Serbia: prin Belgrad și pe Klisura Dunării

Data publicării: 08 apr 2014

În drumul de întoarcere din periplul prin Muntenegru şi Croaţia am făcut un ultim popas în capitala Serbiei, Belgrad. Am ajuns acolo seara târziu și ne-am cazat în cartierul Palilula( ciudat nume ) la Agape Apartmani.

Hostelul ăsta arată destul de ciudat: recepția este împodobită cu fulare ale echipelor de fotbal din întreaga lume și cu diverse alte steaguri. Proprietarul hostelului, Igor Ivanovici, este un tip foarte de treabă și interesant. Ne întimpina, cu un ceai, o cafea, o bere, din partea casei.

Omul e mare fan Steaua Rosie Belgrad. Cu toate astea are și un fular al celor de la Partizan pus la loc de cinste. Povestea acestui fular e interesantă: spune că un prieten de-al lui i l-a dăruit crezând că va fi folosit pe post de preș de șters picioarele. Dar Igor l-a invitat să aleagă locul în care să fie expus. Și uite așa, vrând-nevrând Igor vede în fiecare zi fularul echipei rivale.

M-a întrebat şi pe mine cu cine țin. I-am spus că nu sunt chiar fan dar că prefer ca echipa din oraşul meu să câştige. Mi-a spus că îi știe pe cei de la FC Brașov și de asemenea îi plac Steaua și CFR Cluj. Cu Steaua are legături mai strânse fiindcă unul din cumnații săi e jucător de baschet la Bucureşti.

L-am întrebat despre războiul din fosta Iugoslavie. Răspunsul a fost unul foarte inteligent:

- De-a lungul timpului noi, sârbii, ne-am certat cu ungurii, cu croații, cu slovenii, cu bosniacii. Aproape cu toată lumea din jurul nostru. Dacă te cerți cu toți cei din jurul tău înseamnă că problema e la tine.

Și gata cu poveștile cu Igor. I-am promis că la următoarea vizită o să îi duc un fular cu FC Brașov, ceea ce am și făcut. Și uite așa a ajuns primul fular din România în colecția lui Igor.

Ce ar mai fi de spus: micul dejun a fost delicios şi foarte sănătos, gătit personal de mama proprietarului, o doamnă în vârstă care face mâncare bună ca orice bunicuță.

A doua zi pornim către centrul oraşului. Ne învârtim un pic fiindcă nu vedem niște locuri decente unde am putea parca maşina. Până la urmă ne oprim undeva în zona grădinii zoologice.


De acolo pornim în plimbare pe jos în fortăreața orașului. Aceasta se află pe un loc înalt de unde putem admira Dunărea, podurile și vărsarea râului Sava în Dunăre. Fortăreața este, de fapt, mai mult un parc unde te poţi plimba în voie și unde poţi căuta liniște și umbră. Într-o parte a sa este amenajat un muzeu militar unde sunt expuse diverse mașinării și arme de luptă.





Vărsarea rîului Sava în Dunăre

Pobednik - statuia lui Ivan Mestovic ce simbolizează eliberarea Serbiei de sub otomani


Ieșim din fortăreaţă pe partea opusă grădinii zoologice. De acolo mergem să vedem catedrala Sf. Mihail. Aici găsim o nuntă în plină desfășurare. Mireasa pare a fi de origine japoneză.

Catedrala este foarte frumoasă, decoarată cu gust și având o pictură deosebită. Din păcate nu avem voie să facem poze.


De la catedrală mergem către principalul loc de promenadă a oraşului, strada Knez Mihailova. Strada asta e lungă și largă, un loc minunat de plimbat și de prins pulsul orașului. Ne oprim la o librărie unde găsim niște albume frumoase la preţuri mici.

Puțin mai încolo este biroul Turist Info. Cei de aici ne pun la dispoziție o hartă și ne arată ce am mai putea vedea în câteva ore.


Undeva departe se vede o catedrală imensă, asemănătoare cu biserica Aja Sofia din Istanbul. Mergem către ea. Catedrala se numeşte sfântul Sava. Este încă în construcție dar cu toate acestea este considerată cea mai mare catedrală ortodoxă din lume.

Catedrala are următoarele dimensiuni: înălţimea de 70 de metri, 81 de metri de la nord la sud și 91 de metri de la vest la est, punctul cel mai înalt având 134 de metri, iar crucea aurită de pe turla principală, 12 metri.


Pe bolțile catedralei sunt aşezate 18 cruci aurite, iar clopotniţa are 49 de clopote. Suprafața catedralei este de 3.500 mp, la care se adaugă trei galerii de 1.500 mp, la primul nivel, şi o galerie de 120 mp, la al doilea nivel. Capacitatea interiorului este de 10.000 de persoane şi 800 de coriști în balconul destinat acestora. Dedesubtul catedralei se afla o altă biserică, în suprafaţa de 1.800 mp. Într-o criptă a acesteia se păstrează fragmente din vesmântul Sfântului Sava.

Lângă catedrala Sf. Sava se află o bisericuță mică, modestă. Și aici întâlnim o nuntă. Ce este impresionant că și aici, ca și la catedrala Sf. Mihail cel care iese primul din biserică ține în mână un drapel pe care e scris numele Serbiei cu caractere chirilice.

Apropo, dacă mergeți în Serbia, faceți-vă lecțiile și învățați alfabetul chirilic. Multe din indicatoare sunt scrise numai astfel. Obişnuiţi-vă cu literele căci altfel vă va fi greu să vă descurcați.

Venim înapoi către centru. Undeva în spatele bulevardului se află o altă catedrală imensă, sf. Marcu. Sârbii ăștia au o manie din a face biserici mari.

Așezată în parcul central Tasmajdan, datorită arhitecturii sale, această biserică este una dintre cele mai frumoase biserici ortodoxe din oraş.


Biserica Sf. Marcu este o copie a Manăstirii Gracanica, din Kosovo, ea fiind construită între anii 1931-1940, pe locul unei biserici mai vechi, datând din anul 1835. Biserica a fost construită, în stilul specific locurilor, anume cel sîrbesc-bizantin.

În Duminica Floriilor, în ziua de 13 aprilie 1941, când nemții au bombardat oraşul, biserica a fost cuprinsă și ea de flăcări, iar daunele au fost atât de mari, încât nimic din ea nu s-a mai putut păstra. Rămăşiţele acesteia au fost complet îndepărtate în anul 1942.

Bineînţeles, sârbii au refăcut biserica după terminarea celui de-al doilea război mondial. Însa au refăcut-o în binecuniscutul stil balcanic: au zidit-o și au finisat-o la exterior. În interior încă mai este mult de lucru. Am nimerit în timpul unei slujbe. Preotul părea o furnică, atât de mare și de generos este spațiul acestei catedrale. Cântările bisericești seamănă destul de bine cu cele ale noastre, linia melodică este în mare parte aceeași, diferă, desigur, limba.


Aproape de parcul Tasmajdan se află clădirile guvernamentale și prezidențiale. Acestea sunt foarte frumoase și se vede că au fost realizate cu gust într-un stil arhitectonic unitar.


Mai multe nu am putut vedea la Belgrad într-o zi însă ne-am putut face o idee asupra a ce înseamnă acest oraș. Mie mi-a plăcut în special atmosfera boemă de pe strada Knez Milailova de care îmi amintesc și acum cu plăcere.

Noaptea am petrecut-o la Pozarevac.


În drum spre casă am parcurs Klisura Dunării pe malul sârbesc. Ne-am oprit și am urcat pe zidurile cetății Golubac pentru a privi Dunărea de sus. Cetatea e acum părăsită și nu este exploatată turistic în nici un fel. Asta deși este unul din obiectivele turistice și culturale cu care sârbii se mândresc.


Drumul de asfalt trece, la propriu chiar pe sub cetate.

Cetatea construită din piatră dă impresia că își are rădăcinile în apele Dunării. Golubac și este una dintre cele mai bine conservate cetăţi din Serbia, datând de la începutul secolului XIV.


Are zece turnuri interconectate prin pereţi, astfel încât cetatea putea fi apărată din toate părţile. În partea de jos a palatului se găseşte un turn octogonal construit de turci pentru a proteja intrarea principală. În timpul Evului Mediu, a fost subiectul a numeroase lupte, în special între turci şi maghiari. Acest monument a fost în timp proprietatea ungurilor, turcilor, habsburgilor şi sârbilor.


Drumul prin Klisura sârbeasca nu e chiar aşa de spectaculos. Deși se ține aproape de apă, priveliştea e de multe ori împiedicata de copaci.



Malul românesc dominat de Măgura Treșcovăț



Ne oprim în orașul Donji Milanovac pentru a cere cîteva detalii legate de un traseu deasupra Cazanelor, pe vîrful Veliki Strbac. Ni se spune că nu putem urca decît cu ghid iar astăzi, fiind duminică, ghizii au zi liberă.



Cetatea Trikule aflată pe malul românesc

Cu toate astea nu ne descurajăm. Mergem pe lînga Dunăre și găsim un indicator către Veliki Strbac( scris cu caractere chirilice ) înainte de intrarea in Cazanele Mari. Plecăm pe jos pe un drum forestier.


Marcajul e vechi și rar. Urcăm destul de consistent și ajungem în niște sate răsfirate foarte pitorești. Desi avem vîrful în vedere mai tot timpul pare ca ne depărtăm de el. Din nefericire undeva greșim drumul rău și mergem aiurea destul de mult. Consultăm telefonul și hărțile și ne este confirmat că ne aflam undeva departe de țintă.


Venim înapoi pe acelasi drum. Bineinteles că găsim și locul unde am greșit poteca. Era imposibil să nimerim. Marcajul pleca din drum undeva în stînga și cumva în spate pe sensul de urcare. Fără să fie semnalizat în nici un fel.



Cazanele Mari



Cazanele Mici

Nu mai e timp de mers mai ales că în ziua asta trebuie să ajungem și la Brașov. Asta e..rămîne pe altă dată. Aveam sa ajung pe Veliki Strbac peste aproximativ 4 luni.



Cazanele Mici: pe malul sîrbesc (stînga) Vf. Mali Strbac. Pe malul românesc (dreapta), Ciucarul Mic

Am continuat drumul pe Klisura și am oprit doar în cîteva locuri de belvedere. La un moment dat am coborît lînga apa în zona Cazanelor, undeva vis-a-vis de Pestera Ponicova, aflată pe malul romanesc.

Astfel a luat sfîrsit periplul de vara prin Serbia, Croația și Muntenegru. A fost un concediu reușit unde am văzut multe și din care am aflat multe lucruri.

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 1

  • Balineanu Florin

    10 apr 2014 09:42:34

    Doi profesionisti ai calatoriei, neobositi in a afla noi si noi date, de a cunoaste alti si alti oameni. Pe cand va veti aduna aceste peripluri intr-un volum de calatorii, cu lansarea in Galati, la Biblioteca Judereana de aici, una importanta in tara ?

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024