Grecia, Kefalonia, episodul 2: Parcul Național Ainos
Data publicării: 20 aug 2021
Ziua a treia în Kefalonia am dedicat-o muntelui. În această insulă se găsește Parcul Național Ainos( se citește Enos ) unde se atinge cea mai mare altitudine din Insulele Ionice. Practic un munte apare aprubt din mare și se oprește la 1628m.
Noi ne-am propus șă atingem acest vîrf pe care îl vedeam de la pensiunea noastră. Accesul pe munte este facil, există un drum asfaltat care te urcă pînă la 1600 de metri într-o zonă cu multe antene.
De acolo pleacă un drum forestier. Noi am lăsat mașina în parcarea de lîngă antene și am plecat voioși pe drumul forestier. Un panou ne spune că pîna la vîrf sunt 1,6km. Locul e frumos, aerul mai rece și reconfortant. Plecăm așadar pe drumul forestier care spre surpriza noastră începe să coboare ușor.
Cam după 5 minute ajungem la un loc de belvedere. Senzația este că te afli în avion după decolare. De aici de sus se vede foarte bine conturul insulei, drumurile și plajele sale. Avem un nou panou informativ unde sunt punctate toate atracțiile naturale din Kefalonia dar și din insula vecină, Ithaka.
Drumul forestier începe apoi să coboare voinicește. Din fericire avem umbră iar din loc în loc facem pauze. Undeva găsim un pietroi mare pe care turiștii au construit momîi. Copiii nu se lasă mai prejos și fac și ei una.
Puțin mai jos forestierul se intersectează cu o potecă marcată ce pleacă din satul Divaleto. Vom părăsi drumul forestier urmînd această potecă. În sfîrșit începem să urcăm pe o potecă abruptă și bolovănoasă care deocamdată este la adăpostul pădurii.
Pe măsură ce înaintăm vegetația se rărește și ieșim într-un gol arid și pietros. Pînă la vârf mai avem puțin de urcat. Cu toate astea facem un popas pe un vîrf intermediar să admirăm peisajul, Apoi dăm asaltul final și după vreo 5 minute atingem și vîrful Ainos, 1628 de metri, punctul de maxim al Kefaloniei.
Stăm mult timp facem poze, ne strîmbăm, ne jucăm. Mai pe scurt dăm în mintea copiilor. Locul este tare frumos și ne hotărîm să ne lungim excursia.
Vom parcurge creasta matematică spre sud-est. Zis și făcut. Mergem facem popasuri, ne uităm fascinați la plajele care contrastează puternic cu apa mării. Inițial ne propusesem să mergem pînă unde pădurea va atinge creasta. În practică acest loc era unul mai îndepărtat. Așa că am mers cît ne-am simțit bine.
De pe ultimul vîrf am coborît pe o potecă marcată. Ea ne-a dus cînd prin gol cînd prin pădure pîna la poteca pe care am urcat. Am ajuns apoi la drumul forestier. La adăpostul muntelui, nu mai era pic de vînt și am nimerit într-un moment al zilei în care nu era nici umbră. Drumul de întoarcere la mașină a fost în urcare iar copiii au băut o cantitate impresionantă de apă.
Vorbeam cu Ramona ca într-o seară să mai urcăm aici pe munte să vedem apusul de soare.
Revenim în parcare și vedem o veche mașină Citroen, model asemănător cu cele din filmele cu Loius de Funes.
După ce am luat mașina am coborît cîteva serpentine și am oprit la un loc de joacă pentru copii. Se vedea că fusese cam abandonat și era pe alocuri părăginit dar Maria și George l-au apreciat. Brusc au înviat și s-au dat pe leagăne, balansoare și învîrtitori.
Mănăstirea Agios Gerasimos
Coborîm de pe munte cu mașina. Undeva avem un indicator spre Mănăstirea Gerasimos. Aceasta se află pe un loc plan la poalele munților Ainos. Parcăm lîngă o biserică mare și suntem realmente șocați de cît este de cald. Mergem la ea dar pare închisă. Zicem să mergem roată și în spatele ei găsim un parc dar și alte construcții. În final intrăm într-o curte unde se găsește o biserică de dimensiuni mult mai mici.
Înăuntru este o slujbă ținută de un preot bătrîn acompaniat de un cor de călugărițe. Una dintre ele îi spune ceva Ramonei, bineînțeles în grecește. Ramona îi spune pe românește Nu înțeleg. Și uite așa descoperim că respectivă călugăriță este româncă. Ea ne îndeamnă să trecem pe la racla cu moaștele Sf. Gherasim.
Ei bine, aici am avut o surpriză. Moaștele astea, spre deosebire de cele de la noi, sunt foarte vizibile. Adică pieptul și capul sunt descoperite și se pot vedea. E prima dată cînd sunt martor la așa ceva.
Castelul St George
Plecăm apoi spre un alt monument medieval al insulei. Este vorba de o fortăreață venețiană numită Saint George Castle aflată în satul Kastro. Un drum întortocheat ne duce pînă în centrul satului unde trebuie să lăsăm mașina. Apoi circulația vehiculelor este interzisă.
În apropiere se găsește restaurantul Il Borgo despre care se spune că este printre cele mai bune din Kefalonia. Începem să urcăm voinicește pe un drum de piatră. Cam după 5 minute ne oprim lîngă un container din ăla în care se adună moloz. Aproape de el este casa de bilete. Se pare că au loc lucrări de restaurare iar castelul este închis.
Cu toate astea peisajul nu ne dezamăgește. Avem vedere largă spre Munții Ainos, spre Zakynthos și reușim să reperăm și împrejurimile locului nostru de cazare.
Seara am petrecut-o la piscină.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole