Bulgaria: Muzeul Satirei și Umorului din Gabrovo

Data publicării: 27 aug 2020

Gabrovo este un oraș aparent banal aflat în centrul Bulgariei la poalele Munților Balcani. Zona este vestită pentru spiritul glumeț și pentru felul în care locuitorii de aici fac de multe ori haz de necaz. Ca și românii de altfel.

Totuși acest lucru nu a rămas indiferent. În Gabrovo s-a înființat un Muzeu al Satirei si Umorului. Acesta se găsește în zona centrală a orașului pe malul rîului Iantra.

Vis-a-vis de muzeu este o parcare mare unde poți lăsa mașina gratis. Clădirea muzeului este aparent banală atunci cînd o vezi de la distanță. Adică este o clădire cam colțuroasă, mare și cam atat.









 

Cînd te apropii începi să vezi ce decorațiuni are: pisici negre pe acoperiș, un Don Quijote și un Sacho Panza călare pe niște mîrțoage de metal, o lucrare în relief cu figurile unor legendari comuniști( Karl Marx, Lenin, Mao, Stalin ), un turc călare pe un măgar, o muscă gigantică zdrobindu-se de zidul muzeului.

 

 

Mînerele ușilor de intrare sunt și ele aparte.

La intrare suntem întîmpinați de două doamne care vorbesc o engleză impecabilă. Chiar ne îndrumă să cumpărăm un bilet de familie ca să ieșim un pic mai ieftin.

Prețurile erau așa in iunie 2020:
Adult 6 leva
Elevi, studenți, pensionari 3 leva
Copii pîna la 7 ani gratuit
Bilet de familie 9 leva

Simbolul acestui muzeu este pisica neagră cu coada tăiată. Evident o sculptură cu pisica de gabrovo este expusă la loc de cinste în muzeu. A fost creată în 1979 de Mihail Benchev pe principiul hai să facem ceva din nimic. Pentru realizarea ei au fost folosite cele mai ieftine și mai la îndemînă materiale: 300kg de cuie și sfoară.







Interiorul muzeului amintește de perioada comunistă. Flaci de marmură, lambriuri, puțină lumină naturală. Există un loc dedicat copiilor unde aceștia se pot juca și crea diverse lucruri de mîna.

Din ce am înțeles muzeu are atît expoziții permanente cît și temporare. Adeseori artiști din țări străine au la dispoziție un întreg etaj pentru a-și expune lucrările. Cînd am fost noi am văzut lucrări ale unor artiști din Cehia și Iran.



La etajul 1, există în special desene, caricaturi și benzi desenate. Din păcate în bulgărește si netraduse. Asadar nu prea poți prinde poantele întotdeauna, dar măcar te poți bucura de imagini.

























 

Etajul 2 este dedicat unor caricaturi sosite din Cehia și Iran.

Etajul 3 este de departe cel mai spectaculos. De cum intri ești întîmpinat de niște păpuși gigantice.



















































 

În niște vitrine sunt expuse măști și sculpturi. Acestea provind din Africa, din Japonia, Serbia, Slovenia și Cehia.

Tot aici vom face cunoștință cu Slavi Bonev, un cetățean din Gabrovo care a militat cu entuziasm pentru reînființarea carnavalul din Gabrovo. Unii l-au numit Tatăl Carnavalului. În fiecare an, la 11 noiembrie în oraș are loc un carnaval. Pînă la moartea sa, în 2013, Slavi Bonev a fost o figură centrală fiindcă el era cel care stabilea tema.

În anul 2014 orașul Aalst din Belgia, înfrățit cu Gabrovo, a comandat realizarea unei păpuși de mari dimensiuni înfățișându-l pe Slavi Bonev. Apoi a donat-o muzeului din Gabrovo. Alte materiale au fost aduse la muzeu de către soția lui Slavi Bonev, Tanya Boneva.













Tot la acest etaj se face mișto de două dintre realizările cu care se lăudau comuniștii: Sala de ședințe de pe Vîrful Buzludzha, care seamănă cu o navă spațială. Despre ea am scris aici:

http://bogdanbalaban.ro/574.html

 



și Statuia lui Aliosha de la Plovdiv, monument dedicat Armatei Roșii.

 

 

































 
 

Tot la etajul 3 am Muzeului Satirei și Umorului din Gabrovo se găsește o sală specială dedicată păcatului bulgăresc. Aceasta conține fresce copiate după cele din mănăstirile bulgărești( în majoritate de la Rila ) unde sunt ilustrate păcatele și pedepsele la care sunt supuși cei ce au greșit. Dar și pedepsele de care au parte dracii din partea sfinților. Savuros!

Am petrecut în acest muzeu circa o oră și jumătate. Vă îndemn ca atunci cînd treceți prin sau pe lîngă Gabrovo să nu ocoliți Muzeul Satirei și Umorului.

 
 
 
 

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024