Dupa ce am urcat si coborit Piatra Rosie ne-am indreptat dinspre Niculitel tocmai pina la Mahmudia. Pe drum ne-am oprit la Manastirea Celic-Dere, un asezamant celebru al Dobrogei de Nord. Numele este luat de la pârâul Celic-Dere (în limba turcă celik dere inseamna pârâiașul de oțel).
 
De la Wikipedia am aflat citeva lucruri interesante:
 
Manastirea dateaza din perioada 1835 – 1840, fiind intemeiata de calugarul Athanasie Lisifenco. In 1845 a devenit manastire de maici asa cum este si astazi.

Biserica din piatră a mănăstirii a fost construită între 1901-1916, fiind ctitorită de episcopul Partenie Clinceni. Atunci au fost ridicate zidurile si acoperisul, inclusiv biserica de la subsol, în baza planului întocmit de arhitectul Toma Dobrescu din Bucuresti. Destinația inițială a bisericii de la subsol era aceea de gropniță. A fost transformată în biserica de iarnă cu hramul Izvorul Tămăduirii (1932), unde s-a slujit în perioada 1932- 1954.


Construcția este caracterizată prin suprapunerea a două biserici. În exterior, despărțirea bisericilor este marcată de un brâu înconjurător. Are trei turle, una mare pe altar-naos, octogonală, cu opt ferestre înguste și înalte, prevăzute cu ancadramente din piatră, și două mai mici, pe pridvorul închis, asezate dreapta-stânga, tot de formă poligonală. Pridvorul deschis este susținut de patru coloane mari, așezate în față, și alte două (dreapta-stânga) care mărginesc peretele pridvorului închis.


Catapeteasma, executată din lemn de păr poleit cu foiță de aur, este de mare valoare artistică, sculptura fiind opera lui Anghel Dima din București. Pardoseala este din parchet. Acoperisul din tablă. Pridvorul închis, construit mai înalt decât restul bisericii, are în partea superioară un rând de firide nepictate.


Biserica Adormirea Maicii Domnului adăpostește epitaful Mântuitorului brodat de maica Antonina în 1865, 85 de strane, policandrul si sfeșnicele lucrate în 1928 la fabrica de laminate din Brașov.

După vizitarea Mănăstirii Celik – Dere ne-am deplasat pe ruta Tulcea – Mahmudia. Obiectivul nostru era să parcurgem "muntele" Beştepe. Beştepe înseamnă în limba turcă Cinci Dealuri. Şi într-adevăr asta avem de făcut, de urcat şi coborât cinci dealuri paralele cu braţul Sfântul Gheorghe.

Muntele Beştepe se întinde între localităţile Mahmudia şi Beştepe şi este interesant de parcurs datorită unei particularităţi aparte: aceea de a vedea Delta Dunării..de sus!

Bineînţeles, traseul se parcurge la liber, nu există marcaje sau alte amenajări turistice. Dar nici nu e cazul. De cum coborâm din maşini suntem luaţi în primire de căldură dar şi de o armată nemiloasă de ţânţari care se pun conştiincios pe supt sângele poporului. Urcăm pe un drum de piatră care duce într-o zonă cu antene unde se afla şi o staţie meteo.


Înainte de a ieşi din Mahmudia Trecem pe lângă un cimitir lipovenesc şi remarcăm crucile specifice, cu trei braţe orizontale, în care cel de jos este dispus oblic. Încet şi sigur câştigăm altitudine, mai tăiem din serpentinele drumului şi ajungem lângă staţia meteo. 


Perspectivele se deschid incredibil. Avem ce vedea: marea întindere de ape şi stuf care formează Delta Dunării. Cunoscătorii ne ajută să identificăm şi braţul Sulina, ba mai mult, se vede şi un vapor.

De pe vârful primului deal se vede bucla aceea specifică a Braţului Sf. Gheorghe, care cu siguranţă a fost remarcată de pasionaţii de geografie care au studiat harta. De asemenea se văd o serie de lacuri cu tot felul de nume din care eu am reţinut doar Murighiol şi Razelm.

Puţin mai încolo găsim o primă cazemată. Aveam să mai descoperim câteva astfel de construcţii pe parcurs. Din păcate vizibilitatea nu este atât de bună ca să vedem şi fâşia de pământ de la Gura Portiţei şi zărim şi marea.

Coborâm primul deal bineînţeles că mai apoi să avem ce să urcăm. Şi ajungem sub atacul nemilos al ţintarilor şi pe al doilea vârf. Cred că astăzi am bătut recordul lui Ion Creanga care omora muşte şi ţînțari cu ceaslovul în ţintirim. Noi am folosit tehnica manuală de prins ţînțarii.


Tot pe aici apar şi primele formaţiuni stâncoase. În unele dintre ele s-a acumulat apa în scobituri. Suntem parcă mai aproape de pădure dar nu sufficient cât să trecem prin ea. Ţinem în continuare creasta matematică.

Apoi coborâm în şaua de sub al treilea vârf. După care urmează bineînţeles o urcare, parcă ceva mai aspră, printre tot felul de floricele. În depărtare se conturează silueta de dinozaur a dealului Deniztepe dar şi piramida Muntelui Consul, destinaţiile noastre de mâine.

 
Ajungem pe al treilea vârf, prilej de pauză. Dar aici pauzele au fost mai degrabă folosite pentru ucis ţînțari decât pentru odihnă.

Ne îndreptăm şi spre al patrulea vârf. Spre est se găsesc mai multe lacuri pe partea continentală, între Beştepe şi braţul Sfântu Gheorghe. Spre vest este şoseaua pe care am venit şi câteva eoliene ceva mai departe.

De pe vârf privim şi finalul destinaţiei. Se coboară mai puţin de data asta pe o porţiune de creastă mai îngustă dotată cu câteva grupuri de stânci. Spre vest se vede o vale de torent adâncă. Urcarea pe ultimul vârf se face pe un drumeag vechi şi invadat de vegetaţie.

 
Pe vârful cinci se mai afla o cazemată. Şi nu e singură, mai jos mai găsim una. La picioarele noastre se află satul Beştepe, care este destul de întins ca suprafaţă. Privim înapoi spre antenele de la Mahmudia şi admirăm celelalte patru dealuri pe care le-am urcat şi coborât.

Pe acest ultim vârf, cel mai înalt( 243m ) din seria celor cinci, facem poze de grup de toate felurile, mai serioase…şi...mai neserioase..

 
Retragerea urmează să o facem astfel : Coborâm în şaua dintre vârfurile patru şi cinci, ocolim pe sus valea de torent şi coborâm la baza dealului Beştepe unde se află un drum de pământ. Pe acest drum care mărgineşte o cultură de grâu şi mai apoi una viticolă ne întoarcem până la Mahmudia iar surpriza plăcută este aceea că ajungem exact în locul în care ne-am lăsat maşinile.

Noaptea următoare o petrecem la o pensiune de lângă Mahmudia unde am avut parte de o seară culturală plină de voie bună.

Asta a fost povestea celor mai estici "munţi" din România. Circuitul a durat puţin peste 3 ore. În episodul viitor veţi descoperi alături de noi dinozaurul numit Deniztepe.