Wehlen și Lohmen, numeroși artiști ajungând la Bastei pe așa-numita Cale a Pictorului, Malerweg. Caspar David Friedrich și-a pictat celebrul tablou Felsenpartie im Elbsandsteingebirge ("Stânci în Munții de gresie Elba") pe baza Bastei. Ludwig Richter a schițat, de asemenea, la Bastei. Din Rathen, accesul era mai dificil; dar în 1814 a fost construită o scară cu 487 de trepte care urca din valea Wehlgrund, pe lângă Vogeltelle, până la stânci.





La Rusalii, în 1812, măcelarul Pietzsch din Lohmen a început primele servicii de catering pentru vizitatorii Bastei. Din două barăci simple, el vindea pâine, unt, bere, coniac, cafea și lapte. Doi ani mai târziu, au fost construite o bucătărie și o pivniță sub una dintre proeminențele stâncii, iar punctul de observație a fost dotat cu o balustradă.

În februarie 1816, Pietzsch a primit licența de a vinde băuturi spirtoase; modestele barăci pe care le construise au fost distruse într-un incendiu în luna septembrie a aceluiași an. În iunie 1819, August von Goethe raporta: Colibele prietenoase și serviciile bune cu cafea, bere dublă, băuturi spirtoase și pâine proaspătă și unt revigorează drumețul obosit. În 1820, licența pentru băuturi spirtoase a fost acordată judecătorului Rathen (Erblehnrichter), Schedlich.


 


Dezvoltarea Bastei a primit un impuls semnificativ în 1826. În acel an, pe baza planurilor lui Gottlob Friedrich Thormeyer, a fost construită prima clădire a hanului cu locuri de cazare. Din acel moment, vechile barăci au servit drept locuințe de noapte pentru ghizi. Primul pod, numit Podul Bastei (Basteibrücke), a fost construit din lemn peste crăpăturile adânci ale Mardertelle, legând platoul stâncos exterior al Bastei de stâncile Steinschleuder și Neurathener Felsentor. În 1851, din cauza creșterii constante a numărului de vizitatori, podul de lemn a fost înlocuit cu un pod de gresie, care se află și astăzi în picioare. Acesta are o lungime de 76,5 m și cele șapte arce ale sale traversează o râpă adâncă de 40 m.

Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, Bastei a devenit principala atracție a Saxoniei elvețiene. Hanul a fost complet transformat și extins în 1894. O conductă de apă de înaltă presiune a fost instalată în clădire în 1895, urmată de o linie telefonică în 1897. În jurul anului 1900, au fost făcute planuri pentru construirea unei căi ferate montane din valea Elbei până la Bastei, dar calea ferată nu a fost construită niciodată. Chiar și astăzi, o râpă situată la sud-vest de Bastei este cunoscută sub numele de Eisenbahngründel (Mica vale a căii ferate). La începutul secolului al XX-lea, drumul Bastei a fost lărgit pentru a face față traficului auto în creștere.

După 1945, numărul vizitatorilor a crescut din nou brusc, în special în weekenduri și de sărbătorile legale, Bastei devenind o destinație turistică populară. Între 1975 și 1979, fostul han a fost înlocuit cu o clădire nouă de mari dimensiuni, ce a devenit hotel.

 
 
 

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024