Slovenia, episodul 3: Canionul Vintgar și Mala Osojnica
Data publicării: 08 iun 2026
Excursia noastră în Slovenia continuă cu o nouă zi plină. De data asta vrem să mergem mai puțin cu mașina și astfel ne concentrăm pe cîteva obiective din apropiere de Bled.
Canionul Vintgar
Dimineața lenevim un pic mai mult decît de obicei. Dar nici nu ne grăbim nicăieri. Primul obiectiv pe astăzi este Canionul Vintgar. Nu eram aici prima oară mai fusesem în anul 2013, într-o toamnă tîrzie. Atunci era pustiu.
Între timp Canionul Vintgar a ajuns să fie exploatat la modul eficient, capitalist. La ieșire din Bled există o parcare imensă ( de tip park and ride ) unde vizitatorii își pot lăsa gratis mașinile. Tot de aici se pot lua și bilete pentru vizitarea canionului. Transportul este asigurat de aici încolo cu autobuzul, pe baza biletului de vizitare.
Detalii despre prețuri și program de vizitare aici:
https://www.vintgar.si/en/
Cei care totuși vor să meargă cu mașina pînă la intrarea în canion trebuie să știe că acolo găsesc o parcare cu puține locuri dar cu tarife mari ( 12 euro pe oră în aprilie 2026 ).
Ne cumpărăm bilet, ni se indică ora la care putem intra. De asemenea, fiindcă avem copii, ni se spune să cerem de la biroul de la intrare pașaportul Vintgar și niște bile de lemn. Copiii au de îndeplinit niște taskuri, de completat ceva în pașaport. Apoi, la final trebuie să revină la acel birou.
Urcăm în autobuz. Nu este foarte aglomerat însă merge încet traversînd satul Spodnje Gorje pe străduțele înguste. La final coboară pe cîteva serpentine și ne lasă la mică distanță de intrarea în canion.
Avem de mers cîteva minute. Trecem pe lîngă un restaurant, închis spre surprinderea mea, avînd în vedere cîți oameni sunt azi pe aici.
Ajungem la birou, cerem pașapoartele pentru copii și cele două bile de lemn. Încă nu putem intra, trebuie să ne așteptăm rîndul cam încă 15 minute. Folosim timpul răsfoind pașapoartele și văzînd taskurile ce trebuie îndeplinite.
Copiii sunt însoțiți în canion de cîteva personaje simpatice: o ciocănitoare, un urs, o veveriță și o vulpe. Fiecare prezintă unele curiozități și particularități ale canionului. Din loc în loc, copiii trebuie să lipească niște autocolante.
Vine și vremea să intrăm. Scanăm biletele și imediat suntem luați în primire de către o doamnă care ne dotează pe fiecare cu cîte o cască de protecție.
Canionul Vintgar este amenajat astfel încît vizita să fie făcută în deplină siguranță: balustrade, podețe, trepte, punți. Nimic nu este lăsat la voia întîmplării. Rîul este extrem de curat și din cauza asta apa are culori de tot felul. Imediat are loc un dialog cu copiii care mă amărește:
- Tati, uite ce curată este apa aici! De ce este așa de curată? La noi în țară de ce nu este așa?
- Pentru că, aici, oamenii nu aruncă gunoaiele sau canalizarea în rîu.
- Dar la noi în România, nu putem face asta?
- Aparent nu, răspund cu supărare.
Și le dau exemplu rîul care trece prin satul bunicilor lor. Sus, în munte, înainte de a intra în sat, apa este la fel de frumoasă și de curată ca și aici. La ieșirea din sat e cu totul altceva.
Adevărul este că fiecare apă curgătoare pe care am văzut-o în Slovenia este extrem de clară, de curată, de frumoasă. Te liniștești numai privind.
La început apa curge normal, liniștit. Pe măsură ce înaintezi zgomotul ei devine mai puternic. Pereții stîncoși se apropie, apa face repezișuri și cascade. Traversăm rîul de cîteva ori.
Ajungem sub un pod spectaculos de cale ferată. Sub el cascade frumoase, toți suntem foarte încîntați.
Pe măsură ce înaintăm zgomotul apei se intensifică şi în curând aveam să aflăm şi de ce. Valea se deschide şi canionul se termină cu o cascadă de 26 de metri, numită Sum. Aici, față de data trecută au apărut noi amenajări.
Există un loc unde trebuie predată casca de protecție. Apoi, de aici au fost amenajate două trasee de întoarcere, fiecare urmînd unul din versanți. De asemenea podul de deasupra cascadei a fost consolidat, iar jos, la baza cascadei, a fost construit un balcon de observație și un alt pod care să îți permită să revii la locul de predat căștile.
Traversăm podul de sus. Din unghiul corect vaporii de apă formează un curcubeu. Apoi coborîm spre balcon să admirăm cascada și de jos. Apoi traversăm din nou rîul și urcăm pe niște scări pînă la biroul de predare al căștii de protecție.
De acolo începe traseul de întoarcere, cel interactiv pentru copii, cel unde trebuie îndeplinite taskurile. Primul este un loc de joacă se numește Satul Veverițelor. De lîngă trunchiul unui copac trebuie lansate bilele de lemn. Acestea au un traseu ce le poartă prin niște căsuțe.
Al doilea este o bancă aflată la finalul unei porțiuni mai abrupte. Se numește banca vulpiței Vera.
Urmează locul de joacă al ursului. Constă într-un labirint pus pe un arc. Cu bila trebuie parcurs acest labirint tot aplecînd masa într-o parte sau alta. Nu ne-am plictisit.
Mai sus, următorul loc de joacă este format din niște țevi. Acestea trebuiesc lovite cu niște ciocănele rezultatul fiind sunete în diferite tonalități.
Poteca merge mai departe și ne duce într-o poiană. Aici se află casa detectivului. Înăuntru sunt obiecte din alte vremuri, de genul telefonului cu disc sau mașinii de scris.
Din poiană, la deal, suntem îndemnați să cîntăm un cîntecel, versurile se găsesc în pașaport. Și într-adevăr, cîntecul ăsta ar fi de ajutor fiindcă avem de urcat panta cea mai abruptă.
Ieșim din pădure într-un loc extrem de frumos. În apropiere este biserica Sfînta Caterina, iar de aici putem observa munții și localitățile din jur. Tot aici este amenajat un loc de joacă mai mare dar și loc de odihnă. Vedeta este traseul unde se pot face concursuri cu bilele de lemn.
Poteca ne poartă mai departe prin niște pajiști de unde putem admira peisajul alpin. Mai lipsesc văcuțele mov. E plin de belvederi ceea ce face ca traseul de întoarcere să fie la fel de interesant ca și cel de pe canion.
Ultimul loc de joacă este iarăși dedicat concursurilor cu bile. Ce îmi place aici este faptul că, în traseul lor, bilele lovesc niște..talăngi.
Ne despărțim cu greu de acest ultim loc de joacă. La final trebuie să ne salutăm cu ciocănitoarea Oskar, stăpîna canionului.
Revenim în stația de autobuz. Dar nu plecăm, ci mai mergem încă odată la biroul cu pașapoarte să predăm bilele. Copiii primesc fiecare cîte o carte de povești în care personajele principale sunt animăluțele din canion. Și, mare motiv de bucurie, putem păstra bilele de lemn drept amintire !
Și astfel încheiem excursia în Canionul Vintgar și împrejurimile sale. Dată fiind experiența trecută, ne așteptam la un traseu mai scurt. Cu toate astea a meritat, copiii au fost încîntați. Am avut o jumătate de zi fabuloasă.
Track GPS:
Lacul Bled și Mala Osojnica
A doua parte a zilei vrem să o petrecem pe lîngă lacul Bled. Dar nu așa oricum, ci făcînd un traseu către două puncte de belvedere cu întoarcere pe lîngă lac.
Demersul de a găsi un loc de parcare s-a dovedit a fi unul cam complicat. Cu mintea de acum, aș fi lăsat mașina în parcarea canionului Vintgar și aș fi mers cu un taxi/Uber/Bolt pînă la intrarea în traseu.
Așa, ne-am ales cu ceva foială, parcări pline. Dar în final am găsit și unde să lăsăm mașina. Prețul parcării a fost destul de mare: 6 euro pe oră. În plus, se putea plăti la un automat însă numai cash.
Plecăm pe traseu, ne ia destul de tare de la început, că trebuie să urcăm abrupt. Copiii sunt cam obosiți și cam lipsiți de motivație. Asta pînă cînd găsesc primul copac în care se pot cățăra.
Tot urcăm și ajungem la o intersecție de trasee. Aproape de noi se află un punct de belvedere, vîrful Ojstrica, 610m altitudine. Traseul pînă la el este un pic mai accident, cu cabluri și ceva bucăți de cățărare care îi bucură pe copii. Iar vederea din vîrf este una iconică pentru Slovenia: Lacul Bled, insulița cu biserica, Castelul Bled, stațiunea și munții de la granița cu Austria. Pozele pot spune mai multe.
Facem cale întoarsă pînă la intersecția de trasee. Mergem la deal spre Mala Osojnica. Pe drum sunt mai multe puncte de belvedere, vizităm cîteva dintre ele. Însă cel mai frumos este Mala Osojnica, 687m altitudine.
Spre deosebire de Ojstrica, aici ajung mult mai puțini oameni. Este un loc liniștit, ai bancă să te odihnești și un panou ce îți explică tot ce vezi în jur. Și aici peisajul te lasă fără cuvinte.
Începem traseul de coborîre. Acesta te duce în jos cam abrupt însă are și el mai multe puncte de belvedere. Cel mai interesant este pe o stîncă unde există și o băncuță. Ca să cobori de pe această stîncă te folosești de o scară de metal luuuungă, abruptă dar cu trepe mai late. Cînd te uiți de sus te cam ia teama însă odată pornit vei vedea că nu e chiar așa de rău.
Ajungem lîngă lac relativ repede iar drumul pînă la mașină îl facem pe mal. Ne apropiem de mica insulă. Iată ceea ce am mai citit despre ea la faţa locului:
Pentru a ajunge pe insulă ai două variante: vîslești sau înoți. Există mai multe locuri unde poți închiria bărci, cu sau fără vîslaș. Ca să intri în biserica de pe insulă este nevoie să urci 99 de trepte. Biserica poartă hramul Adormirea Maicii Domnului și datează din secolul X. Pe parcursul anilor i s-au adus, fireşte, diverse îmbunătăţiri. Ce e interesant e că vizitatorii pot trage clopotul bisericii, contra cost. Și cînd faci asta neapărat trebuie să îţi pui o dorinţă.
Turnul cu clopotniţă care cam 50 de m şi domină întreaga privelişte oferită de insulă. Legenda spune că, în urmă cu multe sute de ani, un prinţ ce locuia în castelul Bled ar fi fost ucis de nişte tâlhari care l-au aruncat apoi în lac. Pentru a-i cinsti memoria, tânăra lui soţie hotărăşte să topească toate obiectele din aur şi argint aflate în castel şi astfel din preţiosul metal obţinut să fie turnat un clopot.
Dorinţa văduvei era că acesta să fie amplasat în capela de pe insulă. Însă o furtună puternică iscată din senin răstoarnă barca pe care se afla clopotul iar cei responsabili de aducerea lui îşi găsesc şi ei sfârşitul în adâncul apelor. Îndurerată, tânăra văduvă se hotărăşte să-şi împartă averea săracilor şi să se retragă pentru totdeauna într-o mănăstire. Impresionat de hotărârile femeii, episcopul din acea vreme cere el însuşi turnarea unui clopot care va fi dus apoi pe insula Bled.
Ce am mai observat: pe acest lac este o zonă unde se organizează concursuri de canotaj, așadar o atracție în plus în anumite perioade.
Bledul merită cu prisosinţă vizitat, are multe atracții, depinde de ceea ce îţi place şi mai ales de câţi bani ai. Spre exemplu vara se poate face plajă, te poţi plimba cu trenul spre Lacul Bohinj, poţi merge la parcul de aventuri, poți face o coborîre cu sania de vară, poţi face excursii în Parcul Naţional Triglav aflat în apropiere. Într-un cuvânt, nu prea ai cum să te plictiseşti.
Seara o petrecem în orașul apropiat, Jesenice. Am mers acolo pentru masa de seară și pentru ceva cumpărături.
Jesenice se află în nord-vestul Sloveniei, aproape de granița cu Austria și înconjurat de peisajele spectaculoase din Alpii Iulieni. Orașul este cunoscut în special pentru tradiția sa în industria siderurgică, care a avut un rol important în dezvoltarea economică a regiunii.
Nu e mare lucru de văzut aici.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole