Polonia, episodul 3: Castelul Psczyna, Nikiszowiec, Katowice
Data publicării: 27 mai 2025
Ne-am continuat periplul prin Polonia și am ajuns în vecinătatea orașului Katowice. Prima oprire am făcut-o însă mai la sud de el în orășelul Pszczyna. Știu, doar citirea unui astfel de nume poate provoca disconfort. De aceea noi i-am zis mai simplu și mai pe românește..Piscina!
Castelul Pszczyna
Obiectivul principal de aici este un castel și domeniul înconjurător. Parcăm undeva la marginea localității, la 5 minute de mers pe jos pînă la castel și la piața principală a orașului. Plimbarea este scurtă și agreabilă. În scurt timp ajungem lîngă castel și intrăm pe partea laterală.
Mergem să luăm bilete. Aici avem două surprize, una rea și una bună. Stăm la coadă mult timp cu toate că în fața noastră nu sunt mai mult de 7 vizitatori. Însă durează o veșnicie pînă se eliberează biletele. Vestea bună este că, fiind o zi de marți, intrarea este gratuită.
Mai multe detalii despre vizitarea castelului Pszczyna, orar și prețuri găsiți aici:
https://zamek-pszczyna.pl/en/
Intrăm în castel pe o poartă înaltă și de fapt ne găsim pe un hol larg. Acolo sunt două lăzi imense cu o mulțime de papuci. Ne încălțăm și mergem înăuntru. Imediat suntem ghidați spre traseul turului. Totul este așa de bine organizat încît nu ai cum să greșești.
Dar să vedem care e povestea castelului:
Castelul Pszczyna are o istorie ce datează din secolul al XII-lea. Inițial, a fost o fortificație gotică construită pe un fost loc fortificat al dinastiei Piast. În secolul al XV-lea, a fost reconstruit într-un castel gotic de apărare, iar în secolul al XVII-lea a fost transformat într-un palat renascentist.
În 1548, castelul a fost vândut familiei nobiliare germane Promnitz, care l-a transformat într-o reședință de lux. În perioada 1870–1876, arhitectul francez Hippolyte Destailleur a realizat o reconstrucție în stil neo-baroc, adăugând elemente precum scara principală cu trei zboruri și Sala Oglinzilor.
Familia von Hochberg a preluat proprietatea în 1847, iar în perioada interbelică, castelul a devenit reședința Prințului Hans Heinrich XV. În timpul Primului Război Mondial, castelul a fost folosit ca sediu militar de către Kaiserul Wilhelm II.
După al Doilea Război Mondial, castelul a fost transformat în muzeu în 1946. Astăzi, Muzeul Castelului din Pszczyna expune interioare decorate cu mobilier original, lucrări de artă și o colecție de arme și armuri din secolele XVI–XX. Castelul este înconjurat de un parc în stil englezesc și este considerat una dintre cele mai frumoase reședințe de acest tip din Polonia.
Castelul este foarte bine întreținut, interiorul este foarte frumos. Găsești informații în fiecare cameră, ai la dispoziție, contracost, ghid audio. Turul a durat cam o oră. După ce ieșim din castel mergem în grădinile din spate. Accesul aici este gratuit, e practic un mare parc, cu lacuri, alei, poduri și insule. O adevărată oază de relaxare. Facem o tură mare de parc și una dintre alei ne duce lîngă fostele grajduri ale castelui, aflate într-o clădire din apropiere. Și aici se poate face o vizită.
Clădirile grajdurilor sunt un exemplu remarcabil de arhitectură istorică și o parte integrantă a complexului Castelului Pszczyna. Construcția lor a început în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în perioada în care familia Hochberg era proprietara domeniului Pszczyna.
Arhitectul Olivier Pavelt a proiectat aceste clădiri în stil neoromantic, iar lucrările au fost realizate între 1865 și 1866. Grajdurile sunt situate în partea de sud a parcului castelului, pe latura estică, și includ:
grajdurile propriu-zise,
Powozownia (clădirea pentru trăsuri),
Ujeżdżalnia (manejul-ul pentru dresaj),
Garaje din zidărie pentru nouă automobile, construite între 1904 și 1910 .
Grajdurile sunt realizate din cărămidă și prezintă elemente arhitecturale inspirate din stilurile roman și gotic.Fațada principală include un portal neoromantic și un fronton triunghiular cu capul unui cal sculptat, simbolizând legătura strânsă cu echitația.
Interiorul este remarcabil prin hala sa triconcavă, acoperită cu un tavan cu nervuri sprijinit pe coloane de fontă. Această structură adăpostește 36 de boxe pentru cai, dispuse într-un plan dublu, care se repetă și la etajul superior, destinat personalului. Podeaua este acoperită cu un strat de lemn, iar feroneria este deosebit de bine conservată.
Expoziția nu e prea spectaculoasă. Sunt prezentate cîteva lucruri despre rasele de cai, am mai văzut două trăsuri și cam atît.
Odată cu vizita la grajduri am părăsit domeniul castelului. Pe o străduță fermecătoare ajungem în piața mare a orașului. Locul este drăguț și chiar spectaculos prin faptul că pe conturul pieței sunt niște copaci dezgoliți, desfrunziți dar frumos curățați.
Dăm o tură pe la micile magazinașe din piață iar undeva facem o pauză de înghețată. Apoi ne uităm la ceas și vedem că trebuie să o luăm din loc.
Nikiszowiec
Următoarea oprire este în Districtul Nikiszowiec, un cartier istoric din sudul orașului Katowice, cunoscut pentru arhitectura sa industrială și istoria legată de minerit. A fost construit între 1908 și 1918 pentru a adăposti lucrătorii de la mina Giesche (actualmente mina Wieczorek). Proiectul a fost realizat de arhitecții germani Emil și Georg Zillmann, care au creat un complex urban compact, cu blocuri de locuințe din cărămidă roșie, străzi pietonale și un centru comunitar în jurul Pieței Eliberării.
Noi am parcat la marginea districtului, în ideea de a vedea cartierul în întregime. Într-adevăr este foarte bine conservat, curat. Cam toate drumurile duc spre catedrala și evident că acolo ajungem și noi.
Un element central al zonei este biserica neobarocă „Sfânta Ana”, construită între 1914 și 1927, care domină piața principală și servește drept loc de cult pentru comunitatea locală. Nikiszowiec a fost integrat în Katowice în 1960 și, datorită valorii sale istorice și arhitecturale, a fost declarat monument istoric în 1978.
Nikiszowiec ocupă o zonă destul de mică, ușor de explorat pe jos. Suburbia este împărțită aproximativ în două părți: O zonă de servicii cu piețe și magazine, care este separată de blocurile rezidențiale.
Facem o plimbare printre blocuri și observăm cumva și structura cartierului. Blocurile dau impresia de construcție solidă, compactă. Și, am uitat să precizez, sunt locuite. Toate au curți interioare, numite familioki, cu acces prin niște ganguri. Aceste curți sunt folosite în diverse scopuri. Undeva este parcare, altundeva loc de joacă, altundeva teren de sport, altundeva parc.
Un lucru ușor de observat sunt uneltele inscripționate pe unele dintre fațade. Am aflat că fiecare clădire a fost proiectată pentru a fi ușor diferită, astfel încât minerii cu ochii obosiți să nu ajungă în blocul greșit la sfârșitul unei ture lungi!
Cînd părăsim cartierul ne mai atrage atenția un vechi turn de apă. Iar puțin mai încolo dăm de doi pitici de metal ce ne duc cu gîndul la un alt oraș polonez, Wroclaw.
Revenim la mașină și ne îndreptăm spre centrul orașului Katowice.
Katowice
Infrastructura de aici este absolut impresionantă. Se merge pe șosele cu multe benzi iar accesul spre centrul orașului este chiar simplu. Katowice este un oraș plin de blocuri, mai mici ori mai înalte, semn al comunismului.
Katowice este capitala voievodatului Silezia și un important centru urban și economic. Orașul are o istorie de peste 600 de ani și a evoluat de la o așezare agricolă și industrială la un oraș modern și dinamic.
Parcăm în fața clădirii numite Superjednostka (în traducere Super Unitatea), unul dintre punctele de reper pe care am fost cel mai încântat să le văd personal. Este una dintre cele mai mari clădiri rezidențiale din întreaga Polonie și este atât de monumentală încât are propriile rezerve de apă și electricitate.
Blocul rezidențial cu 18 etaje are 61 de metri înălțime. Clădirea are 762 de apartamente, 17 spații comerciale și 175 de locuri de parcare în subteran. Are o suprafață la sol de 9.817 m² și o lungime de 187 m. În Superjednostka locuiesc aproximativ 1300 de persoane.
Finalizată în 1972 de arhitectul polonez Mieczyslaw Krol, Superjednostka este un simbol al orașului Katowice și un excelent exemplu de brutalism în stil polonez.
Accesul în întreaga clădire se poate face doar din anumite puncte, în acest caz etajele 2, 8 și 14.
Parcarea din fața Superjednostka arată ca după război. Nu e asfaltată, e plină de gropi și șleauri. Dar are trei calități: e mare, e în centru și e gratis. Pornim la plimbare prin oraș.
Cel mai la îndemînă este să ajungem la Spodek. Inaugurată în 1971, clădirea este una dintre cele mai mari săli din țară. Seamănă cu o navă spațială - unghiul său deviat sugerează că este pe cale să își ia zborul - iar numele Spodek înseamnă „farfurie” în poloneză.
În apropiere este Filarmonica din Katowice, o clădire din cărămidă roșie ce are în față o fîntînă arteziană foarte frumoasă.
Puțin mai încolo se vede partea superioară a unui lift de mină. Katowice a fost în trecut un oraș minier. Acum unele galerii au fost transformate în muzeu. Nu l-am vizitat pentru că era închis temporar.
Trecem strada și ne îndreptăm spre un alt monument masiv, simbolizat de trei aripi. Se numește Monumentul Insurgenților și are scris pe el anul 1920. Iată și povestea sa:
Cele trei revolte din Silezia, care au avut loc între august 1919 și iulie 1921, sunt gravate în identitatea orașului Katowice și a oamenilor săi. Revoltele au pornit de la dorința locuitorilor de a se rupe de Republica de la Weimar și de a se alătura Republicii Polone și au avut un oarecare succes.
Monumentul insurgenților silezieni (Pomnik Powstancow Slaskich) reprezintă naționalismul polonez și este profund impresionant atât prin amploare, cât și prin formă. Proiectat de sculptorul Gustaw Zemla și de arhitectul Wojciech Zablocki, a fost dezvelit în 1967 la marginea unui mic parc supraînălțat cu vedere la Katowice Rondo și la viitorul sit al Superjednostka.
Cele trei aripi masive ale sculpturii reprezintă cele trei revolte. Sculptura se află pe o terasă imensă de beton, permițând vizitatorilor să se plimbe în interiorul formei sale. La baza sculpturii, accesibilă printr-o rampă, sunt inscripționate numele orașelor și localităților din Silezia în care s-au desfășurat revoltele.
De aici plecăm spre centrul istoric al orașului, spre Piața Mare, pietonalul Mariacka și catedrala Nașterea Fecioarei Maria. Zona veche a orașului nu e mare și poate fi parcursă cu ușurință în maxim o oră.
Prima dată mergem la catedrală ajungînd la ea de pe o stradă aglomerată. E frumoasă, bine îngrijită, dar pare mică dacă este să o comparăm cu multe alte clădiri din oraș.
Din fața ei pleacă pietonalul Mariacka, loc de promenadă cu terase magazine și restaurante. Strada asta însă e cam mizerabilă, prost îngrijită și fără prea mult farmec. O parcurgem în întregime și ne oprim în piața din fața gării.
De acolo cotim la dreapta și ajungem în Piața Mare a orașului. Aici e atmosferă de sărbătoare. E târg de Paște combinat cu un mic parc de distracții. Pînă nu demult nu exista acest concept, acum tîrgurile de Paști au luat modelul tîrgurilor de Crăciun.
Amenajată la mijlocul secolului al XIX-lea și reconstruită de mai multe ori de atunci, piața principală din Katowice este o întinsă piață pietonală străbătută de șine de tramvai. Actuala Piață (botezată Friedrichsplatz de germani și cunoscută sub numele de Piața Stalina în timpul comunismului) este de fapt compusă din trei piețe separate: Kwiatowy, Teatralny și Obroncow Katowic.
Panourile informative care descriu diferitele stiluri arhitecturale și reperele care dau spre piață sunt împrăștiate în jur și pot fi folosite pentru a naviga în zonă și pe străzile care pornesc din centrul acesteia.
Cea mai atrăgătoare pentru mine este arhitectura modernistă adăugată în timpul erei comuniste. Două dintre cele mai izbitoare clădiri din piață sunt din această perioadă: magazinul Zenit (1962), cu brise soleil-ul său din beton grilat, și magazinul Skarbek (1975), cu fațada sa albastră și albă și lifturile exterioare.
De asemenea, merită vizitat Teatrul roman silesian (1907) de pe latura de nord a pieței și Hotelul Grand neo-renascentist (1920).
Monumentul Cercetașilor din Septembrie (Pomnik Harcerzy Wrzesnia) este un omagiu adus celor care au apărat orașul împotriva germanilor în 1939.
Revenim la mașină iar de aici avem un drum cam de două ore și jumătate pînă la Kletno, unde avem următorul loc de cazare. Drumul e interesant, mai întîi pe autostradă apoi pe drumuri naționale și secundare care ne duc pentru scurt timp în Cehia.
Ziua următoare este dedicată mai mult unor ieșiri experiențe în natură. Vă povestesc despre ele în episodul viitor.
Toate episoadele călătoriei noastre se găsesc aici:
Episodul 1
https://bogdanbalaban.ro/781.html
Episodul 2
https://bogdanbalaban.ro/783.html
Episodul 3
https://bogdanbalaban.ro/784.html
Episodul 4
https://bogdanbalaban.ro/785.html
Episodul 5
https://bogdanbalaban.ro/786.html
Episodul 6
https://bogdanbalaban.ro/787.html
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole