Munții Baraolt: drumeție deasupra satului Ariușd
Data publicării: 11 apr 2025
Într-o zi de duminică în care starea vremii era incertă am pregătit o ieșire la capătul Munților Baraolt. Se anunțau cîteva ore de soare urmate de cîteva ore de ploaie. Din fericire dimineața vremea a fost plăcută așa că am plecat cu mic cu mare spre satul Ariușd din județul Covasna.
Am lăsat mașina lîngă biserica ungurească apoi ne-am întors pe drumul principal, în direcția Araci. Ieșim din sat și cotim pe primul drum la dreapta. Și imediat dăm de primul obstacol: o groapă mare, săpată intenționat pentru a stopa accesul mașinilor. Groapa are cam trei metri și trebuie ocolită pe o potecă strîmtă și cam alunecoasă. Dar trecem cu bine cu toții și începem să urcăm pe un drum noroios. Curînd ajungem în culme, undeva deasupra satului. Priveliștea se deschide și putem privi în voie Oltul și munții din jurul Brașovului.
Urcușul se domolește, mergem pe o pajiște cu unde din loc în loc sunt niște pîlcuri de flori mici și albe. Arată adorabil și deocamdată sunt singurele care se văd.
Drumul traversează o pajiște apoi se apropie de pădure mergînd pe lîngă ea. Din dreapta vine un traseu marcat cu bandă albastră pe care fusesem acum cîțiva ani( vezi aici: https://bogdanbalaban.ro/699.html ). Și acesta se ține pe lîngă pădure. Dealul pe care suntem se numește Foglan.
Copiilor li se face foame, așadar trebuie să căutăm un loc bun de popas. Și îl găsim ușor la umbra unui fag bătrîn și înalt. Aici petrecem mult timp la leneveală. Pe drum mai urcă mașini. Unul dintre șoferi ne întreabă unde duce drumul. Îi spun că noi venim de la Ariușd și pomenesc si de imensa groapă de la începutul traseului.
Începem să coborîm ușor pînă într-o șa. De acolo ne așteaptă un urcuș scurt dar intens către un vărf pe care a fost ridicată o cruce mare. Acest vîrf se numește Barabaș, și are înalțimea de 650 de metri. Cam cît este altitudinea acolo unde locuiesc eu în Brașov.
Ne punem pe urcat, copiii au suficientă energie încît să meargă și la deal într-un ritm rapid. Ajungem cu toții la cruce. De aici avem cea mai mare deschidere spre locurile din jur. Depresiunea Brașovului se vede minunat, iar munții care o înconjoară arată într-un mare fel.
Facem iarăși o pauză lungă, prelej pentru copii să exploreze puțin zona și să găsească tot felul de pretexte de joacă. De la vîrful Barabaș începe coborîrea finală. Teoretic avem de parcurs o culme lungă pe un drum ce va ajunge pe malul Oltului, dar în partea opusă față de cum am intrat în sat, și anume spre Bod.
Începem coborîrea. Din fericire nu sunt ruperi de pantă, se merge foarte lejer. Copiii iau viteză și se depărtează rapid de noi. Găsesc un creangă mare și o transportă împreună. Drumul trece pe lîngă o stînă și ne panicăm un pic. Asta pentru năzdrăvanii sunt cam departe de noi și ne e frică să nu fie atacați de vreun cîine. Din fericire nu a fost cazul. La stînă erau cîțiva cîini mari care au preferat să latre, preventiv, de la distanță.
Ne regrupăm și ultima parte a coborîrii o facem împreună. Spre nord se adună nori negri de ploaie. La un moment dat părăsim drumul și ajungem într-un loc ce ne permite să analizăm posibilitatea de a coborî mai repede. Găsim un culoar care trece printre două proprietăți. Și coborîm repede iar apoi ne oprim pe malul Oltului. Acesta ocolește cumva satul Ariușd. Intrăm în sat și nu peste multă vreme zărim biserica unde ne-am lăsat mașinile.
Cerul devine tot mai cenușiu dar din fericire scăpăm de ploaie și încheiem o zi plăcută petrecută în natură.
Traseu: Ariușd - Dealul Foglan - Dealul Barabaș - Ariușd
Marcaj: nemarcat
Durată: 3 ore și 40 de minute
Track GPS: https://www.strava.com/activities/14029633126
- Distribuie pe retelele sociale
